Concurs: ”Ghid de călătorie în Chişinău”

Anul acesta, oraşul Chişinău a împlinit 580 de ani. Pentru prima dată, numele de Chişinău a fost pomenit într-un hrisov întocmit pe 17 iulie 1436. Este vorba de o Carte Domnească de Întăritură. Multă vreme acest document nu se afla în Republica Moldova. Se ştia doar că se afla undeva în arhivele Poloniei. În 2013, reproducerea exactă a Cărţii Domneşti, a fost donată Muzeului Naţional de Istorie. În prezent, publicul poate vedea copia mărită a documentului, care este scris în limba slavonă, iar numele localităţii este pomenit în rîndul zece al textului. Pe data de 5 septembrie în incinta bibliotecii, a avut loc o discuţie despre locurile frumoase din oraşul nostru. Bibliotecara le-a propus copiilor să scrie un „Ghid de călătorie în Chişinău” pentru oaspeţii oraşului. În final, participanţii au răspuns la întrebările referitoare la istoria şi cultura Chişinăului, care reprezenta un concurs de erudiție.

Realizat: Elena Mihailov, bibliotecar

20160905_133235