31 august-Ziua limbii române

Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.”

Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. Peste 17 milioane de vorbitori se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie. În Republica Moldova limba română este limba oficială şi limba maternă pentru trei sferturi din populaţie,

Astăzi, 30 august, ora 15:00 în incinta bibliotecii ”Stefan cel Mare” a avut loc o masă rotundă cu genericul ”31 august – ziua limbii române. Cum o învățăm și de ce o sărbătorim”. Cu acest prilej a fost expusă și o expoziție de carte.

La discuții au participat Valentin Dolganiuc, deputat în primul Parlament, fost vice prim-ministru al Republicii Moldova, Inga Druță, director al Centrului de Terminologie al Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat în filologie, Viorica Răileanu, secretar științific al Institutului de Filologie al AȘM, doctor în filologie, Andrei Viziru, corespondent  la redacția Cultură, Radio Moldova,  Mihai Vîlcu, poet, Vlad Canțîr, profesor, bibliotecari, elevi și cititori ai bibliotecii.

Dna Viorica Răileanu a vorbit despre originea și evoluția sărbătorii dedicată limbii române. Modul de exprimare corect şi îngrijit care este prea des ignorat,  despre frecventele greşeli de exprimare, prin cuvinte şi expresii scrise sau pronunțate greşit. Despre importanța păstrării calității limbii române, culturii și a identității naționale a vorbit dna Inga Druță și  a prezent și câteva cărți , care ar contribui la învățarea și cultivarea limbii. Domnul Valentin Dolganiuc a reamintit celor prezenți  despre evenimentele din 1989, moment în care ziua de 31 august a fost proclamată  prin lege Ziua Limbii Române. Limba noastră – maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă, pe web, îmbogăţită sau sărăcită, cultivată sau maltratată – au fost subiecte de discuție la care au participat invitații la masa rotundă. Domnul Mihai Vîlcu a recitat câteva poezii, din creația proprie, dedicate limbii române.

” În Țara mea de limba mea mi-e dor,

De graiul dulce, care, iată-l, moare,

Și jale mi-e de-acest popor,

Care e pus mereu la încercare….”

Realizat: Lia Canțîr