BUNELE MANIERE ÎN BIBLIOTECĂ

Odată cu începutul existenței sale, umanitatea a simțit nevoia unor reguli pe care să le respecte toți membrii dintr-o colectivitate. Bunele maniere au evoluat concomitent cu societatea, variind de la țară la țară. Arta de a trăi frumos în toate împrejurimile vieții e un set de reguli ce trebuie respectat în diferite situații. Cum ne comportăm în familie, în vizită, la masă. Educația si bunele maniere încep cu cei șapte ani de acasă. În ajutorul părinților intervine grădinița, școala, biblioteca.

Biblioteca a devenit un centru de cultură și educație pentru copii, maturi de diferite vârste și diferite interese. În acest context, biblioteca Ștefan cel Mare propune o oferta educațională diversă, iar utilizatorii beneficiază de instruiri, lecții gratuite. Un serviciu solicitat este Bunele maniere, frecventat de un grup de copii de 7-10 ani. În cadrul serviciului, copiii învață prin jocuri practice, masterclass-uri, să folosească în viața cotidiană normele codului purtării corecte.

De ce este necesar să folosim cuvintele magice „mulțumesc”, „te rog”, „scuzați”, ce limbaj folosim, cum ne salutăm, cum întreținem o conversație, cum vorbim la telefon? Indiferent de situație, la bazele bunelor maniere stă bunăvoința și respectul față de cei ce ne înconjoară.  Politețea a fost și este indispensabilă fiecărui om în orice societate. O zicală spune: „Politețea alungă tristețea”. Nu întâmplător, ea a fost comparată cu cheia de aur, care deschide toate porțile.

„Cunoaște-te pe sine însuți” – acest epigraf rămâne și în vremurile noastre un sfat demn de urmat. În cadrul serviciilor „Bunele maniere” am inițiat cu copiii un joc, care se numește Portretul. Copiii răspundeau la un set de întrebări, apoi analizăm răspunsurile, atitudinea acestora: dacă m-aș imagina ca fiind un animal, aș alege  …leul, de exemplu, pentru că …este frumos, îndrăzneț, împăratul animalelor etc. Dacă m-aș imagina ca fiind un instrument muzical, aș alege …vioara,  pentru că …ea cântă melodios, fin, te face să te gândești la ceva frumos etc. Joaca a avut ca scop analiza și descoperirea în sine a acelor calități, care se evidențiază în viața de toate zilele.

La altă activitate din cadrul Bunelor maniere, am discutat cu copiii tema „Vestimentația”. Îmbrăcămintea ne este cartea de vizită. Atunci când cunoaștem pe cineva, primul lucru la care ne uităm este aspectul.  Prima impresie este imaginea noastră, care ne face să ne simțim mai sigur. Haina reflectă caracterul celui ce o poartă. Ea scoate în evidență gustul estetic sau lipsa de gust. Hainele se aleg conform vârstei și nu trebuie să imităm stilul prietenului, vecinului sau al altei persoane. Aceste deprinderi le dezvoltăm copiilor în cadrul activitătii Bunelor maniere. În timpul jocului „Cum ne îmbrăcăm estetic si frumos”, am asortat cu copiii diferite haine pentru păpusi. Hainele de serviciu trebuie să fie clasice si discrete, iar cele sportive pot fi mai ușoare și pot avea o varietate de culori mai mare, dar să nu-și piardă eleganța. Vestimentația pentru  ocazii speciale determină o combinație  între gust si eleganță. Trebuie cumpărate doar acele haine pe care le vom purta cu plăcere si, totodată, vom purta doar ceea ce ne stă bine.

O temă importantă în cadrul Bunelor maniere a fost Comportamentul la masă, în cadrul căruia ținem cont de o serie de norme si atitudini. La masă trebuie respectate o serie de reguli, printre care și cele care se referă la cum trebuie folosite tacâmurile si toate articolele de decor, care completează masa și îi creează un accent de eleganță. În ce privește vesela la mesele speciale, ea se va evidenția prin simplitate si armonie, simplă și albă, cu un desen fin pe marginea farfuriilor.

Manierele în timpul mesei sunt foarte importante. Copiii trebuie să stie că cea ce spunem și felul în care ne purtăm îi face pe ceilalți să se simtă bine sau dimpotrivă. Lucrurile fundamentale respectate la masă vor face masa mai veselă, fiind astfel evitate situațiile neplăcute sau jenante.

Bunele maniere sunt oglinda educației copiilor. Orice copil e frumos, dacă e manierat, orice copil manierat se va încadra în orice societate mai ușor.

Reclame