De vorbă cu un salvamontist

„Această meserie îmi aduce o satisfacție imensă, de fiecare dată când, în urma unei acțiuni, reușesc să salvez pe cineva…”- ne-a mărturisit invitatul de astăzi, Victor Untilă, salvamontist de profesie.

Salvamontistul este persoana calificată, care se ocupă cu salvarea oamenilor rătăciți sau accidentați pe munte. Munca salvamontistului, ca și cea a salvamarului, presupune o foarte bună condiție fizică, curaj pentru a interveni în situațiile dificile, zone periculoase, dar și o bună cunoaștere a zonei în care acționează. La fel de importante sunt și regulile de salvare și cunoașterea măsurilor de prim ajutor care se acordă în caz de accident la munte.

Datorită eforturilor salvamontiștilor, evenimentele neplăcute sunt depășite cu bine și turiștii sunt salvați la timp și se simt în siguranță. Evident, că salvamontistul își pune viața în pericol, dar este de neînchipuit acel moment când îl aduci „acasă” teafăr pe cel căzut în prăpastie și momentul când primești mulțumiri din partea acestuia, bineînțeles , că te simți fericit.

Copiii au aflat multe lucruri interesante de la dl. Victor Untilă, dovada a fost numeroasele întrebări pe care i le-au adresat și la care dumnealui a răspuns cu plăcere.

Proiectul de educație profesională „100 de profesii explicate copiilor” a mai completat agenda copiilor cu informații și cunoștințe  despre o nouă și foarte importantă meserie pe care,  probabil,  se va hotărî cineva să o aleagă. Profesia aleasă ne marchează viața și personalitatea. De aceea este important să cunoaștem de mici despre acestea și alte profesii, ca, atunci când va veni momentul să o alegem, să fim pregătiți pentru a lua o decizie corectă, optând pentru meseria ce ne reprezintă.

Realizat: L. Canţîr

Reclame