Concurs dedicat marelui scriitor Ion Creangă

Creangă este o expresie monumentală a naturii în ipostaza ei istorică

ce se numește poporul român sau, mai simplu, este poporul român însuși,

surprins într-un moment de genială expansiune…

George Călinescu

Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales datorită operelor sale autobiografice Aminti din copilărie.

Artist neîntrecut al cuvântului, mânuitor exemplar al stilului oral, ne-a lăsat o operă de pionierat în literatura națională.

Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român. Ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemplare de narațiune la persoana întâi din literatura română, fiind considerată de critici capodopera lui Creangă.

Dat fiind faptul că este născut în luna martie, am hotărât să organizăm un concurs dedicat marelui scriitor român Ion Creangă. Din Amintiri din copilărie am selectat câteva fragmente: La cireșe, Smântânitul oalelor, Pupăza din tei, La scăldat și poveștile Prostia omenească și Cinci Pâini. La acest concurs au participat elevii clasei a III-a de la Șoala Grădiniță Pas cu Pas nr 152, însoțiți de învățătoarea lor, dna Ludmila Iojiță. Inițial, clasa a fost repartizată în trei echipe: Turbinca de Aur, Zimbru și Fulger. Organizatoarele și moderatoarele acestui concurs, Natalia Sofroni și Lilia Beșan, au pregătit din timp 30 de întrebări, la care fiecare echipă, pe rând, au dat răspunsuri corecte și complete. Iată câteva dintre ele: Cum a scăpat Ion de câini?, Ce proverb se folosește în povestirea ,,La cireșe’’?, Pe cine învinovățea Ionică c-ar fi smântânit oalele?, De ce Ion ura pupăza?, Câte pâini avea fiecare drumeț?

Elevii au citit cu mult interes fiecare povestire, astfel au cunoscut răspunsul la fiecare întrebare. Toate trei echipe au fost foarte active, însă mai ingenioase au fost echipele Zimbru și Traista de Aur, ocupând locul I, Echipa Fulger ocupând locul II. Pentru truda lecturii lor, dar și pentru participare activă, le-au fost înmânate diplome de gradul I și II. Spre final, elevii au prezentat o scenetă, preluată dintr-un fragment din povestea Ivan Turbincă.

 Vă așteptăm cu drag la următoarea ediție a concursului cognitiv-educativ Cartea bună-lume adună.

Natalia Sofroni, bibliotecară

1

Reclame