„Moldovean şi patriot al acestui colţ de glie….”

Octombrie, 2019. Un octombrie mai cald, un octombrie în care e vremea când copacii revelează culori pe care le-au ascuns tot anul, dosite în  nostalgii și doruri. Acum, 80 de ani, un popor a fost înveșnicit cu un suflet ales, care a acceptat viața așa cum este, cu nevoia de luptă, cu amarul descântecelor, cu zadarul blestemelor, cu ispita baladelor, cu cel care ne va mângâia și încânta sufletele.

Așadar, ce am fi fost noi fără dorul, dragostea de neam și de țară, fără de gustul libertății, fără de stilul deschis, sfătos, uneori mai dur, mai tensionat, dar  unde armonia sonoră a cuvintelor este pusă pe  note într-o nostalgie specifică  cântecului de dor popular, a cântecului de dragoste – toate devin un prilej de  motiv pentru a-i citi opera acestui mare poet și scriitor al neamului dăruit de Dumnezeu poporului român.

Este vorba de Dumitru Matcovschi,  cel care nu mai e printre  noi fizic, dar prezent  mereu în viața noastră prin creația pe care ne-a lăsat-o moștenire.

„Zilele trec, zilele vin… Ce va rămâne?

Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?

Toamnele trec, grijile cresc, viața descrește.

Eu mă grăbesc,

tu te grăbești,

el se grăbește.

Bucurați-vă prieteni, de prieteni și de frați,

bucurați-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtați.

bucurați-vă de-un cântec,

de-un amurg cu flori de tei,

bucurați-vă o viață

de lumina dragostei…”          Dumitru Matcovschi