Ana Blandiana – legenda literaturii române

,,Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune, şi atât de mulţi materiale sintetice…’’

Ana Blandiana în ,,Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie” (1975)

Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, n. Coman; n. 25 martie 1942, Timişoara, România) este o scriitoare (autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi) și luptătoare pentru libertate civică din România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasa și apărătoarea drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate. De-a lungul anilor, Ana Blandiana a întreprins — ca invitată a unor universităţi, academii, organizaţii culturale — mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie. Ana Blandiana e decernată cu un şir de premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002.  In 1960, se căsătoreşte cu scriitorul Romulus Rusan. Redebuteaza. În acelaş an, intră la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj pe care o termină în 1967.

Un moment important din viaţa scriitoarei este apariţia primului volum de versuri, Persoana întaia plural, cu o prefaţă de Nicoale Manolescu, Editura pentru literatură, 1964. Poeziile Anei Blandiana au, fără urmă de îndoială, o mare fineţe a mesajului şi o muzicalitate aparte , un picur delicat al rimei. După o perioadă de 4 ani, în 1964, cînd a publicat din nou, toată lumea o cunoştea pe poetă. „Am fost cunoscută ca scriitor interzis înainte să fiu cunoscută ca scriitor. Am avut un statut, psihologic vorbind, foarte diferit de al debutanţilor. Am fost citită cu atenţie, pentru că fusesem interzisă. Mi-am dat seama că tot răul a fost spre bine.” Avea voie să publice, dar, înainte de a apărea in reviste, poeziile treceau prin filtrul cenzurii. „Trebuia mereu negociat, mereu renuntat. Despre prima carte nici nu pot spune cu toată gura că e a mea, atât de mult au intervenit cenzorii.” Una dintre cărţile care i-au marcat viaţa poetei a fost „Proiecte de trecut” – nuvele. Scriitoarea predase in 1981 volumul la editura „Cartea Romaneasca”, unde director era Marin Preda. Redactorii au făcut un referat favorabil, care a păcălit cenzura. Cartea a ajuns in tipografie, dar, înainte de a fi tipărită, una dintre nuvele, „Zburatoare de consum”, a fost dată spre publicare unei reviste. În 1982, Anei Blandiana i s-a decernat, la Viena, în prezenţa preşedintelui Austriei, premiul Herder, un important premiu International. Presiunea lumii culturale occidentale a reusit să învingă cenzura, si volumul a apărut pînă la urmă. A fost si cea mai tradusă carte a Anei Blandiana în străinătate. Poeta se uita visatoare in trecut: „Toata viata am avut senzaţia că am avut deasupra mea un înger care si-a spus: „Fata asta singură nu e in stare să se descurce, trebuie s-o ajut” Apărătoare a drepturilor omului, Ana Blandiana a rămas legenda literaturii române datorită poeziilor deja celebre. Versurile Anei Blandiana ne-au rămas în amintire pentru totdeauna și care ne impresionează și astăzi datorită profunzimii lor:

Ar trebui

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

 Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

Natalia Sofroni, şef sector