Origami ca mijloc de relaxare

Cuvântul „origami” e format din două  particule: „oru” („a îndoi”), respectiv „kami” („hârtie”). Prin urmare, „origami” desemnează  arta de a îndoi hârtia de mai multe ori, cu scopul reprezentării unor elemente diverse (flori, animale etc.). În funcţie de context, tehnica origami poate fi considerată  atât hobby, joc, cât si artă. Origami poate fi folosit inclusiv pentru a scăpa de stres după o zi grea la serviciu, dar şi ca modalitate de a îi încuraja pe cei mici sa fie mai creativi, de exemplu. Cu alte cuvinte, în teorie nu ai niciun motiv să nu încerci, măcar o dată, şi să vezi daca ţi-ar plăcea să faci asta mai des sau nu. Pentru confecţionarea lucrărilor origami, ai nevoie de foaie pe care o găseşti în comerţ, în magazinele  specializate; lipici; creioane de colorat. Origami reprezintă arta îndoirii hârtiei pentru a crea forme care mai de care mai interesante ale elementelor care ne înconjoară însa, trecând de punctul de vedere artistic din care cele mai multe persoane privesc această activitate, trebuie să ne îndreptăm privirile si către practicarea origami ca mijloc de relaxare. De-a lungul timpului, arta plierii hârtiei a cunoscut numeroase schimbări atât din punctul de vedere al tehnicilor, cât şi din punctul de vedere al modului în care este percepută. Tehnicile origami au evoluat considerabil şi continuă să evolueze, fiind strâns legate de numeroase teorii matematice. Iar din punct de vedere estetic, dacă în timpurile străvechi arta origami era utilizată pentru realizarea unor decoraţiuni utile pentru locuinţă sau în cadrul unor festivităţi, iată că în prezent orice element din mediul inconjurător poate fi transpus într-o miniatură din hârtie, să nu mai vorbim de accesoriile şi decoraţiunile create din hârtie prin aplicarea tehnicilor specifice, obiectele origami având un puternic impact estetic. Mai mult decât atât, origami nu mai este privit doar ca o simplă artă, ci este o activitate pe care oricine o poate practica indiferent de vârstă, este un hobby relaxant si o metodă ideală de terapie.

Iată câteva motive pentru care ar trebui să incercaţi să îmbrăţişaţi origami ca mijloc de relaxare:
– Este un hobby interesant şi cu adevărat deosebit care vă va pune imaginaţia si creativitatea la încercare, însa în acelaşi timp veţi fi nevoiţi să aplicaţi tehnici complexe. – Este o activitate care vă provoacă nu doar spiritul creativ, ci şi rabdarea. – Origami poate fi practicat alături de întreaga familie – Nu este deloc un hobby costisitor, poate fi practicat în intimitatea propriului cămin în fiecare zi, reprezentând în acest fel metoda ideala de a vă relaxa după o lungă şi stresantă zi. – Origami este o artă şi o pasiune complexă şi nu este de mirare că şi-a găsit un loc aparte in diverse domenii. De exemplu, această activitate a fost întrodusă în foarte multe şcoli din întreaga lume deoarece reprezintă un mijloc inedit de a-i convinge pe elevi sa socializeze. Latura socială a acestui hobby poate fi atinsă prin înscrierea celor care îl practică în cadrul unor cluburi speciale. De asemenea, arta origami este utilizată de profesori pentru a întroduce diverse notiuni.   – Origami reprezintă, fără îndoială, un mijloc de exprimare, fiind considerat de către specialişti o metodă inedită de a transmite un mesaj– Origami reprezintă un excelent exerciţiu pentru minte. Prin faptul că trebuie să urmariţi atent un model pentru a îndoi hârtia în aşa fel încât aceasta să ia forma dorită, vă veţi putea concentra. Tocmai din acest motiv, această activitate este adesea folosită în scopuri terapeutice. – Pe lângă faptul că vă îmbunătăţeste capacitatea de concentrare, arta origami vă va ajuta să deveniţi mult mai atenţi la detaliile si lucrurile care se petrec in jurul dumneavoastra. – Având in vedere că mâinile sunt implicate în acest amplu proces de creare, este un exerciţiu potrivit pentru persoanele care au suferit anumite intervenţii la membrele superioare. – De asemenea, puteţi crea accesorii (coliere, broşe, inele) sau decoraţiuni (cutii pentru bijuterii, rame foto) cu ajutorul cărora să vă înfrumuseţaţi locuinţa sau pe care să le oferiţi în dar persoanelor dragi. Acestea vor aprecia cu siguranţă originalitatea şi munca depusă. Aşadar, dacă doriţi să îmbrăţişaţi acest hobby, achiziţionaţi-vă lucrurile necesare şi puneţi-vă imaginaţia la încercare creând cele mai frumoase accesorii şi decoraţiuni origami.

Natalia Sofroni, şef sector