DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ – TEMEI JURIDIC AL REUNIFICĂRII NAŢIONALE


„Cea mai înaltă formă de
existenţă umană e
cunoaşterea şi nu acţiunea”
Aristotel

Adnotare. Care este Spiritul Declaraţiei de Independenţă din 27 august 1991, şi
semnificaţia ei pentru poporul republicii Moldova? valori pe care „stataliştii” de diferite culori
ori nu le înţeleg, ori nu vor să le înţeleagă?
Potrivit normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, Declaraţia de Independenţă
este actul politico-juridic prin care un popor sau o parte din poporul subjugat îşi declară ruperea
de imperiu prin aplicarea principiului şi dreptului la autodeterminare naţională.
Iar, principiul autodeterminării naţionale semnifică, în dreptul internaţional, dreptul, regula,
potrivit căreia „orice comunitate umană legată printr-o identitate de aspiraţii şi interese, de limbă,
obiceiuri, caracter şi tradiţii are dreptul de a se elibera din opresiunea unui guvern străin şi de a
se organiza într-un stat propriu …”.1
Totodată istoria cunoaşte trăsături specifice de realizare şi exercitare în practică a acestui
principiu – drept. Şi aceasta deoarece statutul naţiunilor ce-şi declară independenţă îmbracă
diferite forme cum ar fi: eliberarea Naţiunii de sub opresiunea unui guvern străin şi constituirea
propriului stat, fie redobândirea statutului de stat independent, fie, în sfârşit, redobândirea
independenţei de către o parte din popor, anexat de Guvern străin.
În acest context, trebuie de remarcat faptul că odată adoptată Declaraţia de Independenţă
suportă diferite consecinţe juridico-politice pentru poporul care şi-a dobândit independenţa. Am
subliniat că, de principiu autodeterminarea se finalizează cu crearea unui nou stat, independent
de imperiu. Astfel, Declaraţia de Independenţă a Statelor Nord Americane s-a soldat cu formarea
unui nou stat independent – Statele Unite ale Americii.
Alta este situaţia statelor care fiind subiecte de drept internaţional au fost cotropite, iar în
urma Declaraţiei de Independenţă şi-au redobândit statutul de stat independent pe care îl aveau
înainte de ocupaţie. Exemplu servesc statele baltice: Lituania, Letonia şi Estonia.

1
Drăganu Tudor. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Ed. Lumina Topo. SRL. Cluj-Napoca:
2000, vol.I, p.129; Sofronie Gheorghe. Principiul naţionalităţilor în tratatele de pace din 1919-1920. – Bucureşti,
1936, p.12.
2
Şi alta este situaţia cu soarta unei părţi a populaţiei şi a teritoriului anexat la imperiu, care
ulterior şi-a proclamat independenţa în baza aceleiaşi norme internaţionale privind dreptul la
autodeterminare. Exemplu actuala Republică Moldova constituită din cetăţeni români situaţi pe
teritoriul naţional, dar rupt în 1940 şi 1944 din corpul statului român – subiect de drept
internaţional şi recunoscut pe plan mondial.
Astfel, în cazul dat Declaraţia de Independenţă adoptată de către Parlamentul Republicii
Moldova şi legitimată prin votul delegaţilor plenipotenţiari de la Marea Adunare Naţională din
27 august 1991 a declanşat procesul de reunificare legală şi legitimă a poporului în cadrul
statului Român din cadrul căruia a fost ruptă în baza Pactului Ribbentrop-Molotov declarat nul şi
neavenit de comunitatea mondială şi de către Parlamentul republicii Moldova la 23 iunie 1990.
Respectivii paşi au fost întreprinşi, dar războiul împotriva Independenţei, declanşat de Rusia
Federativă în 1992 a suspendat procesul la faza finală.
Acum, graţie Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă (1990), prin care s-a constituit un nou
principiu şi, anume, unitatea popoarelor, de care s-a prevalat poporul german, Rezoluţia PE din
2019 şi Hotărârea Parlamentului României din 2018, procesul reunificării naţionale şi teritoriale
a poporului român are toate temeiurile juridice pentru finalizarea procesului.

  1. Istoria poporului republicii Moldova de la 1812 şi Unirea din 1918.
    Vom remarca că această problemă a constituit subiect atât în textul Declaraţiei de
    Independenţă2
    , cât şi temă a multor publicaţii ştiinţifice.3
    În cadrul acestei comunicări ne vom
    referi din nou la ele, dat fiind importanţa lor indispensabilă pentru a atinge scopul trasat.
    Aşadar, la 1812 Ţara Moldovei era principat, cu statut de suzeranitate. „Suzeranitatea” în
    general prevede dreptul unui stat asupra altui stat, care are guvern propriu, dar nu are
    autoguvernare4
    . Sub acest statut domnitorilor „li s-a lăsat toată slobozenia şi aproape toată putere
    de odinioară de a face legi, de a-i pedepsi pe supuşi, de a căftăni sau a lua boieria, de a pune
    biruri, de a pune episcopii”5
    . Chiar dacă nu dispunea de autonomie, integritatea teritorială era
    asigurată.
    În timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812 imperiul rus urmărea doar un singur şi
    veşnic scop – cucerirea de noi teritorii şi subjugarea popoarelor. Această intenţie o demonstrează
    rescriptul secret al ţarului Alexandru I către comandantul armatei ruse feldmareşalul M.I.
    Kutuzov din 22 martie 1812: „V samoi je krainosti dozvoleaiu vam zakliuciti mir, poloja Prut, po
    vpadenii v Dunai, graniţei. No sie dozvolenie vvereaiu licino vaşei otvetstvennosti, trebuiu
    neobhodimo, citobi ni odno liţo, bez izeatiia, ne bilo isvestno o siom do samogo ceasu

2
Declaraţia de Independenţă, adoptată prin Legea nr.691 din 27.08.91. Publicată În: Monitorul Oficial nr.11-12,
art.nr.103; 118.
3
Ex.: Arseni Alexandru. Reunificarea naţională şi teritorială a românilor – legitate şi legitimitate. În: Jurnalul
Juridic Naţional: teorie şi practică, nr.1(41), 2020, p.4-9; Republicat în: Limba română – Revistă de Ştiinţă şi
Cultură: nr.2(262), martie-aprilie 2021, p.19-31.
4
Dicționarul explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers enciclopedic, 2016.
5
Cantemir Dimitrie. Descrierea Moldovei. Chişinău: Hyperion, 1992, p.45.
3
podpisaniiu” (cursivul nostru – A.A.)6
.
Această politică a fost clar apreciată şi de Rusia. „Ţarii”, – scria V.I. Lenin – promovau o
politică de anexii, folosind mijloace grosolane, schimbând un popor cu altul potrivit unor
înţelegeri cu alţi monahi (împărţirea Poloniei, tranzacţia încheiată cu Napoleon în ceea ce
priveşte Finlanda ş.a.), aşa cum moşierii făceau între ei schimb de ţărani şerbi7
.
Ilegalitatea şi ilegitimitatea raptului Basarabiei din Principatul Moldovei au fost subiect de
abordare şi în teoria marxistă: „Turcia, – scria K.Marx, – nu poate ceda ceea ce nu-i mai
aparţine, pentru că Poarta Otomană n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române. Poarta
însăşi recunoscuse acest lucru, când la Carlovitz, presată de poloni să le cedeze Moldo-Vlahia, ea
răspunse că nu are dreptul de a face vreo cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i conferă
decât un drept de suzeranitate”8
.
Acest Tratat de la 1812 a fost calificat, la 2 octombrie 1812, de către 14 înalţi demnitari ai
Ţării Moldovei membri ai Divanului (forul suprem de stat) drept „ruperea din trupul Moldovei”
a teritoriului istoric de la răsărit de Prut, considerat de moldoveni „grânarul şi imaşul
Principatului”9
.
Aşadar, prin pacea de la Bucureşti din 1812 Basarabia, incontestabil, a fost anexată la
Imperiul Rus. În dreptul internaţional, anexiunea caracterizează acţiunile de „încorporare prin
violenţă de către un stat a unui teritoriu ce aparţine altui stat”.
Însăşi noua putere rusă din 1917 afirma că prin anexarea ori contopirea unor teritorii străine
„… guvernul înţelege orice alipire a unei naţionalităţi mici ori slabe la un stat mare ori puternic
fără consimţământul şi dorinţa acestei naţionalităţi, exprimată precis, limpede şi de bunăvoie,
fără a ţine seama de faptul când a fost săvârşită această alipire forţată” (cursivul nostru –
A.A.), fără a ţine seama şi de faptul cât de dezvoltată ori înapoiată este naţia alipită cu forţa sau
reţinută cu forţa în graniţele statului dat10
.
Dezvoltând această idee, în Decret se mai stipulează: „Dacă o naţiune oarecare este reţinută
cu forţa în graniţele unui stat, dacă acestei naţiuni, contrar dorinţei exprimate de ea – indiferent
dacă această dorinţă este exprimată în presă, prin adunări populare (ex.: Basarabiei – Soroca
etc.), prin hotărâri ale partidelor sau prin proteste şi răscoale împotriva asupririi naţionale – nu i
se acordă dreptul de a soluţiona fără cea mai mică constrângere, prin vot liber, problema privind
formele existenţei sale ca stat, cu condiţia retragerii complete a trupelor naţiunii anexate sau în
general ale naţiunii mai puternice, atunci alipirea ei constituie o anexiune, adică o cotropire şi o
violenţă”
11
.
Procesul emancipării naţionale triumfă la 27 martie 1918 prin adoptarea de către Sfatul

6 Кутузов М.И. Сборник документов. Москва, 1952, т.3, p.851.
7 Ленин В.И. Полное собрание сочинений, том 32, p.7.
8
Marx K. Însemnări despre români. Bucureşti, 1964, p.106.
9
Uricariul, vol.IV, Iaşi, 1857, p.345-346.
10 Decretul despre pace din 26 octombrie (8 noiembrie) 1917. Ленин В.И., ПСС, том 35, p.14.
11 Сборник законов СССР и указов Президиума Верховного Совета СССР, 1938-1967. Том 1. Москва, 1968,
p.27.
4
Ţării a Actului unirii pe veci cu Patria-Mamă – România. Pe această cale legală Basarabia
anexată de către Rusia la 1812 revine la matca naturală naţională şi teritorială.
Acest proces de unificare naţională şi dreptul la autodeterminare au fost subliniate de către
preşedintele SUA Woodrow Wilson care a reiterat că „viitoarea aşezare internaţională postbelică
să aibă la bază ideea că fiecare popor are dreptul să-şi aleagă suveranitatea sub care este chemat
să trăiască”
12
.
Poporul român a realizat din plin acest drept. Astfel, căderea imperiului habsburgic este
reflectată în „Manifestul imperial către popoarele Austriei” din 16 octombrie 1918, prin care
împăratul decretează ca „… fiecare popor pe ţinutul în care locuieşte să formeze un stat propriu
şi că împăratul … va garanta fiecărui stat naţional neatârnarea sa …”13
.
Misiunea de a înfăptui acest act a fost încredinţată „sfaturilor (consiliilor) naţionale formate
din deputaţii parlamentari ai fiecărei naţiuni …”. În acest context, la 17 octombrie 1918
împăratul emite un ordin către armată şi flotă în care, printre altele, se arată că „… se lasă cale
liberă pentru dezvoltarea nestingherită a fiecărui popor spre binele lui …”. În baza acestor
reglementări, Congresul General al Bucovinei (Dieta) la 15 noiembrie 1918 a votat „Unirea
necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi
Nistru cu regatul Românesc”.
Unirea Transilvaniei se realizează prin altă procedură legală. Astfel, Consiliul Central
Naţional Român prin circularele din 2/15 noiembrie 1918 convoacă Marea Adunare Naţională
Română. În acelaşi timp, Garda Naţională Română depune jurământul de credinţă faţă de
Consiliul Naţional Român.
La 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională Română a Tuturor Românilor
din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la AlbaIulia în ziua de 18 noiembrie, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de
dânşii cu România.
De menţionat că toate cele trei acte de unire cu România (27 martie 1918, 1 noiembrie 1918
şi 1 decembrie 1918) au fost ratificate prin decrete-legi şi, respectiv, de către Rege.
Pe această cale, în baza principiului dreptului internaţional al autodeterminării naţionale şi a
actelor enunţate în ansamblu s-a încheiat procesul istoric de unificare naţională şi teritorială a
românilor într-un stat modern legal şi legitim constituit. Pe bună dreptate „Ţara este Statul
închegat care conţine în sine atât naţiunea, cât şi solul. Statul organizat, aşezat şi paşnic, care
stăruie pe drumul hotărât de soartă. Statul născut în mod natural din pământul plămădit cu sânge,
iar nu o simplă creatură juridică de moment a unor interese şi acorduri internaţionale”14
.
Sub aspect al dreptului internaţional public, Conferinţa de pace de la Paris din 3 martie 1920

12 Drăganu T. Drept constituţional şi instituţii politice. Vol.1. Cluj-Napoca, 2000, p.130.
13 Unirea. Foaie bisericească politică. Anul XXVIII, nr.65, 23 octombrie 1918.
14 Teodorescu A. Valoarea juridică a unui cuvânt românesc. În: Analele Academiei Române. Memoriile secţiunii
istorie. Seria III. Tomul XXVIII, memoria 11. Mihai T.Oroveanu. Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor
constituţionale. Bucureşti: Cerma, 1992, p.263.
5
recunoaşte unitatea statului român şi, implicit, unirea Basarabiei cu România. Iar la 28 octombrie
1920 reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei şi ai Germaniei, pe de o parte, şi ai României, pe de
altă parte, au semnat la Paris tratatul prin care se recunoaşte suveranitatea României asupra
Basarabiei. Acest tratat este ratificat în aprilie 1920 de Parlamentul României. La 19 mai 1922
tratatul a fost ratificat de Marea Britanie, iar mai apoi, la 11 mai 1924 – de către Parlamentul
Franţei15
.
Doar Rusia nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România, ignorându-şi, în stil specific,
propriile acte normative valabile (indicate anterior). De remarcat contrariul civilizat al Austriei,
care nu a pus la îndoială integritatea României.
Rusia sovietică, stabilind la 9 iunie 1934 relaţii diplomatice cu România, de jure a
recunoscut unirea Basarabiei cu România. Dar, de facto, ca şi în cazul Finlandei şi al Poloniei, a
reocupat teritorii din Finlanda (războiul ruso-fin), România, Polonia şi Ţările Baltice în baza
Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

  1. Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele lui pentru Basarabia, Nordul Bucovinei
    şi Ţinutul Herţa şi declararea lui nul şi neavenit. textul p.7
    Consecinţa pactului: Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost anexate la URSS la 28 iunie
  2. Mai apoi Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei sunt transmise în
    componenţa Ucrainei, iar din restul teritoriului şi o parte din fosta RASS Moldovenească la 2
    august 1940 la Moscova, contrar tuturor normelor dreptului internaţional şi chiar intern al URSS,
    a fost creată RSS Moldovenească. Situaţia s-a păstrat şi după cel de-al Doilea Război Mondial.
    Evenimentul de la 28 iunie 1940 analizat „prin prisma criteriilor fundamentale ale actelor
    legislative sovietice din 1917 şi a normelor de drept internaţional se prezintă ca o anexiune. Mai
    mult decât atât, demnitarii sovietici au tins să fundamenteze acest act nelegitim prin nelegiuirea
    comisă faţă de statul Moldovenesc la 1812”16
    .
    De remarcat că şi poporul german a avut de suferit groaznic în urma Pactului RibbentropMolotv fiind divizat în două state.
    Abia în 1989 Parlamentul URSS – Congresul Deputaţilor a condamnat Pactul RibentropMolotov. Republica Moldova, în calitate de Stat Suveran prin avizul adoptat de către Parlament
    la 23 iunie 1990 la fel condamnă pactul şi consecinţele lui asupra Basarabiei şi Nordului
    Bucovinei17
    .
    Această poziţie juridică este reconfirmată în Declaraţia Independenţei din 27 august 1991,
    subliniindu-se ca parlamentele multor stat au declarat Pactul din 23 august 1939 nul şi neavenit
    şi cer lichidarea consecinţelor pentru Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutului Herţa.
    În calitate de stat suveran, Republica Moldova, prin Hotărârea Parlamentului din 28 iulie

15 Cojocaru Gh. Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri. În: Cugetul, nr.4, 1991.
16 Grama D. Anexarea Basarabiei la URSS în 1940 – consecinţă a sfârtecării statului Moldovenesc în 1812. În:
Cugetul. Revistă de istorie şi ştiinţe umanistice, 1992, nr.2, p.38.
17 Veştile Sovietului Suprem 1990, nr.6, 7, art.186.
6
1990, aderă la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În aceeaşi zi ratifică Pactele din
1966 în care se declară: „Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele. În virtutea
acestui drept ele îşi determină liber statutul politic şi îşi asigură liber dezvoltarea economică,
socială şi culturală” (art.1)18
.

  1. Spiritul Declaraţiei de Independenţă temei juridic al reunificării naţionale şi
    teritoriale a Poporului Republicii Moldova în statul Naţional – România.
    Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova faţă de Imperiul Sovietic şi ulterior faţă de
    succesorul său Federaţia Rusă, adoptată de către Deputaţii plenipotenţiari al Poporului Republicii
    Moldova în cadrul sesiunii extraordinare a Reprezentanţei Naţionale la 27 august 1991 şi
    legitimată prin votul unanim al Delegaţilor plenipotenţiari la Marea Adunare Naţională în
    aceeaşi zi stabileşte textul p.*3 Declaraţie
    ŢINÂND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa şi în lume de democratizare,
    de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de
    trecere la economia de piaţă;
    REAFIRMÂND egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare,
    conform Cartei O.N.U., Actului final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;
    APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvârşirii unui act de
    justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,
    PROCLAMĂ
    solemn,- în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a
    Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:
    REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC
    DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE
    POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.
    În calitatea sa de STAT SUVERAN ŞI INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:
    SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum
    a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de a stabili relaţii
    politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate
    statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit
    normelor de drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie;
    ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi

18 Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, Ratificat prin Hotărârea
Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990, Publicat în „Tratate internaţionale”. Ediţie oficială, 1998, vol. 1, p.30;
Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966. Ratificat prin
Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990, Publicat în „Tratate internaţionale”. Ediţie oficială, 1998, vol.
, p.18.
7
depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;
DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o
nouă Europă, solicitând, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate
şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale;
CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele
sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;
HOTĂRĂŞTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte
acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;
GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţilor politice ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinând grupurilor
naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la
Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Adoptată la Chişinău, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991.
Ulterior, Republica Moldova a aderat la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris
pentru o nouă Europă, fiind admisă cu drepturi egale în OSCE. Semnificativă este Carta de la
Paris, în care, pe lângă celelalte principii ale dreptului internaţional, se stabileşte încă unul, şi
anume: cel al „unităţii naţionale”. Astfel, textul Carta stipulează: „Reafirmăm egalitatea în
drepturi a popoarelor şi dreptul lor la autodeterminare, conform Cartei O.N.U. şi normelor
pertinente ale dreptului internaţional în acest domeniu, inclusiv ale celor referitoare la
integritatea teritorială a statelor”. Totodată prevede: „Luăm act cu mare satisfacţie de Tratatul
privind reglementarea definitivă cu privire la Germania, semnat la Moscova, la 12 septembrie
1990, şi salutăm sincer faptul că poporul german (sublinierea noastră) s-a reunit într-un singur
stat conform principiilor Actului final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa şi
în deplin acord cu vecinii săi. Realizarea unităţii naţionale (sublinierea noastră) a Germaniei este
o contribuţie importantă la instaurarea unei ordini de pace justă şi durabilă în Europa unită,
democratică şi conştientă de responsabilitatea sa în domeniul stabilităţii, păcii şi cooperării19
.
Luând în calcul aceste stipulări, urmând spiritul şi duhul Cartei de la Paris, constatăm, cu
regret, că o singură naţiune, şi, anume, cea română nu este unificată şi reunită într-un singur stat
până în prezent. Iar practica unităţii naţionale germane şi reunificarea Germaniei serveşte nouă,
românilor, exemplu de urmat, având în acest plan şi reglementările de rigoare.
Cu toate aceste evenimentele au evaluat sub aspect juridic în favoarea procesului de

19 Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 21 noiembrie 1990. Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr.707-XII din 10 septembrie 1991. Publicat în „Tratate internaţionale”. Ediţie oficială, 1998, vol. ,
p.304.
8
reunificare a Poporului Republicii Moldova cu România. Astfel, Parlamentul Ţării de la
Bucureşti, în 2018, cu prilejul a 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu România prin actul
Sfatului Ţării, organ legal şi legitim constituit, din 27 martie 1918, a adoptat respectiva Hotărâre
privind deschiderea procesului juridic de reunificare naţională şi teritorială.

  • 5 textul p.8
    Mai mult ca atât, întru dezvoltarea spiritului Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă,
    Parlamentul European, prin Rezoluţia din 19 septembrie 2019, condamnă actele de agresiune,
    crimele împotriva umanităţii şi violarea drepturilor omului comise de regimurile totalitare –
    nazist şi comunist – subliniind totodată faptul că cel de-al Doilea Război Mondial a fost
    rezultatul imediat al Pactului Ribbentrop-Molotov.
    În acest context, Rezoluţia Parlamentului European invită „toate statele-membre ale UE să
    efectueze o evaluare clară şi principială a crimelor şi actelor de agresiune comise de regimurile
    totalitare comuniste şi de regimul nazist”. Or, România tocmai este jertfă a acestui Pact, prin care
    i-au fost răpite Basarabia (astăzi Republica Moldova), Ţinutul Herţa şi Nordul Bucovinei, aceste
    teritorii fiind ocupate la 28 iunie 1940 de către Uniunea Sovietică prin ultimatul din 26 iunie

  1. Rezoluţia încurajează România să iniţieze o evaluare deplină a consecinţelor Pactului
    Ribbentrop-Molotov pentru Republica Moldova, Ţinutul Herţa şi Nordul Bucovinei înlăturarea
    lor prin reîntregirea acestor teritorii cu România – consecinţă legală şi legitimă din punct de
    vedere juridic şi al Adevărului Divin.
    Ulpianus sublinia: „Ştiinţa dreptului este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa
    dreptului este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa de a deosebi ceea ce este drept de
    ceea ce este nedrept”.
    În acest context se impune şi aspectul Divin privind legalitatea şi legitimitatea reunificării
    Naţionale şi teritoriale a noastră într-un singur stat – România.
    La crearea Lumii Bunul Dumnezeu a plasat fiecare popor pe un anumit teritoriu, atribuindu-i
    şi suveranitatea asupra lui. Iar el, Bunul Dumnezeu şi-a păstrat suveranitatea inviolabilă şi
    intangibilă asupra întregului Glob, asupra Terrei.
    Iată de ce, toate imperiile, scopul cărora a fost de a atenta asupra suveranităţii Bunului
    Dumnezeu şi, implicit, asupra popoarelor lui, mai devreme sau mai târziu s-au prăbuşit. Asta
    deoarece imperiile sunt creaturi contrare voinţei şi spiritului creaţiei Dumnezeieşti. Ca rezultat
    popoarele îşi recapătă libertate şi suveranitatea asupra teritoriului natural şi binecuvântat de către
    Bunul Dumnezeu. Tot aşa şi Poporul român în unitatea sa are dreptul la suveranitate asupra
    teritoriului hărăzit de soarta Divină.
    În acest context, vom apela la aprecierile date de către Suveranii Pontifi: Papa Ioan Pavel al
    II-lea şi actualului Francisec. Ambii univoc au calificat România drept Grădina Maicii Domnului
    în integralitatea sa.
    9
    Însă, constatăm, cu regret, că Grădina de facto şi de jure nu este întreagă, ci despărţită prin
    hotarul de la Prut în două părţi, două state, realitate contrară atât spiritului Divin şi voinţei
    Bunului Dumnezeu, cât şi a spiritului uman reglementat prin actele normative identificate deja.
    În aceste circumstanţe, apare fireasca întrebare: avem noi oare cetăţenii Republicii Moldova
    şi cetăţenii României să tolerăm în continuare spiritului Divin şi uman? Răspunsul este clar că
    nu. Deci, trebuie să depunem tot efortul pentru a înlătura această nedreptate cât mai repede,
    indiferent de culoarea stataliştilor, mai ales din republica Moldova.
    Mai mult ca atât, toţi creştinii în rugăciunile sale către Bunul Dumnezeu se roagă să-i
    primească în Rai, lucru firesc. Dar cum o să nimerească în Rai dacă pe Pământ tolerează sau
    chiar contribuie pentru ca Grădina Maicii Domnului să rămână dezmembrată? Cu siguranţă, că
    şanse de a nimeri în Rai pentru asemenea persoane sunt prea puţine, dacă nu deloc.
    Astfel, întru a reveni în Grădina Maicii Domnului pe Pământ este necesar de a PUNe umărul
    la reunificarea Naţională şi Teritorial înnăscută, legală şi legitimă a Poporului Republicii
    Moldova atât sub aspect Divin şi Uman în complexitatea şi unitatea sa organică într-un singur
    stat naţional şi unitar – România. Acest proces, declanşat prin Declaraţia de Independenţă a
    Republicii Moldova din 27 august 1991, precum şi a normelor unanim recunoscute din dreptul
    internaţional, menţionate şi a hotărârii Parlamentului României din martie 2018, concluzia care
    se impune, concluzie legală şi legitimă este finalizarea prin adoptarea, de către actualul
    Parlament, a hotărârii respective, legitimată ulterior la Marea Adunare Naţională prin votul
    delegaţilor plenipotenţiari.
    Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu !!!
    În loc de prolog
    Propuneri pentru Rezoluţie
    De a solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a include în programele şcolare generale:
  2. La 1 septembrie a fiecărui an şcolar de a expune semnificaţiile: limbii române, Tricolorului,
    Stemei de stat, Declaraţiei Suveranităţii şi Declaraţiei de Independenţă.
  3. de a include în programul de studii a clasei a IX-a teme cu subiecte ulterioare la testările de
    absolvire privitor la semnificaţia:
    a) limbii naţionale române;
    b) Tricolorului;
    c) Stemei de Stat;
    d) Declaraţiei de Suveranitate
    e) Declaraţiei de Independenţă;
    f) Imnului naţional şi oficial;
    g) Constituţiei – ca lege fundamentală de demnitate a poporului.

ARSENI Alexandru, doctor habilitat în drept,
profesor universitar, Deputat al Poporului în
Parlamentul Independenţei (1990-1994)
votant şi semnatar al Declaraţiei de
Independenţă, coautor al Proiectului
Constituţiei, votată în prima lectură în martie
1993, Cavaler al ordinelor: „De Onoare” şi
„Ordinul Republicii”