Copiii adoră să citească

Biblioteca are un rol important în apropierea copiilor de carte, în difuzarea cărții și formarea prin lectură a personalității. Arta de a fi cititor necesită cunoștințe și deprinderi de a lucra de sine stătător.

Copiii adoră să citească, dar mai puțini sunt cei care iubesc să discute despre cărțile pe care le citesc. Dacă vreți să depășiți blocajele de comunicare și să puteți vorbi în public, vă invităm și vă recomandăm să vă alăturați sau să începeți frecventarea unui club de lectură, așa, cum este clubul pentru copii „Evrica”. Un club de lectură oferă de asemenea, oportunități excelente de a cunoaște oameni noi și de a face prieteni noi cu interese comune.
Se știe deja că o operă literară se citește altfel decât o lucrare științifico-cognitivă sau de referință, așa cum diferit se consultă edițiile periodice etc. Este obișnuit ca cluburile de lectură să aleagă o carte, să o citească și , ulterior să discute pe baza unui sau câtorva subiecte reflectate în carte. Lectura literaturii artistice îi oferă cititorului plăcere, bucurie, emoții și sentimente plăcute. Acest gen de literatură cere o lectură atentă, lentă , profundă, uneori revenind la cele citite. Trebuie să te pătrunzi de frumusețea cuvântului artistic.
Membrii clubului, de data aceasta au citit și pus în discuție romanul lui L. Frank Baum „Vrăjitorul din Oz”. Ei au citit cu atenție dialogurile și momentele interesante, au atras atenția la descrierea naturii, portretele fizice și psihologice ale eroilor, măiestria artistică a scriitorului etc.

De asemenea, au analizat comportamentul și faptele personajelor, apoi și-au format o atitudine față de ele și au comparat faptele eroilor cu cele a le lor, atunci când e nevoie să de-a dovadă de spiritul de echipă, de interesele comune, de curaj și empatie.

Realizat: L. Canțîr