Din istoria împletirii prin noduri

Împletirea prin noduri are o istorie de milenii. Ea a început din momentul când a fost nevoie de a uni, pentru prima dată, două capete de ață sau de a face primul  nod. Vânătorii din obștea  primitivă împleteau mreje simple, fără noduri, din lâna diferitor animale sau din ierburi. Apoi s-a procedat la răsucirea firelor unul cu altul.  Rămășițe de astfel de mreje din fire de tei pot fi găsite în muzeele din Scandinavia. Astăzi, unii pescari din Malta și insulele Canare împletesc capace pentru coșuri. Ulterior, după mrejele fără noduri au urmat cele cu „lacustru” și „peruan”, făcute de  locuitorii din Oceania, din Peru și din bazinul râului Congo. Odată cu perfecționarea firelor pentru împletit era tot mai greu de a păstra o formă constantă a ochiurilor, fiind necesare noduri fixe, ulterior numite „zimțate” și „țesute”. Mrejele cu noduri țesute au apărut în nord-vestul Europei, iar, acum câteva decenii, în mlaștinile din Finlanda au fost găsite mreje din epoca de piatră.

Pe parcursul evoluției umane nodul a fost tratat diferit. Au fost vremuri când nodul era  chiar interzis în totalitate. Bunăoară unul din tabuurile senatorilor romani era de a nu avea nici un nod pe haine. Nodurile au fost interzise, un timp, în Laplandia, în India  și în Indonezia. Legatul nodurilor în Rusia însemna a vrăji , a descânta, a ghici. Ortodoxia interzicea purtatul amuletelor din noduri. Unele popoare, din contra, credeau că nodurile ar însemna noroc și că aduc folos.  Chiar se considera că legarea și dezlegarea nodurilor poate trata diferite boli, pot aduce fericire, bogăție și fertilitate. În orientul antic se utiliza scrierea prin noduri pentru a păstra informația necesară. Pe imaginea lui Hercule în piele de lei, de pe vasele grecești, labele fiarei sunt legate pe piept cu un nod, numit ”nodul lui Hercule”. E la fel cu mantiile personajelor de pe picturile murale din Egipt și tulpinile lotusului pe podoabele de aur ale faraonilor, iar ostașii greci răniți în lupte își legau cu el rănile sau îl purtau la gât ca talisman. În Grecia antică printre concursurile de iscusință era și  proba de a lega și dezlega nodul  ”turcesc”, care, posibil, și este legendarul nod ”gordian”, dezlegarea căruia, conform legendelor vechi, promitea stăpânirea Asiei.

Arta macrameului a luat amploare în secolul IX î.e.n. Anume atunci încep a se împleti obiecte prin noduri. Ele datează încă din vremea asirienilor și a babilonienilor. Fondatorii artei macrameului sunt considerați marinarii, care împleteau lănțișoare, colane și talismane, pe care le dăruiau în țările îndepărtate. Lumea vestică a făcut cunoștință cu macrameul odată ce maurii din nordul Africii, care călătoreau spre Spania și Franța. În secolul XIV arta împletitului a ajuns în  India și în China. În catedrala din Madrid au fost găsite desene ale ornamentelor și nodurilor de macrameu din acele timpuri. Tot cam în acele timpuri macrameul se face cunoscut și popular și în Italia. Dantele împletite garniseau cuverturile, draperiile și îmbrăcămintea multor persoane. Au început să fie deschise primele școli de macrameu. În orașul Torino, Valentina Kavandoli învăța copii să împletească de la vârsta de 5-6 ani. Ea a introdus o metodă nouă de împletire, care-i poartă numele. Metoda are la bază folosirea firelor de două culori la împletirea nodului rips.

În secolul al XVII-lea macrameului s-a răspândit în Anglia, în Europa de Nord și în America de Nord. În Europa macrameul, în special dantela din noduri era de mare prestigiu și apanajul doar a unor aleși. Ei creau admirabile modele de storuri, cuverturi, fețe de mese, huse pentru instrumente muzicale etc. Dantela împletită preferată de ei era din fire de aur și împodobea veșmintele persoanelor de rang duhovnicesc și regal. Cu timpul, arta împletitului prin noduri a fost dată uitării, renăscând ulterior cu trăsături și denumiri noi. În diferite timpuri arta de a împleti se numea diferit: împletitură pătrată, dantelă din noduri, canaf din noduri etc. În secolul XIX a fost numită macrameu. În limba turcă „macrama” înseamnă fular sau prosop, șervețel cu franjuri, care era de fapt o modalitate de a înnoda decorativ capetele țesăturilor astfel ca să nu se destrame, iar în limba arabă „migramax” – franjuri sau fular garnisit cu dantelă împletită. În secolul XIX macrameul revine. Articole împletite în acele timpuri se păstrează cu grijă mare în multiple muzee ale lumii. Ele sunt bazate pe nodul orizontal (de rips sau dublu) în toate variațiile: romburi, lănțișoare, colțișoare, carouri etc. Materialul pentru împletit era și el variat: fire de mătase și bumbac, găitan, fire aurite, lână ș.a.

În secolul XX macrameul renaște masiv. Obiectele împletite,  paravanele, covoarele, șervețelele, abajururile, storurile și cașpourile devin elemente frecvente de decor. El a renăscut odată cu epoca hippie, cu multiple forme și tipuri concepute după metoda macrameului. Astăzi, arta macrameului se menține în vogă, creațiile realizate în această tehnică fiind adaptate vremurilor noastre. Prin tehnica macrameului sunt realizate obiecte elegante pentru interiorul modern al diferitor încăperi și localuri. Ultimii ani arta macrameului a luat amploare și mai mare. Elementele decorative executate din sfoară sunt amplasate pe pereți, abajururile frumos împletite sunt armonios îmbinate cu diverse culori ale încăperilor. Totuși, elementul principal rămâne a fi panoul-macrameu. Cel mai des putem remarca storuri-macrameu care înfrumusețează geamurile diferitor edificii. Tehnica macrameului este utilizată și la decorul scenelor pentru spectacole ale teatrelor. În ultima vreme, la expozițiile de artă decorativă, târguri și festivaluri, organizate cu ocazia sărbătorilor naționale, dar și locale, sunt expuse lucrări de macrameu executate atât de meșteri profesioniști, cât și de amatori în arta împletirii prin noduri. Macrameul exprimă elemente variate și originale. Principiul folcloric se manifestă prin ornamente și combinații de culori.

Importanța și popularitatea artei macrameului este lesne de motivat. Aceste creații  împletite prin noduri sunt de o rară trăinicie și sunt, pur și simplu, extraordinare, iar prin frumusețea și eleganța lor oferă mari și deosebite avantaje în actul de manifestare creativă a multor autori. Capacitatea și posibilitățile acestei arte sunt enorme. Toate aceste lucrări, articole, produse sau materialele confecționate după tehnologia excepțională a macrameului pot decora de o manieră favorabilă interiorul oricărui apartament sau garderoba oricui. Important e să fie dorință și imaginație.

Realizat: l. Canțîr