Scriitori născuți în luna aprilie

Continui seria articolelor despre zilele de naștere ale marilor personalități cu scriitori născuți în luna aprilie. 

Octavian Goga – 1 aprilie 1881

(1 aprilie 1881) – a fost un poet român, politician,  prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920. În numărul din 12–24 decembrie (nr. 275, p. 1098).

Scriitorul Octavian Goga și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei, în satul natal al tatălui său, unde 20% dintre localnici purtau numele de Goga. Printre cele mai cunoscute poezii ale lui sunt: Toamna, Pribeag Străin, Plugarii, Noi. Las mai jos câteva versuri din poezia Toamna.

Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805) –  a fost scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale:  „Crăiasa Zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Rățușca cea urâtă” etc. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume. În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naștere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. A murit în anul 1875.

Emile Zola (2 aprilie 1840)

A fost un romancier francez. Majoritatea romanelor lui Zola sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele Les Rougon-Macquart (Familia Rougon-Macquart). Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, seria urmărește, pe parcursul a cinci generații, traseul ereditar al unor fenomene deviante într-o familie franceză obișnuită, ale cărei ramuri principale sunt cea a respectabililor Rougon și cea a infamilor Macquart. 

Fănuș Neagu (5 aprilie 1932) – povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român.  A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001. În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn” etc. A murit pe data de 24 mai 2011 la spitalul Elias din București.

Cele mai cunoscute opere ale sale sunt Frumoșii nebuni ai marilor orașe, Cartea cu prieteni, Cantonul părăsit. Există chiar o Casă Memorială ce poate fi vizitată în comuna natală braileana Gradistea.

Emil Cioran (8 aprilie 1911) – a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. A murit în 1995. Emil Cioran este probabil unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români. Născut într-un sat din România, Rășinari, acesta și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Franța, unde a și murit. Cele mai cunoscute opere sunt: Pe culmile disperării, Cartea amăgirilor, Schimbarea la față a României.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (11 aprilie 1858) – a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Bucureștiului. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

Rămâne în literatură, întâi de toate prin Hagi-Tudose și prin trilogia dramatică moldovenească. A decedat în 1918.

Camil Petrescu – 9 aprilie 1894

Cu siguranță, mulți dintre voi ați avut de studiat la școală opera lui Camil Petrescu. Probabil ați avut de învățat pentru bacalaureat Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Iar romanul Patul lui Procust și Jocul ielelor au fost în lectura obligatorie pentru vacanță.

Camil Petrescu (n. 9/21 aprilie 1894BucureștiRomânia – d. 14 mai 1957,BucureștiRomânia) a fost un romancierdramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern.

Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”. Membru titular al Academiei Române (din 1948).

Madga Isanos (17 aprilie 1916)  Avocată, poetă, prozatoare și publicistă română. A fondat în 1938, împreună cu alți scriitori Gruparea scriitorilor tineri. Anul 1933 a fost un an de referință în activitatea poetei: colaborează la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de bradBuniculRegret, în Însemnări Ieșene. Apoi, Întoarcerea gospodaruluiFragmentZoriMoartea buniculuiLeagănulInteriorInsulăPoemPomii cei tineri, în ”ziarul Iașul” și, în același ziar, recenzii la  ”Enigma Otiliei” de G. Călinescu. 

Calistrat Hogas – 19 aprilie 1848

Prozatorul român Calistrat Hogas s-a născut la Tecuci în anul 1848. Numele real al scriitorului era Dimitriu și nu Hogas (porecla bunicului dinspre tata). Un lucru de amintit aici este ca fata acestuia, Sidonia, a murit în anul 1976, fix de ziua tatălui. Dintre operele sale amintesc: Pe drumuri de munte, Legenda lăcrămioarei. Scriitorul Calistrat Hogaș s-a născut la Tecuci, cu numele de Dimitriu. A fost fiul protopopului Gheorghe Dimitriu și al Mioarei Dimitriu (născută Stanciu). A fost înscris la școala publică din Tecuci, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, Hogáș fiind porecla bunicului dinspre tată.

Charlotte Bronte (22 aprilie 1816) –  a fost o romancieră și poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë și Anne Brontë. Charlotte Brontë, care obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză și cea universală.

Veronica Micle (22 aprilie 1850) – a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu. Debutează în 1872 în Noul curier român cu două lucrări în proză: Rendez-vous și Plimbarea de mai în Iași. Majoritatea poeziilor sunt publicate în Convorbiri literare

Gib I Mihaescu – 23 aprilie 1894

Gib I. Mihaescu sau Gheorghe Ion Mihăescu a scris cunoscutele opere: Rusoaica, Donna Alba, Bratul Andromedei, Grandiflora, Zilele și nopțile unui student întârziat.  Pe lângă scrierile sale, acesta a luat parte și la Primul Război Mondial și a fost decorat pentru săvârșirea de acte de bravură.

William Shakespeare (23 aprilie 1564) –  fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei. Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită. A murit în anul 1616.

Vladimir Nabukov (23 aprilie 1899) – a fost un scriitor american de origine rusă; familia sa aparținea aristocrației și a fost nevoită să emigreze în timpul revoluției bolșevice.

O specie de fluturi descoperită de unchiul lui Nabokov poartă numele familiei. Faima lui Vladimir Nabokov este legată, în schimb, de o „specie de personaj“, nimfeta, pe care a lansat-o în 1955, în Franța, prin intermediul unei edituri pariziene specializate în scrieri pornografice. Romanul Lolita, publicat în 1958 și în America, unde provoacă scandal, rămâne cea mai cunoscută carte semnată de Vladimir Nabokov. A murit în 1977.

Ștefan Augustin Doinaș (26 aprilie 1922) – poet, eseist, traducător, deținut politic, academician, și politician român, senator în legislatura 1992–1996, ales în municipiul București pe listele partidului Partidului Alianța Civică. Numele adevărat Ștefan Popa.A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet. A decedat în anul 2002.

Ioan Mânăscurtă (28 aprilie 1953 – 27 martie 2021) – Prozatorul, publicistul, traducătorul Ioan Mânăscurtă s-a născut la 28 aprilie 1953, în s. Popeştii de Sus, Drochia. Îşi începe activitatea profesională în calitate de redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, apoi la revista „Femeia Moldovei. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1981). În 1997 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul Tăierea capului, iar în 2004 – Premiul „Carte pentru promovarea spiritului de toleranţă” acordat de către Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO în cadrul ediţiei a VIII-a a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii de la Chişinău (pentru Primul meu dicţionar). Iar în anul 2021 cartea sa „Citirea a doua nu ultima” a fost propusă spre lectură în programul de lectură pentru adulți „Chișinău citește”.

Realizat de Doina Spătaru, șef sector