Pentru tine, mamă!

În drumul vieții noastre, treptat, înconjurați de prieteni, orbiți de nevoile personale, mereu în căutarea și descoperirea propriului sens, fermecați de vicii sau de faimă, de averi sau de succes, uităm de cea care n-a încetat o clipă să ne iubească. Imaginea blajină a mamei răsare tainic ca o lumină lină, din codrii de nădejde, atunci cănd ne perdem prin vâltoarea zbuciumată a vieții.

Cea mai importantă persoană din viața unui om este mama. Mama – cea care a privit neputincioasă cum încet, cu timpul, ne-am luat zborul din cuibul ei, după ce tot ea ne-a învățat să zburăm. Cea care ne așteaptă să revenim mereu, oricât de departe am fi de ea și de sufletul ei. Mama e cea care ne învată că dragostea nu cere nimic și nu așteaptă nimic. Ba mai mult, e cea care ne iubește știind că nu va primi nimic în schimb. Nu vrea nici premii, nici medalii, nici răsplată. Nimic pe pămînt nu e mai mare decât sufletul mamei.

O mama își poate ține copilul de mână doar o vreme, dar din inimă nu-i dă drumul până la sfârșitul vieții. Mama – pentru care cea mai mare mulțumire a vieții sale e zâmbetul nostru, indiferent cât de departe îl ducem de ea… Cu sufletul prea plin de greutățile vieții, în genunchi, mama se roagă la icoană, mulțumind pentru fiecare zi în care ne vede. Așa cum soarele este nedespărțit de copii lui – razele, așa și mama ne ocrotește neîncetat cu brațele calde ale rugăciunilor ei. Când sufletul îmi este prins în cătușe de tristețe, la ușa inimii mele bate iubirea mângâietoare a mamei. Această dragoste vibrează în mine ca un imn sfănt ce mă însoțește tainic. O pace cu aripi moi își face sălaș în străfundurile mele inocente cănd mă gândesc la dulcea-mi mamă.

Fii binecuvântată, dulce și scumpă mamă, fii fericită pe vecie. Cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii tăi în zi de sărbătoare, acei ochi care au vegheat ca o făclie aprinsă deasupra sufletelor noastre. Mă închin în fața mamei, îi sărut mâna și o privesc cu drag, ca pe o icoană sfântă. Adesea imi pare că al său chip este o floare pe care zăbovește dragostea lui Dumnezeu. Zâmbetul senin, scăldat în puritatea florilor de busuioc. Blândă, ca un strop de rouă ce niciodată nu îndoaie o petală, sensibilă ca un câmp cu mii de maci, ce vibrează la atingerea duioasă a unui firișor de vânt. Ochii tăi, topiți în căldura smereniei, sunt izvorul unei iubiri tămăduitoare. Prin năframa cusută cu suspine, ți se zărește părul moale, în care iarna s-a rătăcit și a uitat să mai plece. În mâinile tale atâția prunci ai legănat, atâtea flori ai strâns în palme, atâtea frunți ai mângâiat.

E doar o zi… o zi prea mica, ca să cuprindă intreaga măreție, ca sa putem să-ți dăm măcar un strop de dragoste înapoi. La vatra sufletului tău ne adunăm în această zi de sărbătoare, cu un buchet de flori și-un mărțișor. Așa cum ghioceii se închină primăverii, la fel și noi ne închinăm în fața ta. Mamă, dacă te-ai putea vedea prin ochii mei, ai ști cât ești de minunată. Aroma cea de pâine coaptă, pomii în floare, mirosul mamei, nu le vom uita niciodată.

Vă felicit cu ocazia sărbătorii Femeii pe toate mamele de pe acest pământ!

Svetlana Chistol, bibliotecară

Publicitate