Arhive

Adoptă un animal abandonat

Cel mai rațional lucru pe care puteţi să îl faceţi pentru un animal abandonat pe stradă este să îl adoptaţi. În cazul în care nu aveţi această posibilitate, puteţi să îi căutaţi un stăpân printre prietenii voștri sau  să le oferiţi hrana, care îl poate salva de la foame, măcar și pentru o zi. Puteţi să faceţi donaţii  pentru adăposturi și să faceți voluntariat acolo. Iar dacă doriţi să nu mai apară animale pe stradă, hai să le oferim această posibilitate de a avea stăpân ÎMPREUNĂ!

4 aprilie este Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Ea a fost declarată ca un semnal de alarmă și un apel la compasiune, lansat la nivel mondial, față de situația în care se află sute de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume.

 Olanda este țara în cadrul căreia a fost inițiată pentru prima data o zi specială dedicată acestor ființe neajutorate. Acum, acest eveniment se desfășoară în mai mult de 15 țări cu scopul de a sensibiliza oamenii și de a manifesta milă față de suferințele animalelor fără adăpost.

Aceste suflete neajutorate nu au ales această situație. Motivele sunt diverse. Ele ba au fost aruncate fără milă în stradă, ba pierdute, dar au avut și nenorocul de a se naște acolo. Așa au devenit nedorite înfruntând realitatea crudă de pe străzi zi de zi. Uneori erau moarte de foame și bolnave, alteori călcate de mașini. Cred că mulţi privesc un animal fără stăpân ca pe o mare bătaie de cap. Dar situațiile în care s-au pomenit aceste animale ale nimănui li se întâmplă tot din cauza lucrurilor pe care noi, oamenii, le-am făcut. Deci, tot noi, oamenii suntem în măsură să redresăm situația. Ajutorul poate fi oferit de fiecare dintre noi, găsind soluții întru salvarea acestor ființe neajutorate.

Instituirea acestei zile este întru a încuraja adopția și de a găsi soluții pentru a salva cât mai multe animale ale străzii, pentru că ele fac parte din viață noastră și e nevoie să ne asumăm conviețuirea alături de ele. Bunăvoința de care vom da dovadă întotdeauna va fi răsplătită cu mărinimie de aceste creaturi înzestrate cu dragoste, sensibilitate, așa cum numai un animăluț îl poate face.

„Fii om cu animalele” , fii alături de cei care sunt în suferință, implică-te în viața lor pe cât îți permit posibilitățile și treci la acțiune pentru a face viața lor mai bună! Situația dificilă a animalelor fără stăpân va fi rezolvată numai prin implicarea fiecăruia dintre noi, dar și a întregii comunități.
           

            Realizat: Lilia Canțîr

Ghiocelul de Hans Cristian Andersen

Ocazia perfectă pentru a declara 2 aprilie – Ziua internațională a cărții pentru copii, ziua de naștere a lui Hans Christian Andersen, a cărui nume se află pe buzele tuturor iubitorilor de povești. Vă propunem să lecturați o poveste înduioșătoare despre destinul unei flori gingașe, dar foarte puternică. Este vorba despre povestea ghiocelului care ne emoționează și tot odată ne îndeamnă la reflecție despre ce este bine și rău, frumos și urât.

Era în mijlocul iernii. Aerul era foarte rece, vântul era tare înțepător, înăuntrul ușilor închise era cald și bine, dar în afară caselor bine încălzite se află ghiocelul, sau cel puțin micuța lui rădăcina, îngropată sub pământul acoperit de zăpadă.

Într-o zi, a început să plouă. Stropii de apă au străpuns neaua așternută peste pământ, au atins rădăcina ghiocelului și au vorbit cu ea despre strălucirea lumii de afară. Curând, o rază de soare și-a făcut și ea loc printre zăpadă până la bulbul ghiocelului, iar înlăuntrul lui a început să freamăte o reînnoită viață.   „Vino la mine,” i-a zis floarea.  „Nu pot,” i-a răspuns rază de soare. Nu sunt îndeajuns de puternică pentru a-ți deschide ușa! Atunci când va veni vara voi fi mult mai vanjoasa.

„Când va veni vara?” a zis floarea, și a repetat această întrebare ori de câte ori o nouă rază de soare își făcea drum până la ea. Mai era, totuși, destulă vreme până la sosirea verii. Zăpadă întârzia încă peste țărînă, și apărea o oglindă de gheață peste bălți în fiecare noapte.

„Cât timp îi mai trebuie verii că să vină? Cât timp?” își spunea floarea. „Simt un așa de mare neastâmpăr și poftă de viață în mine; trebuie să cresc, să mă lungesc, să deschid ușa, trebuie să ies afară și să fac o plecăciune pentru a-i spune verii „bună dimineață”! Ah, ce vremuri fericite mă așteaptă!”

Așa că floarea s-a zbătut și a crescut dinlăuntrul ei sub stratul de pământ pe care apă îl înmuiase în afară, iar zăpadă și țărînă s-au încălzit, și rază de soare i-a bătut iar la ușa. Floricică a ieșit sub zăpadă cu niște mici petale alb-verzui, înfășurate strâns în niște frunzulițe verzi, ce păreau că o apară. Neaua era rece, dar era străpunsă de rază de soare, așa că era ușor să treci prin ea, mai ales că rază de soare devenea tot mai puternică.

„Bine ai venit, bine ai venit!” cânta și îi ura fiecare rază, iar floarea s-a înălțat deasupra zăpezii, în lumea strălucitoare de afară. Razele de soare au mângâiat-o și au sărutat-o, așa că și-a desfăcut petalele, albe că neaua, și ornamentate cu dungi verzi. Și-a aplecat apoi capul, plină de bucurie și modestie.

„Frumoasă floare!” i-a spus razele soarelui, „ce grațioasă și delicată ești! Ești cea dintâi și ești unică! Ești iubirea noastră! Ești clopoțelul ce vestește sosirea verii, frumoasă vara, peste pământuri și orașe. Toată zăpadă se va topi, vânturile reci vor fi alungate departe, și noi fi iarăși la putere. Totul va deveni verde și, după aceea, vei avea tovarăși liliacul, florile de salcâm și trandafirii; dar tu ești prima, atât de grațioasă și delicată!”

Era așa de bine! Parcă întreg văzduhul cânta, în vreme ce razele de soare se agățau de frunzele și tulpină florii. Ea stătea în mijlocul zăpezii, atât de delicată și așa de ușor de rupt, și totuși atât de puternică în frumusețea ei tânăra; se înfățișa cu rochia-i albă cu dungulițe verzi, anunțând vara. Mai era însă mult timp până la sosirea anotimpului cald. Norii ascundeau soarele, și vânturile înghețate continuă să sufle peste pământ.

„Ai sosit prea devreme!” i-au zis Vântul și Vremea. „Mai avem încă putere și o vei simți pe pielea ta, și te vei lasă înfrântă de noi. Trebuia să fi rămas liniștită acasă și să nu te arăți tuturor. Nu a venit încă timpul tău!”

Era un ger de crăpau pietrele. Zilele ce au urmat nu au adus nici măcar o singură rază de soare. Vremea putea să rupă floarea în două cu răceală ei. Cu toate acestea, ea avea mai multă putere decât credea. Era puternică grație bucuriei și credinței în vara, care trebuia cu siguranță să apară și care fusese vestită de dorul ei adânc și confirmat de razele de soare. Așadar, ea a rămas plină de încredere, cufundată în zăpadă, cu straiul ei alb, aplecandu-și capul sub fulgii mari și grei, în ciuda vânturilor înghețate că o loveau.

„Te vei rupe!” i-au zis ele, „și te vei ofili, te vei ofili! Ce cauți tu aici? De ce te-ai lăsat ispitită să ieși afară? Rază soare lui nu a făcut decât să își bată joc de ține. Acum capeți ceea ce primești, aiurită îndrăgostită a verii.”

„O, aiurită îndrăgostită de vara!” strigau copii, bucuroși, „uite-o acolo, ce frumoasă este, ce frumoasă e! E cea dintâi și unică floare!”

Aceste vorbe o făceau să se simtă atât de bine pe floare, părând să o încălzească la fel că și razele de soare. Din pricina fericirii, ea nici măcar nu a simțit atunci când a fost ruptă. Era acum în mâna unei copile, sărutată de acea copila, și adusă într-o camera caldă, privită cu prețuire și pusă în apă. „Ce invigorator, ce întăritor!” Floarea se gândea că a venit dintr-o dată vara.

Fiica oamenilor din acea casă era o față frumoasă, ce tocmai primise confirmarea la biserica, la fel că și un prieten de-al ei. Prietenul ei învață pe atunci pentru un examen. „Iat-o pe a mea aiurită indrragostita a verii,” a spus ea, apoi a luat delicată floare și a așezat-o într-o hârtie parfumată, pe care erau scrise niște versuri începând și terminându-se cu cuvintele „aiurită îndrăgostită de vara”. „Prietene, fii un aiurit îndrăgostit al verii.” Față își îmbia și își lua în ras prietenul cu frumusețea verii. Da, acest lucru era cuprins în versuri, iar hârtia a fost împăturită că o scrisoare, și floarea fost pusă și ea în scrisoare. Înăuntru era întuneric, la fel că în acele zile când era ascunsă în rădăcina. Floarea a pornit într-o lungă călătorie, a stat în geantă unui poștaș, a fost presată și îngrămădită, un lucru nu tocmai plăcut, dar, până la urmă, chinurile au luat sfârșit. Călătoria se terminase; scrisoarea a fost deschisă și citită de către prietenul îndrăgit. Ce fericit a fost! A sărutat scrisoarea și a așezat-o cu grijă într-o cutie, în care erau multe alte frumoase versuri, neavând totuși vreo floare în ele; ea era prima, unică, așa cum îi spuneau razele soarelui, iar asta era un lucru la care îi plăcea mereu să se gândească.

Floarea a avut timp destul pentru a se gândi la asta; s-a tot gândit cât a trecut vara, a trecut și iarnă, și a sosit încă o vara, înainte de a-și face iar apariția. De această dată însă tânărul nu era deloc fericit. El a apucat nervos, deloc delicat, scrisoarea, și a aruncat-o, iar floarea a căzut pe podea. Era, desigur, turtită și uscată, dar de ce o arunce pe podea? Cu toate acestea era mai bine decât să ajungă în foc, acolo unde a ars hârtia cu versuri. Ce se întâmplase, de fapt? Ce se întâmplă de multe ori… Floarea îl făcuse să se simtă că un aiurit îndrăgostit părea să nu fi fost decât o glumă; față răsese de el, această nu mai era deloc o glumă, și, în timpul verii, își făcuse alt prieten.

A două zi dimineață, soarele a strălucit peste floarea presată, ce părea a fi pictată pe podea. Servitoarea care matură în camera a ridicat-o și a așezat-o într-una din cărțile de pe masă, gândindu-se că, în timp ce făcuse curățenie, căzuse pe podea. Floarea se află iarăși printre versuri – niște versuri mult mai frumoase – sau care, cel puțin, costaseră mai mult.

Ani după ani au trecut după aceea. Cartea stătea pe un raft, și apoi a fost luată de acolo pentru a fi citită. Era o carte bună; versurile și cântecele din ea aparțineau vechiului poet danez Ambrosius Stub, și chiar meritau a fi citite. Omul care o citea întorcea paginile una după altă.

„Hei, aici e o floare!” a zis el, „un ghiocel, un aiurit îndrăgostit al verii, un aiurit poet! Foarea asta nu a fost pusă degeba aici! Bietul Ambrosius Stub! Și el a fost un aiurit îndrăgostit al verii, un poet nebun. El a venit prea devreme pentru timpurile sale și, din această cauza, a trebuit să înfrunte înghețate vânturi, și să rătăcească pentru a avea un acoperiș de la un moșier la altul, asemeni unei flori dintr-un pahar cu apă, sau a uneia așezate printre versuri rimate. Nebun al verii, nebun al iernii, nebun și aiurit, dar cel dintâi, unicul, mereu tânărul poet danez al acelor vremuri. Da, tu trebuie să rămâi că un simbol în această carte, tu mic ghiocel; ai fost pus aici cu un scop anume.”

În acest fel, ghiocelul a fost așezat înapoi în carte, și s-a simțit onorat și fericit că era un simbol în acea frumoasă carte de cântece, aparținând celui dintâi în a cânta și a scrie, și el tot un ghiocel, un aiurit îndrăgostit de vara, ce era privit drept un nebun în timpul iernii. Floarea a înțeles aceste lucruri în felul ei, așa cum noi interpretan totul în felul nostru. Această este povestea ghiocelului.

Am lecturat! Să exersăm….

Titlul textului––––––––––

Autorul––––––––––––––––––––

Anotimpul în care se petrece acțiunea––––––––-

Personajele–––––––––––––––––

  1. Completează.
  2. Era frig, aerul era –––––––––, vântul bătea –––––.
  3. Ghiocelul stătea ascuns sub –––––––- până a fost atins de  –––––––––-.

Indicii:  tăios, prima rază de soare, pământ, rece.

  • Încercuiește răspunsurile.
  • Raza de soare nu putea pătrunde sub plapuma de zăpadă deoarece: 
  • era un strat prea gros de zăpadă
  • nu era destul de puternică
  • nu venise încă primăvara
  • Floricica se simțea înghesuită în pământ deoarece:
  • locul era strâmt
  • creștea și dorea să se întindă
  • era apăsată de stratul de zăpadă
  • Subliniază cuvintele care descriu floricica, așa cum este văzută de autor.
  • firavă
  • veselă
  • alb-verzuie
  • alb ca zăpada
  • vorbăreață
  • puternică
  • vitează
  • tânără
  • gingașă
  • frumușică
  • Înlocuiește cuvintele date cu cele folosite de raza de soare, atunci când admiră floricica
  • încântătoare
  • întâia
  • grațioasă
  • singură
  • Ce prieteni urma să-și facă floricica?––––––––––––––––––––––––––––––––––––
  • Explică de ce ghiocelul este considerat vestitorul primăverii.––––––––––––––––––––––––––––––––

Realizat: L. Canțîr

Vizite ghidate la bibliotecă

Adevărata universitate a viselor noastre este o bibliotecă. Locul unde mergem să citim, să ascultăm, să discutăm, să ne întîlnim cu personalități, cu alţi semeni de ai noştri ingenioşi, interesanţi și setoși de a țese noi performanțe și de a valorifica potențialul cunoașterii. Biblioteca este locul care ne păstrează amintirile, ne delectează sufletul, ne farmecă cu mulţimea de tezaure ce așteaptă fără răgaz să fie răsfoite.

La aniversarea a cincisprezece ani de la fondarea  Filialei ,,Ștefan cel Mare’’, biblioteca rămâne a fi o instituție importantă, de valoare, cu profil cultural, informativ și știiințific, ce sprijină procesul de studii, fiind solicitată de toate categoriile de citittori. Pentru promovarea și popularizarea colecției de documente au fost organizate activități specifice lucrului cu măria sa cartea. Biblioteca deservește toate categoriile  de vârstă: preșcolari, elevi, studenți,  biblioteca fiind mereu  deschisă tuturor cititorilor care ne vizitează pentru prima oară.

În aceste zile de mare sărbătoare a bibliotecii, ne-am dorit cu adevărat să demonstrăm cît de importantă este cartea pentru cititori, astfel ne-am propus să venim în întâmpinarea intereselor utilizatorilor noi cu organizarea vizitelor ghidate în bibliotecă.

La solicitarea educatorilor și profesorilor am avut onoarea să-i avem în ospeție pentru prima data pe picii de la Grădinița nr. 96, preșcolarii de la Grădinița ,,Alba ca zăpada’’ și clasa I-a de la Liceul Teoretic ,,Iulia Hasdeu’’.

Prima impresie a copiiilor a fost ,,uau’’, deoarece chiar în fața  bibliotecii era amenajată cifra aniversării, apoi în hol o expoziție de fluturași, pe perete afișate poze în formă de cifra 15 cu evenimente și personalități pe parcursul activării bibliotecii. Copii au aflat cum sunt aranjate cărțile la raft sau la expoziții, ce sunt divizionarele, cum aranjăm cărțile pe domenii și care sunt regulile de utilizare a calculatorului. De asemenea i-am familiarizat cu regulile de înregistrare, de obținere a carnetului de cititor, regulile de împrumut și de restituire a documentelor.

Le-am vorbit și despre serviciile care se desfășoară în bibliotecă, îndeosebi pentru copii, cum ar fi: Cercul de pictură Micii Genii, Fantezie – arta Macrameu, Tablețel, Semaforul – prietenul meu, Cartea senzorială, Ora de lectură – lecturarea și înscenarea poveștiilor (teatru de păpuși).

Scopul principal a vizitelor ghidate este promovarea culturii informaționale, iar drept obiectiv este informarea, instruirea cititorilor și motivarea tuturor vizitatorilor pentru bibliotecă și lectură.

Totuși, biblioteca rămâne a fi o comoară nebănuită, un izvor de cultură, informare și recreere și poate fi asemănată cu un temple al culturii.

Bibliotecarii și utilizatorii Filialei ,,Ștefan cel Mare’’ a BM ,,B.P.Hasdeu’’ se bucură de faptul că fac parte din  sufletul și inima tuturor chișinăuienilor care aspiră spre tot ce e frumos, plăcut și sublim.

69566352_2500792633511473_5086699870832558080_nNatalia Sofroni, bibliotecar

„Moldovean şi patriot al acestui colţ de glie….”

Octombrie, 2019. Un octombrie mai cald, un octombrie în care e vremea când copacii revelează culori pe care le-au ascuns tot anul, dosite în  nostalgii și doruri. Acum, 80 de ani, un popor a fost înveșnicit cu un suflet ales, care a acceptat viața așa cum este, cu nevoia de luptă, cu amarul descântecelor, cu zadarul blestemelor, cu ispita baladelor, cu cel care ne va mângâia și încânta sufletele.

Așadar, ce am fi fost noi fără dorul, dragostea de neam și de țară, fără de gustul libertății, fără de stilul deschis, sfătos, uneori mai dur, mai tensionat, dar  unde armonia sonoră a cuvintelor este pusă pe  note într-o nostalgie specifică  cântecului de dor popular, a cântecului de dragoste – toate devin un prilej de  motiv pentru a-i citi opera acestui mare poet și scriitor al neamului dăruit de Dumnezeu poporului român.

Este vorba de Dumitru Matcovschi,  cel care nu mai e printre  noi fizic, dar prezent  mereu în viața noastră prin creația pe care ne-a lăsat-o moștenire.

„Zilele trec, zilele vin… Ce va rămâne?

Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?

Toamnele trec, grijile cresc, viața descrește.

Eu mă grăbesc,

tu te grăbești,

el se grăbește.

Bucurați-vă prieteni, de prieteni și de frați,

bucurați-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtați.

bucurați-vă de-un cântec,

de-un amurg cu flori de tei,

bucurați-vă o viață

de lumina dragostei…”          Dumitru Matcovschi

Puterea cuvântului poate fi distructivă, dar, în același timp, și sublimă.

La 13 februarie, Nicolae Popa a împlinit 60 de ani. A debutat  cu volumul de versuri ”Timpul probabil” (1983), urmat de cărțile de poezie ”Ghid pentru cometa Halley”, ”Lunaticul nopții scitice”,  ”Elegii de la casa scriitorilor”, ”O mie de ani cu fața la soare” (volum antologic) ș.a. Este autorul romanelor ”Cubul de zahăr”, ”Avionul mirosea a pește”, al cărților de proză ”Păsări mergând pe jos”, ”Careul cu raci”, ”Ghiozdanul zburător” etc.

Nicolae Popa a fost distins cu Premiul Tineretului (1988), cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996, 2001, 2003 și 2008), Premiul „Vasile Vasilache” la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău (2008), cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cea mai bună carte de poezie (2008) ș.a.

Vă propunem câteva titluri din creația autorului!

Popa, Nicolae. Avionul miroase a pește / Nicolae Popa. Chișinău : Arc, 2008. – 288 p.

 

Romanul ne prezintă pe personajul Mihai Loghin, care își mărturisește, printr-o ficțiune în ficțiune, propria istorie ce seamănă cu o trecere degradantă prin bolgiile infernului, la un capăt fiind penitenciarul, la celălalt așteptându-l, ca o altă gură de capcană, casa de nebuni. Romanul nu omite nimic din scîrboșeniile prezentului: mafia tentaculară, ținînd în ventuzele ei și marii demnitari, dar și victimele colaterale, mizeria care mînă peste hotare mai ales femeile, o viață sentimentală paralizată de sărăcie și neputință, care anulează sau dedublează personalitatea, violența, mîrlănia ordinară. Acest roman nu e numai al prezentului, ci și al viitorului, în el rămânînd cristalizată clipa efemeră de azi.

Popa Nicolae. Balcoane cu elefanți / Nicolae Popa. – Chișinău : Prut Internațional, 2011. – 72 p.                                                           

                                                           ”…Trăia odată un elefant.

Trăia el cum trăia, însă era toată vremea trist, săracul. Și nu trăia undeva în India sau sub soarele dogoritor al Africii, ci își ducea zilele la capătul străzii noastre. De ce anume acolo?…”– Nicolae Popa. Povestea elefanţilor modelaţi din plastilină care se transformă în elefanţi vii deschide în faţa copiilor uşa secretă spre miracolul creării unei lumi în care elementul primordial este imaginaţia. Urmărind povestea elefantului Raj Kapoor ne aventurăm în lunga sa secretă viață.

Popa, Nicolae. Careul cu raci / Nicolae Popa. – Chișinău : Cartier, 2003. – 87 p.

Lucrarea a fost declarata invingatoare de un juriu (Valeria Grosu, președinte) in cadrul Concursului de editare a trei, cele mai bune, manuscrise de beletristica, editia 2003. Privită din perspectiva „văzului ultim”, poezia lui Nicolae Popa se află în căutarea locului pierdut. O căutare de negăsire, alimentată de goana poetului după linia de orizont al versului deschizător de ceruri, acolo unde „marginile dispar lărgite de prăbușiri”. O poezie a profunzimilor, o poezie care scoate cercuri la suprafață…

Popa, Nicolae. Cubul de zahăr / Nicolae Popa. – Chișinău : Cartier, 2005. – 440 p.

                                                                                                   Considerând că secretele scrierii unui roman nu trebuie să fie la îndemâna exclusivă ascriitorului, Nicolae Popa îl face pe cititor să participe la consemnarea evenimentelor, autorul însuşi devine personaj/teoretician al romanului.

De la un cub de zahăr care refuză să se topească în ceaşca cu ceai şi pe care scriitorul îl contemplă la masa sa de lucru porneşte acţiunea care se desfăşoară într-un sat pierdut de lume, Bahuseni, unde îndeletnicirea de bază e creşterea porcilor corciţi cu mistreţi, iar unica modalitate de atingere a fericirii iluzorii e alcoolul. Întreg romanul e împânzit cu imagini de porci care par să simbolizeze lăcomia, voracitatea, ignoranţa. O lume mizeră, coruptă şi violentă, în care funcţionează regimul sovietic opresiv, iar oamenii sunt supravegheaţi fără încetare şi în care personajele centrale, Dora şi Sava, sătui de mediu, se sinucid. De la un anume moment, firul epic pare să scape, dar se regăseşte cubul de zahăr, ca un fel de liant.

Popa, Nicolae. Ghiozdanul zburător / Nicolae Popa. – Chișinău : Arc, 2015. – 95 p.

 

Ghiozdanul zburător este o povestire captivantă despre aventurile unei eleve din clasa a VI-a, Dorina, care, într-o dimineață, spre bucuria ei, nu mai este nevoită să-și ducă în spate Ghiozdanul-Bolovanul, ci, printr-un miracol al unui bun vrăjitor, ce-i strecoară în buzunarul de la geantă o cărțulie magică, ajunge la școală zburând cu… ghiozdanul. De aici se declanșează o serie întreagă de pățanii hazlii, în care, la un moment dat, este implicată toată școala, în frunte cu directorul ei, poreclit Domnul Pardon. Microromanul Ghiozdanul zburător, cum îl definește autorul Nicolae Popa, incită imaginația și curiozitatea copiilor și se citește ușor și cu mult interes, fiind scris într-un limbaj simplu, familiar copiilor și părinților.

Popa, Nicolae. Lunaticul nopții scitice : versuri / Nicolae Popa. – Chișinău : Cartier, 1995. – 79 p.

Nicolae Popa apare cu un volum de versuri după o abstinență poetică editoriala de opt ani. Volumul s-a bucurat de numeroase cronici pozitive în mass media culturală. Volumul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania și din Moldova. Este al doilea premiu acordat de USR unui autor din Basarabia.

Realizat de Doina Spătaru

Șef – Oficiu

Grigore Vieru – pilonul de rezistență al culturii naționale

Ștefan cel  Mare și Sfânt

Cînta-voi cu drag mereu

El este și fi-vă oricînd

Icoana neamului meu”.

       Grigore Vieru a fost un poet român, ales membru corespondent al Academiei Române. S-a născut și a activat în Republica Moldova, devenind un simbol al valorilor şi unității românești, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului. Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă, dar foarte profundă – a scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești. A ţinut să sensibilizeze caracterul cititorului, încercând să facă omul mai bun și mai spiritual. A adus un aport considerabil la dezvoltarea limbii române şi grafiei latine pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, pe vremuri încă inclus în fosta Uniune Sovietică. Vieru face parte din grupul celor care au luptat pentru independența țării. Personalitatea lui va rămâne veșnic în memoria şi sufletul nostru.

              Pe data de 14 februarie , poetul basarabean Grigore Vieru ar fi împlinit 84 de ani. Rămas în amintirea românilor de pe ambelor maluri ale Prutului ca poet iubitor de neam, care a slăvit mama în poezia sa și care l-a avut mereu ca model pe Eminescu, Grigore Vieru a avut o intensă activitatea dedicată copiilor. Un detaliu poate mai puțin cunoscut publicului românesc e că el este autorul versurilor din cântecele care apar în cunoscutul film „Maria Mirabela

            Fiind întotdeauna un copil în adâncul fiinţei sale, Grigore Vieru este, fără îndoială, cel mai mare poet pentru copii din literatura română şi unul dintre cei mai mari din literatura lumii. Mărturii întru susţinerea acestei afirmaţii constituie tirajele de ordinul zecilor de mii ale cărţilor de versuri pentru copii, dintre care Albinuţa – abecedar pentru preşcolari – a ajuns la cifra de o sută de mii de exemplare, dar şi conferirea, în 1988, a celei mai înalte distincţii din domeniul literaturii pentru copii – Premiul Andersen.

         La fel ca şi întreaga creaţie poetică viereană, poezia sa pentru cei mici îşi are ca punct de geneză acea sfâşietoare singurătate pe care a fost nevoit s-o îndure poetul în copilărie. De fapt, deşi se spune că cea mai frumoasă vârstă este copilăria (chiar şi în pofida tuturor intemperiilor care ar putea caracteriza-o), această perioadă din viaţa lui Grigore Vieru, ca şi a milioanelor de semeni de-ai săi, nu a fost una tocmai fericită: a avut imprimată pe ea – ca urma unui fier înroşit pe pielea fragedă a unui copil – foametea şi războiul, fenomene care, vom vedea, ies din timpul real şi-l însoţesc pe cel care le-a gustat amărăciunea întreaga sa viaţă. În acest sens, Grigore Vieru spunea: „Copilăria mea a fost pârjolită, săraca de ea, de focul războiul şi a fost umilită de urmările sale. Jocul meu principal era culesul spicelor pe mirişte în urma recoltării, unde găseam mai mult gloanţe ruginite, pentru că nici şobolanii nu stăteau degeaba. O muncă, în fond, zădarnică şi un joc destul de trist. Mă legănam pe picioare bolnăvicios, topit de slabă nutriţie”. Vieru constituie, pentru multe generaţii, alături de cei şapte ani de-acasă, întâia şi cea mai durabilă şcoală a adevăratelor valori, a omeniei şi a bunului-simţ.

Grigore Vieru a fost poetul care a știut să pătrundă adânc în sufletul neamului românesc, creația lui descătușând gândirea și mintea mai multor generații. Visul marelui poet era de a ne uni pe noi toți prin cuvânt, prin bunătate și iubire de aproape, prin dragostea de mamă, de natură, de tot ce avem mai sfânt pe acest pământ.

 

Realizat de Doina Spătaru

Șef – Oficiu

Marea Unire a Principatelor Române

Imagini pentru marea unire a principatelorAcest eveniment este de o deosebită importanță pentru istoria noastră s-a petrecut la data de 24 ianuarie 1859. Românii afirmaseră de foarte multe ori că doreau să se unească într-un singur stat, lucru precizat și în Rezoluțiile Adunărilor ad-hoc din octombrie 1857. Dubla alegere a lui Cuza ca domnitor, la 5 și la 24 ianuarie 1859, a reprezentat un pas important în lupta pentru constituirea statului național român.

 

Iorga, Nicolae. Istoria Românilor / Nicolae Iorga. – Chișinău : Universitas, 1992. – P. 332 – 338.   

1 Istoria românilor, lucrare esențială a marelui istoric Nicolae Iorga, este o sinteză a istoriei românilor și totodată un manual de istorie națională recomandat pentru toate categoriile de cititori: elevi, studenți, autodidacți, specialiști etc.

Ediție rarisimă, reprodusă dupa N. Iorga, Istoria Românilor pentru clasa a IV-a și a VIII-a secundară. Ediția III, Bucureşti 1919. Textul este reprodus intact, păstrând ortografia originalului. Această carte este reprodusă după un exemplar provenit din biblioteca profesorului Mihai I. Avădanei Iași.

 

Stan, Magda, Vornicu Cristian. Dicționar 101 personalități și evenimente istorice / Magda Stan, Cristian Vornicu. – București : Editura Niculescu, 2007. – P. 218.

dictionar-101-personalitati-si-evenimente-istorice_1_fullsize

Această lucrare cuprinde biografiile a 101 personalități care de-a lungul timpului s-au a firmat în plan politic și/sau militar,  precum  și descrierea a 101 de evenimente care au influențat la un moment dat istoria națională sau a lumii. Un loc important îl ocupă în cadrul lucrării personalitățile și evenimentele legate de istoria națională. Partea a doua cuprinde descreri a celor 101 evenimente. Lucrarea de față contribuie la dezvoltarea interesului față de istorie și de la îmbogățirea orizontului de cultură generală al cititorilor. Autorul oferă informația din cele mai recente surse bibliografice, într-un material ușor de citit și de utilizat.

 

Pop, Ioan – Aurel. Istoria românilor / Ioan – Aurel Pop. – Chișinău : Litera, 2010. – P. 138.

Românii si-au facut is3toria cum s-au priceput, nici mai bine, nici mai rău decât alte popoare. Istoria lor nu a fost pură sau imaculată, dar nici oribilă și plină de dezastre. A fost de toate felurile, ca viața, fiindcă istoria înseamnă viață. Este important de știut că românii există și ei între națiunile lumii, că au un stat sau chiar două state ale lor, cu un trecut bogat, cu Dunărea și cu Munții Carpați, cu țăranii Maramureșului, uitați parcă de timp, cu mănăstirile pictate ale Moldovei, cu Delta și cu Marea Neagră, cu hrubele de la Cricova, cu Eminescu, Blaga, Enescu sau Brâncuși, cu oameni care așteaptă să fie cunoscuți. Ei au un mesaj de transmis pentru comunitatea internațională și țin profund la mesajul lor.

 

Nouzille, Jean. Moldova : Istoria tragică a unei regiuni europene / Jean Nouzille. – Chișinău : Prut Internațional, 2005. – P. 104.

Istoricul francez Jean Nouzille, specialist în istoria Europei Centrale și de Sud 4– Est, prin lucrarea de față se înfățișează, pentru prima dată, cititorului dintre Prut și Nistru. În lucrarea de față, Jean Nouzille, în baza unui număr imprsionant de surse istoriografice, provenite din diverse țări, expune succint istoria constituirii Țării Moldovei, afirmări politice a acesteia ăn sud-estul european. Izolarea politică și culturală a românilor din Basarabia s-a accentuat în a doua jumătate a secolului al XIX-leadrept consecință a unirii Principatelor (1859) și a constituirii statului național român. Această carte este deosebit de necesară intelectualilor români, și care ocupă un loc deosebit în istoriografia contemporană a românilor și va deveni una de referință în redactarea altor studii istorice.

 

Panaitescu, Petre P. Istoria Românilor / Petre P. Panaitescu. – București : Editura Didactică și Pedagogică, 1990. – P. 286 – 292.

Lu5crarea este prevăzută pentru sistemul de învățămînt cât și pentru cadrele didactice. În lucrare autorul descrie succint geneza istoriei românilor de la ăceput până la domnia lui Ferdinand I. Unirea definitvă a celor două principate române într-un singur stat nu era pentru Cuza –  Vodă decât un pas înainte spre un ideal mai măreț : unitatea tuturor Rmânilor, la care el s-a gândit întotdeauna. Convenția de la Paris cît și Vasile Boerescu au arătat că unirea se poate îndeplini cea mult dorită. Însuși Gheorghe Bibescu fusese pentru unire în divanul ad-hoc și acum nu mai poate candida împotriva ei. Unirea Principatelor Române într-un singur stat era în sfârșit  îndeplinită.

 

Istoria României. – București : Editura Enciclopedică, 1998. – P. 374 – 378.

6

Introdu un text asociat

 Această carte înfățișează trecutul poporului romîn și al spațiului romînesc, în toată complexitatea sa, în interacțiunea permanenetă dintre români, și ceilalți locuitori ai acestui spațiu și în contextul creat de realitățile internaționale care au constituit cadrul geopolitical istoriei românești.

Cartea cuprinde date de la începutirile civilizției la sinteza românească.

                         

 Realizat de Doina Spătaru
              Șef - oficiu