Arhive

Poezie: creaţie proprie

Am revenit cu alte creații pentru cititorii blogului bibliotecii „Ștefan cel Mare”. În ciuda vârstei fragede, utilizatorii noștri continuă să ne uimească cu talentul lor, crescând dorința noastră de a scote la lumină aptitudinile acestora.

Hai cu mine

Un roman finisez să citesc,

Dar să vă spun sincer

Încă prin castelul lui fermecat călătoresc.

E un loc misterios și pitoresc,

Iar în jur trandafiri înfloriţi se încolăcesc.

Cred că aţi ghicit despre ce vă povestesc.

Ba mai mult, vreau să vă invit

Să privim împreună peisajul de litere zugrăvit,

Să cunoaştem misterul acelui secol plecat

Printre versurile cărţii adunat.

Vă îndemn, să păşim împreună

E magia cuvintelor care ne adună,

Lecturând, cunoaştem ce-i rău şi bine,

De aici sfaturi utile putem reţine.

Uite, că ultimele rânduri citesc

Oaste cuvintelor şi mai mult mă ispitesc

Să spun, să strig : „Hai să citim”

Şi autorii cărţilor, să cinstim !

Bulgar Daniela

                                Eleva in clasa a Vl-a

                                Gimnaziul nr. 51 „Gheorghe Malarciuc”

„Mare zumzăit”

Dimineața m-am trezit

De la mare zumzăit.

Dau perdeaua la o parte

Gălăgie mare, frate !

Toate florile-s în floare

Pentru albini e sărbătoare !

Și tot strâng polen cu spor,

Le vin alte în ajutor !

Căci ce e floarea fără albină

Care iese din stupină

Și aleargă de cu zori

Mirosind florile-n zbor?

Le miroase, le învață,

Le mai dă câte o povață,

Căci în viața asta, frate,

Toate vin și pleacă toate !

Negura Marius,         

                                clasa a VI-a,

                                I.P.Gimnaziul Durlești

,,Înțelepciunea celui care nu cuvântă”

       Trăia odată, într-un mic sătuc, un băiețel tare obraznic. Niciodată nu-l găseai în casă să stea cuminte într-un colțișor. Arunca cu pietre în găini, striga la maica lui și fura cireșe, vișine sau chiar legume din grădini. Toată lumea îl știa pe nume – Nică.

        Așa cum hoinărea el ca de fiecare dată, a găsit un câine șchiop ce poposea la umbra unui copac. Nică luă o piatră de pe jos și-o aruncă drept în piciorul rănit al sărmanului câine. El a schelălăit dureros și o zbughi din drum. Nici pic de milă nu avea băiatul.

      Apoi când se făcu iarnă, ninse de te înecai în ea. Nicu luă sania și o zbughi pe cel mai înalt deal al satului, de unde alunecă cu viteză mare. Din nefericire, căzu de pe sanie chiar pe piciorul său drept. Începu să plângă de durere. La un  moment dat, câinele șchiop sosi și-l apucă de sacoul gros. Îl trase până la el acasă, așa încât mama lui să îl ia.

     Băiatul s-a însănătoșit și și-a dat seama de greșeala lui. De atunci a fost mai politicos și ascultător.

 Gimnaziul nr.51 ,,Gheorghe Malarciuc”

Popa Gabriela

Mihail Sadoveanu – Ștefan cel Mare al literaturii române

 Scriitorul, povestitorul, romancierul şi omul politic român Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, Pașcani la  Vânători-Neamț.  

PPT - MIHAIL SADOVEANU 1880-1961 PowerPoint Presentation, free download -  ID:3562988

Este unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, fiind  cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri. Opera sa destul de valoroasă, cuprinde romane, povestiri, nuvele… 

Vă propunem spre cunoaștere o listă bibliografică, pentru a aduce cititorului o modalitate eficientă de-a îl apropia de vasta operă sadoveniană.

  1. Sadoveanu, Mihail. Aventurile șahului / Mihail Sadoveanu. – Chișinău : Eus, 1993. – 111 p.

ISBN 5-88568-068-X2.

2. Sadoveanu, Mihail. Baltagul : Cazul Eugeniței Costea / Mihail Sadoveanu. – București : Arc, 2011. – 363 p.

ISBN 978-973-124-620-8.

3. Ciopraga, Constantin. Baltagul de Mihail Sadoveanu / Constantin Ciopraga. – Cluj – Napoca : Dacia, 2002. – 108 p.

ISBN 973-35-1362-8

4. Sadoveanu, Mihail. Dumbrava minunată : Zâna lacului și alte povestiri / Mihail Sadoveanu. – București : Agora, 2005. – 239 p.

ISBN 973-7744-53-5

5. Sadoveanu, Mihail. Creanga de aur / Mihail Sadoveanu. – București : Editura 100 + 1 Gramar, 2001. – 169.

ISBN 973-591-061-6

6. Sadoveanu, Mihail. Drumuri basarabene / Mihail Sadoveanu. – București : Chișinău, Editura Saeculum : Știința, 1992. – 93 p.

ISBM 973-9071-04-X

7. Sadoveanu, Mihail. Frații Jderi / Mihail Sadoveanu. – București : Regis, s.a. – 575 p.

ISBN 973-8373-44-1

8. Sadoveanu, Mihail. Istorisiri de dragoste / Mihail Sadoveanu. – Iași : Junimea, 1994. – 324 p.

ISBN 973-37-0198-

9. Sadoveanu, Mihail. Măria –sa, puiul păduri / Mihail Sadoveanu. – București : Herra, 2003. – 192 p.

ISBN 973-7923-13-8

10. Sadoveanu, Mihail. Nada florilor / Mihail Sadoveanu. – București : Editura Tineretului, 1968. – 197 p.

11. Sadoveanu, Mihail. Neamul Șoimăreștilor / Mihail Sadoveanu. – București :  Litera Internațional, 2003. –  232 p.

ISBN 973-675-049-3

12. Sadoveanu Mihail. Nicoară Potcoavă / Mihail Sadoveanu. – București : Lucman, s.a. – 480 p.

ISBN 973-8372-70-4

13. Sadoveanu, Mihail. Nuvele. Povestiri / Mihail Sadoveanu. – București : Lucman, s.a. – 400 p.

ISBN 973-8372-68-2

14. Sadoveanu, Mihail. Ochi de urs și alte povestiri / Mihail Sadoveanu. – Iași : Polirom, 2004. – 464 p.

ISBN 973-681-756-3

15. Oprișan, I. Opera lui Mihail Sadoveanu / I. Oprișan. – București : Saeculum I.O, 2004. – 448 p.

ISBN 973-642-057-

16. Sadoveanu, Mihail. Opere alese. Volumul 1 / Mihail Sadoveanu. – Chișinău : Știința, 1993. – 576 p..

ISBN 5-376-01469-X

17. Sadoveanu, Mihail. Opere alese. Volumul 2 / Mihail Sadoveanu. – Chișinău : Știința, 1993. – 640 p.

ISBN 5-376-01470-3

18. Sadoveanu, Mihail. Opere alese. Volumul 3 / Mihail Sadoveanu. – Chișinău : Știința, 1993. – 526 p.

ISBN 5-376-01620-X

19. Sadoveanu, Mihail. Opere alese. Volumul 4 / Mihail Sadoveanu. – Chișinău : Știința, 1993. – 624 p.

ISBN 9975-67-050-4

20. Ciobanu, Mircea. V. Proza lui Mihail Sadoveanu / Mircea V. Ciobanu. – Chișinău : Arc, 2009. – 48 p.

ISBN 978-9975-61-537-2

21. Sadoveanu, Mihail. Șoimii / Mihail Sadoveanu. – București : Agora, 2006. – 167 p.

ISBN 973-7744-69-1

22. Sadoveanu, Mihail. Trei povestiri minunate / Mihail Sadoveanu. – Chișinău : Iulian, 1997. – 33 p.

ISBN 9975-922-16-3

23. Sadoveanu, Mihail. Țara de dincolo de negură: Hanu Ancuței / Mihail Sadoveanu. – București: Jurnalul Național, 2011. – 314 p.

ISBN 978-973-124-650-5

24. Sadoveanu, Mihail. Venea o moară pe Siret / Mihail Sadoveanu. – București : Lucman, s.a. – 399 p.

ISBN 973-8372-23-2

25. Sadoveanu, Mihail. Viața lui Ștefan cel Mare / Mihail Sadoveanu. – Chișinău: Editura Cartea moldovenească, 1989. – 191 p.

ISBN 5-362-00602-9

26. Sadoveanu, Mihail. Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă / Mihail Sadoveanu. – București : Editura Herra, 2001. – 319 p.

ISBN 973-7923-15-4

Mihail Sadoveanu este şi autorul unor citate nemuritoare:

“În aceste urne sacre, în care poeţii şi cugetătorii şi-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mişcă umanitatea înainte, în progresul ei necontenit”. “Sărmana făptură omenească! E capabilă de toate relele, dar în ea se găseşte şi comoara binelui.” “Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru.” “Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.” “Fagure de miere sunt cuvintele bune şi dulceaţa tămăduitoare a sufletelor.” “Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jertfe.” ”Un prost găseşte totdeauna pe altul mai prost care să-l asculte cu gura căscată.” ”Pentru a înfrâna trebuie legi. Dar trebuie oameni care să împlinească legile.” ”Unii prieteni sunt umbre, nu apar decât când e Soare.”

Realizat de : Doina Spătaru, șef-sector

Cărți jubiliare pentru 2020

Nu există prieten mai loial decât cărţile.
– Ernest Hemingway

Vă invităm să faceți o călătorie prin cărțile citite sau să le recitiți, fiind considerate cărți jubiliare ale acestui an.

Negruzzi, Costache. Alexandru Lăpușneanu / Costache Negruzzi. – București : Corint, 2007. – 120 p. – 180 de ani de la publicare

Sadoveanu, Mihail. Baltagul / Mihail Sadoveanu. – București : Editura Mihail Sadoveanu, 2016. – 205 p. – 90 de ani de la publicare

Russo, Alecu. Cântarea României / Alecu Russo. – Galați : Porto – Franco, 1994. – 155 p. – 170 de ani de la publicare

Preda, Marin. Cel mai iubit dintre pământeni vol. I / Marin Preda. -Litera Internațional, 2009. – 368 p.

Preda, Marin. Cel mai iubit dintre pământeni vol. II / Marin Preda. -Litera Internațional, 2009. – 336 p.

Preda, Marin. Cel mai iubit dintre pământeni vol. III/ Marin Preda. -Litera Internațional, 2009. – 256 p. – 40 de ani de la publicare

Rebreanu, Liviu. Ion Vol. I / Liviu Rebreanu. – Chișinău : Litera, 2001. – 256 p.

Rebreanu, Liviu. Ion Vol. II / Liviu Rebreanu. – Chișinău : Litera, 2001. – 256 p. – 100 de ani de la publicare

Cantemir, Dimitrie. Istoria Iroglifică / Dimitrie Cantemir. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2003. – 101 p. – 315 ani de la publicare

Ureche, Grigore, Costin Miron, Neculce Ion. Letopisețul Țării Moldovei / Grigore Ureche, Miorn Costin, Ion Neculce. – Chișinău : Hyperion, 1990. – 638 p. – 345 de ani de la publicare

Preda, Marin. Moromeții vol. I / Marin Preda. – București : Cartex, 2006. – 304 p.

Preda, Marin. Moromeții vol. II / Marin Preda. – București : Cartex, 2006. – 397 p.

Preda, Marin. Moromeții vol. III / Marin Preda. – București : Cartex, 2006. – 397 p. – 65 de ani de la publicare

Gogol, N.V. Taras Bulba / N. V . Gogol. – București : Regis, s.a. – 174 p. – 185 de ani de la publicare

Petrescu, Camil. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război / Camil Petrescu. – București : Curtea V eche Publishing, 2009. – 365 p. – 90 de ani de la publicare

Carroll, Lewis. Alice în țara minunilor / Lewis Carroll; trad. : Frida Papadache. – București : Litera, 2018. – 187 p. – 155 de ani de la publicare

Twain, Mark. Aventurile lui Huckleberry Finn / Mark Twain; trad.: Alexandra Fenoghen. – Chișinău : Arc, 2018. – 168 p. – 135 de ani de la publicare

Lindgren, Astrid. Pipi Șosețica / Astrid Lindgren; trad.: Alexandra Turturea. – București : RAO International Publishing, 2007. – 186 p. – 75 de ani de la publicare

Andersen. H.C. Degețica / H.C. Andersen; trad.: Lavinia Miloș. – București ; Steaua Nordului, 2015. – 174 p. – 185 de ani de la publicare

Creangă, Ion. Soacra cu trei nurori / Ion Creangă. – Chișinău : Cartea, 1996. – 14 p. – 145 de ani de la publicare

Vă amintim și recomandăm și unele opere:

Mistrețul cu colți de argint”, baladă de Ștefan Augustin Doinaș, 1945; – 75 de ani de la publicare;

Prințesa și bobul de mazăre” (The Princess and the Pea), poveste de Hans Christian Andersen, 1835; 185 de ani de la publicare;

Rapsodii de toamnă”, versuri de George Topârceanu, 1920; – 100 de ani de la publicare;

Ruslan și Ludmila”, poem de Aleksandr Pușkin, 1820; 200 de ani de la publicare;

Muma lui Ștefan cel Mare, poem de Dimitrie Bolintineanu, 1863; – 457 ani de la publicare.

Realizat de Doina Spătaru

Ghiocelul de Hans Cristian Andersen

Ocazia perfectă pentru a declara 2 aprilie – Ziua internațională a cărții pentru copii, ziua de naștere a lui Hans Christian Andersen, a cărui nume se află pe buzele tuturor iubitorilor de povești. Vă propunem să lecturați o poveste înduioșătoare despre destinul unei flori gingașe, dar foarte puternică. Este vorba despre povestea ghiocelului care ne emoționează și tot odată ne îndeamnă la reflecție despre ce este bine și rău, frumos și urât.

Era în mijlocul iernii. Aerul era foarte rece, vântul era tare înțepător, înăuntrul ușilor închise era cald și bine, dar în afară caselor bine încălzite se află ghiocelul, sau cel puțin micuța lui rădăcina, îngropată sub pământul acoperit de zăpadă.

Într-o zi, a început să plouă. Stropii de apă au străpuns neaua așternută peste pământ, au atins rădăcina ghiocelului și au vorbit cu ea despre strălucirea lumii de afară. Curând, o rază de soare și-a făcut și ea loc printre zăpadă până la bulbul ghiocelului, iar înlăuntrul lui a început să freamăte o reînnoită viață.   „Vino la mine,” i-a zis floarea.  „Nu pot,” i-a răspuns rază de soare. Nu sunt îndeajuns de puternică pentru a-ți deschide ușa! Atunci când va veni vara voi fi mult mai vanjoasa.

„Când va veni vara?” a zis floarea, și a repetat această întrebare ori de câte ori o nouă rază de soare își făcea drum până la ea. Mai era, totuși, destulă vreme până la sosirea verii. Zăpadă întârzia încă peste țărînă, și apărea o oglindă de gheață peste bălți în fiecare noapte.

„Cât timp îi mai trebuie verii că să vină? Cât timp?” își spunea floarea. „Simt un așa de mare neastâmpăr și poftă de viață în mine; trebuie să cresc, să mă lungesc, să deschid ușa, trebuie să ies afară și să fac o plecăciune pentru a-i spune verii „bună dimineață”! Ah, ce vremuri fericite mă așteaptă!”

Așa că floarea s-a zbătut și a crescut dinlăuntrul ei sub stratul de pământ pe care apă îl înmuiase în afară, iar zăpadă și țărînă s-au încălzit, și rază de soare i-a bătut iar la ușa. Floricică a ieșit sub zăpadă cu niște mici petale alb-verzui, înfășurate strâns în niște frunzulițe verzi, ce păreau că o apară. Neaua era rece, dar era străpunsă de rază de soare, așa că era ușor să treci prin ea, mai ales că rază de soare devenea tot mai puternică.

„Bine ai venit, bine ai venit!” cânta și îi ura fiecare rază, iar floarea s-a înălțat deasupra zăpezii, în lumea strălucitoare de afară. Razele de soare au mângâiat-o și au sărutat-o, așa că și-a desfăcut petalele, albe că neaua, și ornamentate cu dungi verzi. Și-a aplecat apoi capul, plină de bucurie și modestie.

„Frumoasă floare!” i-a spus razele soarelui, „ce grațioasă și delicată ești! Ești cea dintâi și ești unică! Ești iubirea noastră! Ești clopoțelul ce vestește sosirea verii, frumoasă vara, peste pământuri și orașe. Toată zăpadă se va topi, vânturile reci vor fi alungate departe, și noi fi iarăși la putere. Totul va deveni verde și, după aceea, vei avea tovarăși liliacul, florile de salcâm și trandafirii; dar tu ești prima, atât de grațioasă și delicată!”

Era așa de bine! Parcă întreg văzduhul cânta, în vreme ce razele de soare se agățau de frunzele și tulpină florii. Ea stătea în mijlocul zăpezii, atât de delicată și așa de ușor de rupt, și totuși atât de puternică în frumusețea ei tânăra; se înfățișa cu rochia-i albă cu dungulițe verzi, anunțând vara. Mai era însă mult timp până la sosirea anotimpului cald. Norii ascundeau soarele, și vânturile înghețate continuă să sufle peste pământ.

„Ai sosit prea devreme!” i-au zis Vântul și Vremea. „Mai avem încă putere și o vei simți pe pielea ta, și te vei lasă înfrântă de noi. Trebuia să fi rămas liniștită acasă și să nu te arăți tuturor. Nu a venit încă timpul tău!”

Era un ger de crăpau pietrele. Zilele ce au urmat nu au adus nici măcar o singură rază de soare. Vremea putea să rupă floarea în două cu răceală ei. Cu toate acestea, ea avea mai multă putere decât credea. Era puternică grație bucuriei și credinței în vara, care trebuia cu siguranță să apară și care fusese vestită de dorul ei adânc și confirmat de razele de soare. Așadar, ea a rămas plină de încredere, cufundată în zăpadă, cu straiul ei alb, aplecandu-și capul sub fulgii mari și grei, în ciuda vânturilor înghețate că o loveau.

„Te vei rupe!” i-au zis ele, „și te vei ofili, te vei ofili! Ce cauți tu aici? De ce te-ai lăsat ispitită să ieși afară? Rază soare lui nu a făcut decât să își bată joc de ține. Acum capeți ceea ce primești, aiurită îndrăgostită a verii.”

„O, aiurită îndrăgostită de vara!” strigau copii, bucuroși, „uite-o acolo, ce frumoasă este, ce frumoasă e! E cea dintâi și unică floare!”

Aceste vorbe o făceau să se simtă atât de bine pe floare, părând să o încălzească la fel că și razele de soare. Din pricina fericirii, ea nici măcar nu a simțit atunci când a fost ruptă. Era acum în mâna unei copile, sărutată de acea copila, și adusă într-o camera caldă, privită cu prețuire și pusă în apă. „Ce invigorator, ce întăritor!” Floarea se gândea că a venit dintr-o dată vara.

Fiica oamenilor din acea casă era o față frumoasă, ce tocmai primise confirmarea la biserica, la fel că și un prieten de-al ei. Prietenul ei învață pe atunci pentru un examen. „Iat-o pe a mea aiurită indrragostita a verii,” a spus ea, apoi a luat delicată floare și a așezat-o într-o hârtie parfumată, pe care erau scrise niște versuri începând și terminându-se cu cuvintele „aiurită îndrăgostită de vara”. „Prietene, fii un aiurit îndrăgostit al verii.” Față își îmbia și își lua în ras prietenul cu frumusețea verii. Da, acest lucru era cuprins în versuri, iar hârtia a fost împăturită că o scrisoare, și floarea fost pusă și ea în scrisoare. Înăuntru era întuneric, la fel că în acele zile când era ascunsă în rădăcina. Floarea a pornit într-o lungă călătorie, a stat în geantă unui poștaș, a fost presată și îngrămădită, un lucru nu tocmai plăcut, dar, până la urmă, chinurile au luat sfârșit. Călătoria se terminase; scrisoarea a fost deschisă și citită de către prietenul îndrăgit. Ce fericit a fost! A sărutat scrisoarea și a așezat-o cu grijă într-o cutie, în care erau multe alte frumoase versuri, neavând totuși vreo floare în ele; ea era prima, unică, așa cum îi spuneau razele soarelui, iar asta era un lucru la care îi plăcea mereu să se gândească.

Floarea a avut timp destul pentru a se gândi la asta; s-a tot gândit cât a trecut vara, a trecut și iarnă, și a sosit încă o vara, înainte de a-și face iar apariția. De această dată însă tânărul nu era deloc fericit. El a apucat nervos, deloc delicat, scrisoarea, și a aruncat-o, iar floarea a căzut pe podea. Era, desigur, turtită și uscată, dar de ce o arunce pe podea? Cu toate acestea era mai bine decât să ajungă în foc, acolo unde a ars hârtia cu versuri. Ce se întâmplase, de fapt? Ce se întâmplă de multe ori… Floarea îl făcuse să se simtă că un aiurit îndrăgostit părea să nu fi fost decât o glumă; față răsese de el, această nu mai era deloc o glumă, și, în timpul verii, își făcuse alt prieten.

A două zi dimineață, soarele a strălucit peste floarea presată, ce părea a fi pictată pe podea. Servitoarea care matură în camera a ridicat-o și a așezat-o într-una din cărțile de pe masă, gândindu-se că, în timp ce făcuse curățenie, căzuse pe podea. Floarea se află iarăși printre versuri – niște versuri mult mai frumoase – sau care, cel puțin, costaseră mai mult.

Ani după ani au trecut după aceea. Cartea stătea pe un raft, și apoi a fost luată de acolo pentru a fi citită. Era o carte bună; versurile și cântecele din ea aparțineau vechiului poet danez Ambrosius Stub, și chiar meritau a fi citite. Omul care o citea întorcea paginile una după altă.

„Hei, aici e o floare!” a zis el, „un ghiocel, un aiurit îndrăgostit al verii, un aiurit poet! Foarea asta nu a fost pusă degeba aici! Bietul Ambrosius Stub! Și el a fost un aiurit îndrăgostit al verii, un poet nebun. El a venit prea devreme pentru timpurile sale și, din această cauza, a trebuit să înfrunte înghețate vânturi, și să rătăcească pentru a avea un acoperiș de la un moșier la altul, asemeni unei flori dintr-un pahar cu apă, sau a uneia așezate printre versuri rimate. Nebun al verii, nebun al iernii, nebun și aiurit, dar cel dintâi, unicul, mereu tânărul poet danez al acelor vremuri. Da, tu trebuie să rămâi că un simbol în această carte, tu mic ghiocel; ai fost pus aici cu un scop anume.”

În acest fel, ghiocelul a fost așezat înapoi în carte, și s-a simțit onorat și fericit că era un simbol în acea frumoasă carte de cântece, aparținând celui dintâi în a cânta și a scrie, și el tot un ghiocel, un aiurit îndrăgostit de vara, ce era privit drept un nebun în timpul iernii. Floarea a înțeles aceste lucruri în felul ei, așa cum noi interpretan totul în felul nostru. Această este povestea ghiocelului.

Am lecturat! Să exersăm….

Titlul textului––––––––––

Autorul––––––––––––––––––––

Anotimpul în care se petrece acțiunea––––––––-

Personajele–––––––––––––––––

  1. Completează.
  2. Era frig, aerul era –––––––––, vântul bătea –––––.
  3. Ghiocelul stătea ascuns sub –––––––- până a fost atins de  –––––––––-.

Indicii:  tăios, prima rază de soare, pământ, rece.

  • Încercuiește răspunsurile.
  • Raza de soare nu putea pătrunde sub plapuma de zăpadă deoarece: 
  • era un strat prea gros de zăpadă
  • nu era destul de puternică
  • nu venise încă primăvara
  • Floricica se simțea înghesuită în pământ deoarece:
  • locul era strâmt
  • creștea și dorea să se întindă
  • era apăsată de stratul de zăpadă
  • Subliniază cuvintele care descriu floricica, așa cum este văzută de autor.
  • firavă
  • veselă
  • alb-verzuie
  • alb ca zăpada
  • vorbăreață
  • puternică
  • vitează
  • tânără
  • gingașă
  • frumușică
  • Înlocuiește cuvintele date cu cele folosite de raza de soare, atunci când admiră floricica
  • încântătoare
  • întâia
  • grațioasă
  • singură
  • Ce prieteni urma să-și facă floricica?––––––––––––––––––––––––––––––––––––
  • Explică de ce ghiocelul este considerat vestitorul primăverii.––––––––––––––––––––––––––––––––

Realizat: L. Canțîr

ZIUA PĂCĂLELELOR

Păcală și Tândală sunt eroii poveștilor populare ce stârnesc zâmbetul tuturor.

Numele lui Tândală provine de la trândăveală, cu sensul de a pierde timpul. Un om care nu este bun de nimic și își pierde vremea umblând aiurea. El este eroul cunoscut pentru umorul și istețimea sa, care se ascunde sub o mască de naivitate.

 Păcală este eroul snoavelor populare, la fel ca și Tândală tratează cu îndrăzneală și ironie autoritățile. Numele său ne spune că este pus pe șotii, glume și mai ales de a face păcăleli.

Cei doi reușesc de fiecare data să ne amuze prin darul lor de a scoate în evidență prostia omenească, lenea, lașitatea și minciuna. Unu aprilie este nelipsit de umorul bine dezvoltat al celor doi.

 Vă propunem să ne scrie-ți la comentarii, înâmplări haioase din palmaresul celor doi eroi.

Să ne distăm împreună! Start…

************************

Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă!… aista-i chiar Pâcală.

— Dar cum te cheamă pe tine?

— Iaca!… ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!

Negustorul începu a-și face cruce ca de naiba și iar îl întrebă:

— Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?

— Iaca așa: vino! u! mă! răspunse Pâcală.

Negustorul începu atunci a râde și zise: ce prost!”

Realizat: L. Canțîr

Cioc! Cioc! Cioc!, de Emil Garleanu

Şi păsările se-nţeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veţi crede. Atâta pagubă! Dar eu ştiu multe asupra lucrului ăstuia de la gaiţa mea, de la gaiţa mea care, fiindcă am învăţat-o să vorbească omeneşte, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc.D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, aşa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă poveţe puişorilor ei: „Nu ieşiţi la marginea cuibului!” „Nu strigaţi când nu sunt eu cu voi!” „Tst! pisica!”

O vrabie ciripeşte pe gard. D-tale puţin îţi pasă. Şi ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!” În nopţile cu lună asculţi privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine îşi revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuieşti că-şi plânge numai dragostea ei .  Aşa, mulţumită gaiţei mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru şi-un scatiu. Să v-o spun.
„Cioc! cioc! cioc!” se aude de departe. Măcăleandrul zice:
— E ciocănitoarea!
— Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu?
— Caută veveriţa, îl desluşi măcăleandrul.
— Veveriţa? De ce?
— Urâţi îmi sunteţi voi, scatiii, că nu ştiţi nimic. Nu-i cunoşti povestea? Să ţi-o spun!

   (Mărturisesc că vreo câteva ciripiri nu le-am înţeles, dar le-am ţinut însă minte. Acasă i le-am spus gaiţei, şi gaiţa mi le-a tălmăcit. Aşa vă pot spune întocmai, după zisele măcăleandrului, povestea ciocănitorii:)

— Demult, m-asculţi, scatiule? începu măcăleandrul, demult tare, la-nceput, pe când oamenii erau puţini de tot, şi poamele şi mai puţine, veveriţa a dat, într-o bună zi, peste un pom ciudat, cu roadă rotundă, tare, dar cu miezul dulce şi gustos. Dăduse, frate, peste alun. I-au plăcut alunele şi, vezi, fiinţă prevăzătoare, să nu mai păţească cum o păţise când rosese o iarnă întreagă coaja copacilor, să se hrănească, ce i-a venit în gând? Să strângă alune! Şi şi-a umplut scorbura de cu toamnă. Tocmai se bucura că dăduse norocul peste dânsa, făcea planuri mari, să nu se mişte toată iarna din căsuţa ei, nici cu vârful botului să nu miroase viforniţa, când, într-o bună dimineaţă, se zgârie la un picior într-o coajă. Caută, — coajă de alună! De unde? că ea nici nu se atinsese încă de merindele strânse. Cercetează: un sfert de alune mâncate!  S-a mâhnit veveriţa, dar s-a şi mâniat. S-a pus la pândă, să prindă pe hoţ. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, şi-a aşteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în scorbură de alune, şi, cum e iscusită, a înţeles ea că-n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craţ! iaca şi miezul. Bun! Craţ-craţ-craţ, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-şi ia prânzul.

În dimineaţa când o pândea veveriţa, a sosit tot aşa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veveriţa se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veveriţa o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca şopârla, în laba veveriţei, şi pe ici ţi-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc şi s-a văzut fără coadă, s-a întors la veveriţă să se roage de dânsa. N-a mai intrat în scorbura ei şi, smerită, a bătut cu ciocul: Cioc! cioc! cioc! Dar veveriţa îşi mutase culcuşul! De atunci mereu ciocăneşte la fiecare copac, dar nici că dă de răspuns…

— Zi, de atunci, întrebă scatiul, n-are ciocănitoarea coadă?…
— Vezi bine… Ssst! Uite-o…

Mă uit şi eu. O fulgerare roşie străbate luminişul. Ciocănitoarea se caţără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn şi-l ciocăneşte de jos până sus. Apoi trece la alt copac, şi la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbuşit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Şi ciocănaşul bate mereu, se duce, se şterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc!

Scatiul piruie iar:
— Ştii una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai nişte vorbe. Ea ciocăneşte fiindcă suge din mustul copacilor, i-o fi plăcând hrana asta.
Măcăleandrul se supără:
— Se cunoaşte că eşti pasăre neisprăvită. S-o fi hrănind ea cu mustul copacilor, dar ce şi-o fi zis: „Dacă mi-i dat să ciocănesc mereu, cel puţin să trag din asta un folos, să mă hrănesc!”
— Aşa-i! încheie scatiul.

Acestea le-am auzit mai deunăzi povestite de către un măcăleandru unui scatiu. Un lucru însă: dacă veniţi cineva pe la mine, să nu spuneţi cumva gaiţei mele cele ce v-am destăinuit. Mă asurzeşte cu ocările. Vă rog!

 Test

Am lecturat! Să exersăm…

Titlul textului––––––––––––––

Autorul––––––––––––––-

Povestirea înfățișază o–––––––––––––având ca personaje–––––––––

Ele sunt––––––––––––––––- și comunică în ––––––––– doar de ele înțeles.

Povestitorul află de la ––––––––– lui de o întâmplare de demult, povestită de  –––––

Povestirea este despre o lecție de viață pe care –––––––––––––––o dă ––––––––––– care i-a furat alunele.

Indicii: gaiță, întâmplare, măcăleandru, veverița, personificate, vețuitoarele pădurii, ciocănitorii.

  1. Pune în ordine evenimentele.
  2. Ciocănitoarea intră să se ospăteze cu alune
  3. Veverița descoperă alunul cu fructe gustoase
  4. Veverița își face provizii pentru iarnă
  5. Ciocănitoarea caută să își ia coada înapoi de la veveriță
  6. Veverița descoperă lipsa alunelor
  7. Ea prinde ciocănitoarea furând și îi smulge coada
  8. Completează corespunzător.

Veverița adună alunele ca să –––––––––––––––––-

Când a descoperit că I se furase alunele, veverița –––––––––––––– pentru a prinde hoțul.

Ciocănitoarea bate cu ciocul fiecare copac –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––.

  • Cum a descoperit veverița că I s-au furat alunele?

Cum a reușit veverița să descopere hoțul?

  • Găsește corespondența cuvintelor din cele două coloane.

Alimente                                              a se mania

Le-a tradus                                            șe-a tălmăcit

De exemplu                                           merinde

A se supăra                                            spre pildă

  • Transcrie cuvintele care sugerează sunete din natură–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
  • Care este opinia ta?
  • Ciocănitoarea aprocedat bine luând alunele?   DA/NU   De ce?
  • Ghici ghicitoarea:
  • O sportivă cu renume

Umblă-n pomi după alune.

  • Vine doctoru-n pădure

Cu fes roșu și secure.

Știai că…..

  • Ca toboșar al orchestrei pădurii, ciocănitoarea își revendică teritoriul lovind cu ciocul în scoarța copacilor pentru a căuta insecte cu care se hrănește?
  • Dacă intri pe teritoriul unei veverițe roșii, vei auzi țipete și schelălăieli puternice. Ăn acest fel, prin sunete care își sfredelesc timpanele, veverița alungă animalele care se apropie de cămara ei cu provizii.

Realizat: L. Canțîr

Vindecare prin artă

Biblioteca „Ștefan cel Mare” și-a completat fondul de carte cu o serie de lucrări din domeniul culturii. Arta, în general, poate să răspundă, în felul său, la întrebările existențiale. Prin artă poți descoperi multe lucruri profunde a creativității umane, a tot ce e frumos. Nu în zadar se spune că „frumosul va schimba lumea”.

  1. Bâzgu, Eugen. Arhitectura tradițională – memorie identitară / Eugen Bâzgu; Muzeul Naț. de Etnografie și Istorie Naturală, Societatea de Etnologie din Rep. Moldova. – Chișinău: S.n., 2018. – 548 p.  ISBN978-9975-146-01-2. 
  2.  Bienala Internațională de Artă Decorativă/ Min. Educației, Culturii și Cercetării al Rep. Moldova, Uniunea Artiștilor Plastici din Rep. Moldova; coord.: Valeriu Vânagă. – Chișinău: Bons Offices, 2018. – 100 p.    ISBN 978-9975-87-441-0.
  3. Buzilă, Varvara. Arta tradițională din Republica Moldova=Traditional art from Republic of Moldova / Varvara Buzilă; desing: Vitalie Coroban. – Chișinău: Cartier, 2018. – 272 p.     ISBN 978-9975-79-947-8.
  4. Eugeniu Ureche: teatrul nu se termină niciodată: catalog. – Chișinău: Cartier, 2018. – 80 p. ISBN 978-9975-86-322-3. 
  5. Murakami, Haruki. Pur şi simplu despre muzică/ Haruki Murakami: trad.: Mihaela Albulescu. – Iaşi, Polirom, 2018. – 82 p.
    ISBN 978-973-46-7553-1
  6. Popuşoi, Liliana. O legendă: Teatrul,,Luceafărul”/ Liliana Popuşoi: Chişinău, ARC, 2018. – 223 p. ISBN  978-9975-0-0227-1
  7.   Potâng, Tatiana. Personajul cu povestea sa /  Tatiana Potâng; cop.: Sergiu Stanciu. – Chișinău: Univers Educațional, 2018. – 128 p.   ISBN 978-9975-3192-1-8.
  8.   Prepelița, Corneliu. Patrimoniul cultural ecleziastic / Corneliu Prepelița,. – Chișinău: Lexon-Prim, 2018. – 224 p. ISBN 978-9975-139-70-0.
  9.  Roibu, Nicolae. Oglinzile memoriei / Nicolae Roibu; coop.: Svetlana Cersac. – Chișinău: S.n., 2018. – 416 p. ISBN 978-9975-144-93-3
  10. Ronald, Susan. Hoţul de artă al lui Hitler/ Susan Ronald; trad.: Ioana Bârzeanu-Bucureşti : Meteor Publishing, 2018. – 431 p.
    ISBN 978-606-910-079-0
  11. Slivca, Tatiana. Mihai Ciobani: cântecele de acasă mă poartă prin lume / Tatiana Slivca; coop.: Sergiu Stanciu. – Chișinău: Prut Internațional, 2018. – 312p. ISBN 978-9975-54-398-9.
  12.    Suraia, Vrancea: tradiții, patrimoniu, identitate/ coord.: Ioana-Ruxandra Frunteală; Suraia, Vrancea: Brumar, 2012. – 189 p.
    ISBN 978-973-602-760-4
  13. Turea, Larisa. ABCDoga, un destin în Do Major /  Larisa  Turea; coop.: Sergiu Stanciu. – Chișinău: Prut Internațional, 2017. – 272 p.    ISBN 978-9975-54-402-3.

Realizat: Lilia Canțîr

Lire pour vivre

Les livres marquent la vie d’un homme dès son enfance encore, du moment où l’on a des rêves fantasmagoriques et les héros de leurs contenus deviennent des exemples à suivre. Il y a un grand nombre d’histoires et de contenus qui sont captivants dès leurs premières pages, qui nous transforment et nous déterminent de vivre leur vie et d’avoir leurs idées et qui, finalement, produisent des émotions fortes et spéciales. Cet état de captivité magique et d’incarnation hypnotisée nous donne la possibilité de se transposer dans un parallélisme illusoire et incroyable des vies des protagonistes.

Dans plusieurs discutions avec différentes personnes on remarque souvent une prédilection particulière pour la lecture et, dans les cas les plus fréquents, il s’agit d’un intérêt massif  et d’une implication fondamentale dans les divers processus de vie de la société.

La lecture est déterminée encore par les nécessités de connaître et apprendre, d’être informé ou, simplement, de passer son temps libre d’une manière élégante. Certains considèrent que la lecture est une méthode effective d’éviter le stress. La lecture d’un roman intéressant nous permet de se réjouir d’une ambiance formidable et d’oublier les problèmes quotidiens. On a même inventé une modalité d’éviter la dépression par la biblio-thérapie. Mais, ce n’est pas l’unique bénéfice de la lecture. Ce qu’on vient de constater c’est justement l’élément de fortification de la mémoire au fur et à mesure qu’on réalise la lecture des histoires des vies des héros  et des personnages. La lecture quotidienne nous aide à nous concentrer sur les objectifs identifiés.

Chaque livre lu nous transpose probablement dans une autre dimension de temps, dans une réalité alternative, fait qui nous aide à fortifier aussi notre imagination  et, involontairement,  on apprend à construire des images et des scènes des livres, ayant en même temps la capacité mentale de les voir comme réelles. Cela nous aide encore à comprendre facilement le style de vie de certains personnages, d’être plus sensibles à leurs problèmes et nous montre d’une manière convaincante de bons exemples de relations de qualité entre nos proches et en général entre tous les hommes.

La procédure de formation d’un lecteur d’une manière adéquate suppose une forme maximale de compréhension du texte, d’inoculation d’une attitude soucieuse face au sujet choisi. La fortification du culte pour la lecture et les habiletés de travailler avec les livres est un acte responsable et complexe  qui inclut la compréhension profonde des contenus lus.

La formation et l’éducation du sentiment pour la lecture se produise durant les années, dans les classes primaires encore et devient ensuite un processus continu dans l’activité des gymnases, des lycées, des universités et même des académies. Ce processus suppose inévitablement l’implication plénière du bibliothécaire et le fixe sur la première ligne dans cette activité assidue et minutieuse. Ce rôle est d’une importance majeure que le bibliothécaire doit jouer chaque jour infatigablement avec témérité et ingéniosité et en particulier avec chaque lecteur.

La bibliothèque est l’endroit de la spiritualité humaine  où le philosophe a vu les muets parlant et les morts vivant, où les livres, indubitables valeurs de la création humaine, retrouvent leur résidence éternelle. C’est le lieu du pylône sur lequel on construit le temple principal de la fortification de l’intérêt pour la lecture.

Le bibliothécaire est justement le templier qui va découvrir et identifier les méthodes les plus efficaces à utiliser en ce sens et qui seraient les plus acceptées et agrées par les lecteurs et lui-même. L’efficacité des actions de déterminer les hommes à aimer les livres et fréquenter la bibliothèque est visible quand on utilise toutes les ressources intellectuelles des managers de ces institutions. Les actions d’attirer les bénéficiaires à la bibliothèque supposent plusieurs services et initiatives d’implication. L’endroit  de la bibliothèque doit être attractif où il u aurait des affiches et des panneaux de tous les événements culturels et des services réalisés et prestés. Les étagères et les rayons bien aménagés et organisés avec toutes les publications exposées, facilement à identifier, peuvent aider d’une manière excellente à réaliser les objectifs fixés et motiver la curiosité et l’intérêt de ceux qui viennent à la bibliothèque. L’aspect esthétique  de l’endroit avec des rayons bien arrangés d’une manière non traditionnelle et inhabituelle, confortable et vivement coloré est fortement important et contribue à la formation et à la fortification évidente de l’image de la bibliothèque. Le premier contact  d’un nouvel utilisateur avec la bibliothèque  est fortement important, puisque cela contribue à sa formation comme lecteur et consommateur des services. L’acte de connaître très bien la bibliothèque, les règles d’utiliser le fond des livres, les modalités d’accès libre aux rayons, les nouvelles technologies implémentées contribueraient à l’amélioration et à la fortification des connaissances nécessaires et nouvelles en ce sens et, indiscutablement, à la diversification des impressions et à l’implication directe et massive dans l’activité de la bibliothèque. Les diverses formes  et méthodes de promotion  de la lecture et de la bibliothèque ne sont pas une simple  et élémentaire obligation, elles sont utilisées, déterminées et motivées par la condition de la nécessité vitale et, évidemment, en concordance parfaite avec l’implication téméraire et le professionnalisme.

Les techniques de promotion de la bibliothèque sont multiples et diverses. A remarquer, en ce sens, l’organisation des expositions thématiques ou d’auteur, les nouveaux titres des livres et les citations sensibilisantes, ouvrages illustrés etc. Les listes bibliographiques de recommandation des livres par sujets ou intérêts et récemment procurés sont aussi très importantes.

Une série de discussions / débats sur les livres proposés par l’intermédiaire des programmes  et projets de promotion de la lecture et des personnalités du domaine littéraire ont eu une contribution sensible et directe au développement de la culture et à la fortification de la condition de l’intelligence des hommes. Un projet-concours de lecture à titre « La bataille des livres », destiné à stimuler la lecture pour les enfants et les adolescents a été réalisé avec succès à la bibliothèque « B.P. Hasdeu » en partenariat avec la Bibliothèque « Octavian Goga » du judets Cluj. Les livres proposés dans ce programme, qui sont destinés aux enfants par catégorie d’âge, stimulent la lecture et promeuvent d’une manière excellente la valeur des livres. Le but du projet est d’aider les enfants d’acquérir une série de compétences, telles comme la capacité de formuler des opinions, arguments écrits et oraux.

Le programme de lecture « Chisinau lit » est aussi une modalité de fortification culturelle et culturelle qui oriente le lecteur vers les valeurs artistiques autochtones. Ce programme propose l’éducation de la culture pour la population de la capitale qui a la possibilité de participer aux présentations des livres, aux rencontres avec les écrivains pour discuter avec les auteurs des livres proposés pour chaque année et plusieurs catégories de lecteurs : enfants, adolescents et adultes.

Les activités indispensables pour captiver le public et stimuler l’intérêt pour la lecture sont les heures de lecture, la lecture en commun, la lecture à haute voix, qui motivent les utilisateurs de consommer la littérature de qualité. Pour ceux curieux ça constitue encore une belle occasion de participer aux clubs de lecture, aux rencontres avec les écrivains et aux lancements des livres de ceux-ci. Dans ce cadre on peut connaître les auteurs préférés « live », leur biographie, l’œuvre et les muses qui les inspirent. On peut y avoir aussi les réponses aux plusieurs questions qui visent les secrets du métier d’écrivain.

La lecture en but littéraire est une modalité d’attirer le lecteur dans la bibliothèque par la création de certains clubs de lecture pour les jeunes, mais aussi pour les personnes plus âgées. Dans ce contexte, dans le cadre de la bibliothèque « Stefan cel Mare » il existe deux clubs. L’un des clubs « Perdu parmi les livres » est sous la baguette  de l’écrivain Nicolae Spataru et l’autre « Le trolleybus 30 » a en sa tête le jeune poète Artur Cojocaru. Les deux poètes sont aussi engagés de la bibliothèque en qualité de bibliothécaires.  Ces deux clubs de lecture sont l’âme de la bibliothèque. On peut y découvrir le plaisir de la lecture comme révélation qui nous captive  et nous produit le sentiment de passion pour l’art de la lecture. Les lecteurs, è ces rencontres, en commun avec les invités d’honneur, écrivains et hommes d’art, produisent des discutions/débats, actions imaginaires, transposition dans des personnages et atmosphères des romans, idées et sentiments inédits. On y expose aussi leurs idées, expériences et connaissances. Cette modalité de contacter un livre intéressant et un excellent échange d’idées suscitent les profondeurs intellectuelles du lecteur. Ces clubs sont fortement utiles pour ceux qui connaissent déjà le contenu du livre discuté, mais aussi qui n’ont pas la moindre idée en ce sens, autrement dit qui ne connaissent pas les contenus des livres proposés pour être discuter. Dans le cadre des activités de ces deux clubs on peut fortifier  ses capacités intellectuelles d’analyse et synthèse.

Une autre modalité efficiente de promouvoir  le livre et la lecture est le Jour International de la Lecture Commune que les bibliothécaires explorent au maximum. Les multiples activités réalisées, expressément avec les lecteurs les plus jeunes, sont organisées en vue de déterminer et susciter, dès leur enfance, l’amour  pour la lecture. Dizaines de contes thérapeutiques, didactiques lues ensemble offrent aux enfants beaucoup de choses à apprendre et à les utiliser ultérieurement dans leur vie. Les jardins d’enfants et les écoles en voisinage immédiat de la bibliothèque ont fortement augmenté le nombre d’enfants qui ont commencé à aimer la lecture, y compris à haute voix et à comprendre  son rôle et importance.

En ce sens, les moments inoubliables .passés ensemble avec les petits lecteurs dans la bibliothèque et la réalisation des buts et intentions des grands d’offrir aux enfants ont contribué essentiellement  à la fortification de l’image du bibliothécaire.  Au moment où l’on voit les yeux curieux et intrigués des enfants fixés sur toi, on a le sentiment de satisfaction inexprimable et le grand désir de les accompagner dans le monde des princesses et des héros préférés. L’objectif principal de ces actes d’intervention bénéfique est de promouvoir les connaissances via les livres et leurs volumes pleins de contes et protagonistes féériques. Les contes incus dans le livre de Jana Grecu « En visite chez l’ourson Marmi » ont été les plus désirées. Cela se produit probablement  sous les effets de la multitude d’éléments présents dans les contenus, qui ont un caractère thérapeutique et éducatif et qui marque par leur abondance significative, avec beaucoup d’information utile et nécessaire pour la vie. Ces informations aident les enfants dans leurs activités à dépasser le sentiment de crainte ou les désirs parfois exagérés, la dépendance de l’ordinateur, à être forts dans les situations délicates ou dangereuses, à éviter l’indifférence, à avoir du respect pour ses parents et ses proches et, en général, à aimer tos les hommes. En plus, elles les aident à réaliser la galerie énorme de belles choses de leur vie et peuvent les rendre heureux réellement.

Un vrai succès est fixé dans la promotion  de la lecture par l’intermédiaire des spectacles montés sur la base des contes. Le projet « Re-entendons le conte! », lancé par la Bibliothèque Municipale « B.P. Hasdeu », en partenariat avec les acteurs du théâtre « Guguta », a heureusement démarré des activités de ce genre. Le montage continu de ces spectacles et théâtres de marionnettes sont extraordinaires et utiles, puisque les marionnettes sot confectionnées  par les enfants dans la bibliothèque, dans le cadre du service »La maison des contes ». La culture de la lecture et la prédilection pour la lecture se forme durant le temps et reste pour toute la vie, en nous aidant à avoir plusieurs succès.

Lilia Canțîr, chef de service