Acum 115 ani se naște la Brătușeni o viitoare scriitoare, un capitol modest din istoria literaturii române, dar cu o rezonanță națională. E demnă de a face parte din categoria femeilor cu o creație care ar putea face față oricăror antologii sau enciclopedii fenomenale. Este vorba de Elizabeta Eliade, cea care are o biografie impresionantă și apare în literatură cu numele, mai întâi, El. Dolënga-Eliad, iar mai apoi își ia altul – Lotis Dolënga.
Dincolo de această informație care ne dezvăluie sumar proveniența numelui literar, descoperim un arbore genealogic impresionant, de care aflăm de la ilustrul cercetător, Gheorghe Bezviconi, care, în revista „Din trecutul nostru”, nr. 2, 1933, dedică un capitol întreg familiei Șișco. În centrul atenției este tatăl scriitoarei – Iosif Cezarievici Șișco. El își trage rădăcinile din Lituania, un boier, proprietar al castelului Szysko ( Șișco), care este poreclit de polonezi Dolënga. Are o istorie incredibil de interesantă, cu un parcurs cu transformări de identitate, de la păgân la creștin, cu strămoși care au luat parte la Cruciada I din anul 1096, cei care erau înscriși printre neamurile senatoriale, dar și soția lui, Clepsidra Lucașevici, sora unui vestit revoluționar polonez, Isidor Lucașevici, ucis de ruși în 1863 etc. Tatăl său a sosit în Basarabia pe când avea 6 ani. A fost adus la vestitul pension al pastorului Faltin. Mai târziu își face studiile la un liceu militar, iar serviciul militar îl face în Chișinău, după care se căsătorește cu Eliza Kuzminski. Tinerii căsătoriți se așează cu traiul la Brătușeni, la moșia Anei Kuzminski și, împreună, au reușit să realizeze multe lucruri frumoase: o biserică, 2 școli, un spital.
Această frumoasă doamnă este o filă dintr-un arbore genealogic impresionant. Este școlită în Franța, în România și, într-un final, alege drept obiect de studiu – istoria. Și-a legat destinul de orașul Bălți, unde a fost profesoară de l. franceză.
Pe acele vremuri, scriitoarea Irina Stavschi o caracterizează ca pe „O doamnă frumoasă, cu trăsături fine, cu ochi alungiți, plini de gânduri și taine. Ținută distinctă, denotând noblețe, încălzită parcă de grația-i firească, plină feminitate”- Curierul de seară, 4 martie, 1989.
Draga noastră eroină este una din puținele scriitoare basarabene care se poate lăuda cu opera sa editată în mai multe limbi: română, franceză și rusă. A colaborat cu mai multe reviste: Poetul, Moldova de la Nistru, Flori de stepă, Bugeacul, Viața Basarabiei, L’Independence roumaine, La Roumanie ș.a. A început să scrie de la 12 ani și a lăsat o întreagă comoară pentru literatura română. La 24 de ani a publicat în franceză volumele: Le luth brise, L’idylle d’un poete, A l’Inconnu. În 1937 publică deja mai multe versuri în volumele: Simfonia amurgului, Petale de crizanteme, urmând anul 1940 cu Cartea ultimelor vise, Picături de tristețe, 1941 cu Slove de jar, Simfonia amurgului, ed. II și 1942 cu Flori albastre și Lotusul alb – o tragedie în versuri.
O parte importantă din creația ei sunt romanele: În ghearele vulturului, Lacul himerelor, Cei de prisos și Cetatea lui Arald, primul publicat și în l. franceză. Romanul Завитки хризантем, Наркозы и Астрал, Золотая сказка ș.a. au fost editate în l. rusă.
Lotis Dolënga a construit în poeziile sale o punte de sinceritate între sufletul ei ascuns și scriitoarea cunoscută în societate. Era poeta care descoperea poezia acolo unde nimeni nu se aștepta. Imaginile ei sunt ușor descifrabile, picturale și legănate de vraja unei armonii lingvistice seducătoare.
În afundiș de cer plutește luna
Rotund și preistoric submarin
Un plop îți acordează-n taină struna
Și prohodește moartea unui crin
Tristeți nelămurite se ridică
În dornice spirale de parfum
Când crinii încearcă să mai zică
Poveste unui mistic vis postum
Versuri publicate în revista cu nr. 11-12, 1940 „Viața Basarabiei” din poemul „Tristețe”
Lotis Dolënga este profund afectată de războiul al doilea mondial și reacționează adecvat la răpirea Basarabiei. Așterne pe hârtie doina pribegiei, adică a umblatului prin străini, a rătăcirii nu numai a ființelor ce au purces de-acasă în căutarea unui trai mai bun, încercând să înfrunte jocul dur al destinului, ajuns sub ciubota bolșevică. Intuiția poetică merge mai departe, lunecă pe panta războiului, căutând soluții pentru viitor în bătălia de arme și scrie un poem cu titlul „Glas de tun”, care este publicată în nr. 2-3, 1941 al revistei „Viața Basarabiei”.
În zilele de groază, când omul pigmentează
Apusul roșiatic al vechilor culturi
Pământul crud și sadic mereu se ospătează
Și soarbe sânge proaspăt cu mii și mii de guri
El crește generații, dar le înghite toate
Când moartea le vânează cu gesturi de hingher
În haina prăfuită și roasă pe la coate
Stă pacea surghiunită pe-o laiță de cer
Un vânt de nimicire a posedat furtuna
Și-a fecundat-o, caldă, pe-un pat de leșuri reci,
Iar pruncul lor se joacă cu coasa lui întruna
Și taie-n carne vie adânci și lungi poteci
Cu răzvrătirea morții se luptă Creatorul
Dar omul, iarăși fiară, e surd și orb – nebun!
Îl cheamă-n vânt bătrânii, femeia și ogorul;
Doar zarea le răspunde c-un glas adânc de tun!
Personalitate originală a literaturii interbelice, Lotis Dolënga a lăsat o operă bogată, ce îşi menţine şi astăzi interesul literar, dar care a fost valorificată insuficient. Ca şi necunoscută pentru marele public, în ciuda multor volume publicate, Lotis Dolënga nu poate ieşi nici din „conul de umbră” al criticii, care, deşi îi recunoaşte validitatea estetică, ezită să-i fixeze un loc în contextul epocii.
Cu toate acestea, o încercare de reconstituire a vieţii şi activităţii scriitoarei nu este chiar imposibilă. Atunci când e prezentată în enciclopedii şi dicţionare, informaţia primară despre Lotis Dolёnga e următoarea: Elizabeta Eliade s-a născut la 10 septembrie, la Brătuşeni, judeţul Bălţi. A adoptat numele literar Lotis Dolёnga. A mai semnat – El. Dolёnga-Eliad (v. Svonuri, 1937). A decedat la Bucureşti, în anul 1961.
Dincolo însă de această informaţie sumară, rămâne intact un imens strat informaţional, care nu numai că ne dezvăluie amănunte despre viaţa şi activitatea scriitoarei, dar ne decodifică şi provenienţa numelui literar, descoperind un arbore genealogic de-a dreptul original.
„Fosta membră a Societății Scriitorilor Basarabeni se stinge din viață la București, uitată nu numai de cititori, ci chiar de foștii săi colegi. Apusul aceste generații a coincis cu dramatica situație când memoria omenească devenise o povară, iar amintirile se prefăcuseră în niște arme invizibile cu o uimitoare forță de distrugere. Unii preferau să-și piardă memoria, alții, pentru păstrarea ei, își puneau viața amanet…” scrie Iurie Colesnic în cartea „În lumea asta sunt femei”. Și nu degeaba declară autorul că „a opta minune a lumii este Femeia” și iat-o pe Lotis Dolënga – Elizabeta Eliade, una din femeile ce se încadrează în această categorie.
Realizat: L. Canțîr
