Istoria cărţii şi evoluţia ei

La început oamenii scriau cu ajutorul semnelor pe pereții peșterilor. Mai târziu scriau prin simboluri, unele mai ciudate decât altele, numite hieroglife. Fenicienii sunt primii care au creat alfabetul.

 Odată apărute literele, oamenii căutau material pentru a scrie. În unele țări se scria pe frunze de palmier cu oase de pește, în Rusia se folosea coaja de mesteacăn, în Egiptul antic se scria pe papirus, care se obținea din tulpini de trestie ce creștea pe malul Nilului. Apoi oamenii au continuat să caute un material mult mai ușor și rezistent. Astfel a apărut pergamentul – piele de vițel prelucrată foarte bine. În secolul al II-lea, chinezii au inventat hârtia. Ea se producea manual din diferite fibre încleiate în formă de coli aproape până în secolul al XVII-lea.

 Cel care a inventat tiparul a fost Johann Gutenberg. Prima lucrare tipărită  în două volume în număr de 1282 de pagini a fost Biblia.

 Cartea a parcurs un drum lung, până a ajunge în fața cititorului sub forma de acum. Există cărți diverse: gigantice, minuscule, iar odată cu apariția calculatoarelor au apărut și cele digitale.

 Această informație despre istoria cărților și parcursul lor, dar și unde locuiesc ele, elevii clasei a IV-a de la Școala-Grădiniță nr. 152 „Pas cu Pas” au aflat-o astăzi, 11 decembrie, în cadrul unei lecții care a avut loc la bibliotecă noastră.

Realizat: L. Canţîr

Reclame

Evenimente unice din viața lui Ștefan cel Mare

Ştefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504, la vârsta de 70 de ani.  Viața marelui voievod este una bogată în evenimente unice din istoria Țării Moldovei. Iată unele dintre cele mai curioase.

1. Cele mai favorabile luni din viața lui Ștefan cel Mare au fost decembrie și ianuarie (23–26 ianuarie 1465 cucerește Chilia; 15 decembrie 1467 îl învinge pe Matei Corvin la Baia; 10 ianuarie 1475 – victoria de la Vaslui etc.), iar cele mai nefaste luni din viața lui au fost iunie și iulie (26 iulie 1462, a fost rănit la Chilia; 5 iunie 1463 – căsătorie fericită cu Eudochia din Kiev, însă de scurtă durată, deoarece iubita soție moare la 25 noiembrie 1467; 26 iulie 1476 – înfrângerea de la Valea Albă–Războieni; 14 iulie 1484 – turcii cuceresc definitiv Chilia; 2 iulie 1504 – moare).
2. A organizat, consolidat și modernizat oastea mare țărănească (constituită din 40 000 de oameni) și oastea cea mică de curteni (12 000 de călăreți), dotând-o cu tunuri. Totodată, menținea o legătură afectivă cu militarii. După fiecare victorie, la intrarea în cetatea Suceava, organiza o ceremonie numită „ospățul domnesc”, în acest scop fiind construită o sală uriașă, numită „casa domnească”, unde lua masa întreaga sa oaste. Înainte de ospăț, voievodul acorda titlul de viteji (echivalentul cavalerilor în Occident) boierilor și țăranilor care s-au distins în luptă.
3. În anii 1466–1467 a fost zidită din temelie cetatea de la Roman („Cetatea Nouă”), spațiul din preajma căreia a devenit loc tradițional de trecere în revistă a oastei marelui voievod. La această adunare, numită beleagul (din germană – Belage-rung – tabără), era controlat echipamentul ostașilor, cei cu echipament necorespunzător fiind aspru pedepsiți, zicându-se că au fost dați „în beleag”. De aici provine expresia metaforică păstrată până în prezent – „în vileag”.
4. Către 1470, Ștefan cel Mare a renovat cea mai veche cetate tătărească de piatră de la Orheiul Vechi, de lângă satul Trebujeni, numele căruia, potrivit istoricului C. Rezachevici, amintește că pe aici trecea un drum comercial protejat de cetate, pe care mergeau negustorii de peste mare de la Trapezon (Trapezunt) spre Iași, unde se afla o uliță cu același nume.
5. Niciun document nu a fost semnat de Ștefan cel Mare, el dădea doar indicații, care erau notate cu grijă de dregătorii de la curte. Conform tradiției medievale, domnul făcea parte din tagma luptătorilor, iar cu scrisul se ocupau diecii, care se considerau meseriași din rândurile celor care muncesc.
6. În anul 1501, Ștefan cel Mare redobândește de la poloni regiunea Pocuția, instalând în cetăți pârcălabi. Victoria a fost asigurată de prestația domnului, care, fiind bătrân și bolnav de picioare, a condus armata dintr-o caretă, inspirându-i în luptă și fiind astfel cât mai aproape de popor.
7. Ștefan cel Mare credea în semne prevestitoare. Conform tradiției, înainte de lupta de la Vaslui a văzut o stea din direcția Dunării. I s-a descifrat că va lupta cu păgânii și-i va învinge. Un alt semn, din 1484, arăta că urma să fie înfrânt la Cetatea Albă, de aceea a preferat să nu continue acțiunile de luptă. În realitate, nu a întreprins acțiuni militare, din considerente strategice și tactice. Visul cu „bourul alb” (bourul era reprezentat în stema țării) a fost tălmăcit ca o avertizare că țara este în primejdie și trebuie chemat poporul pentru a o apăra.
8. Până în prezent se păstrează în mediul monahal legende despre Ștefan cel Mare. Cele mai frumoase poveşti sunt cele ce fac referință la întâlnirile duhovnicești dintre voievod cu Daniil Sihastrul. Potrivit unei legende povestite de călugări domnului academician Demir Dragnev, la mănăstirea Dobrovăț nu rezista construcția bisericii, care se ruina la cutremur. În vis, îngerii l-au sfătuit pe domn să îndemne zidarii să pună var nestins între pietre. Se considera că astfel lăcașul va rezista atâta timp „cât va fi creștinătatea și pământul”, iar atunci când sunt cutremure, monahii se protejează în această construcție.
9. A fost considerat conducător laic și ultim împărat al creștinilor ortodocși, asemănător lui Constantin cel Mare. În anul 7000 de la facerea lumii (1492 d. Hr.) se aștepta o apocalipsă, de aceea domnul Țării Moldovei a mizat pe edificarea și finisarea construcției lăcașurilor sfinte. Înfrângerile le atribuia păcatelor sale, iar victoriile – lui Dumnezeu. O reprezentare a simbolismului ocrotirii divine unice în Țara Moldovei și foarte rară în lumea ortodoxă la acea vreme este legată de biserica „Înălțării Cinstitei Cruci” de la Pătrăuți, azi jud. Suceava, a cărei zidire a început la 13 iunie 1487. Spre deosebire de alte biserici, care serbează hramul la 14 septembrie, acest lăcaș sfânt îl serbează în săptămâna înjumătățirii Postului Mare, închinată Sfintei Cruci. Potrivit istoricului Emil Dragnev (fiul academicianului Demir Dragnev), enigma se explică prin faptul că anume la 6 martie 1486 (în acel an a fost o zi de luni ce urma imediat săptămânii Sfintei Cruci) Ștefan-Vodă s-a luptat la Șchei (Bulgari) cu pretendentul Hronoda. În acea luptă voievodul s-a aflat în pericol de moarte (căzând de pe cal) și apoi s-a salvat miraculos. „Sacrificarea” și „readucerea la viață” s-a produs sub ocrotirea Sfintei Cruci, exprimând simbolismul ei ca unealtă a patimilor și tot ea dătătoare de viață. Pictura murală a bisericii transmite un mesaj de rugăciune din partea ctitorului, care după 13 ani de luptă cu dușmanii creștinătății s-a bucurat de protecția divină. Prin scena „Cavalcada Sfinților Militari” el se roagă să fie acceptat, împreună cu oastea sa, în glorioasa cavalcadă, precum a fost Constantin cel Mare, pe care îl urmează sub semnul biruitor al Sfintei Cruci. Era o chemare simbolică la supraviețuire în condițiile păcii cu turcii prin includerea țării sale în istoria sacră, ce avea finalitate în Judecata de Apoi.

10. Ștefan cel Mare, caz unic în istoria Țării Moldovei, a transmis puterea domnească la 30 iunie 1504 fiului său, Bogdan al III-lea. Evenimentul s-a produs în cadrul unui sfat domnesc lărgit (cu funcții elective) la care Ștefan-Vodă a fost adus pe pat. El a anihilat opoziția unor boieri, a intervenit energic în favoarea fiului său, pe care el însuși l-a așezat pe tron și a impus boierii să-i jure credință. Prin urmare, nu a fost domn până în ultima zi a vieții. Mormântul lui Ștefan-Vodă de la mănăstirea Putna, ctitoria voievodului, este loc de pelerinaj al creștinilor. A fost înmormântat, ca și monahii, cu cărămidă sub cap, considerent ce a generat mai multe speculații nejustificate că înainte de moarte s-ar fi călugărit.

La 20 iunie 1992 a fost canonizat, fiind înscris în sinaxar, cărțile de cult etc., cu numele „Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”. Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 2 iulie pe Sf. Voievod Ştefan Cel Mare

A.David

Ziua în care a murit Ştefan cel Mare.

 „Cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime,
strașnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai,
gospodar şi iubitor al lucrărilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale,
care, se pare că vin pintr-însul de aiurea şi de mai sus”.

                                                                                                  Nicolae Iorga

După o domnie de aproape 50 de ani, a murit din cauza unei răni netratate. Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a fost cel mai important conducător al Moldovei. Din cele 36 de bătălii purtate cu otomanii, polonii, ungurii şi muntenii, marele domnitor a pierdut doar două lupte. El a murit la vârsta de 70 de ani, din cauza unei răni netratate la picior. Domnitorul cu cele mai multe domnii pe tronul Ţării Româneşti. Ştefan cel Mare a fost cel mai important domnitor al Moldovei, ocupând tronul ţării între 1457 şi 1504. Timp de aproape 50 de ani, Ştefan a condus destinele Moldovei, devenind totodată un  apărător al creştinătăţii, luptele sale împotriva otomanilor au ajuns să fie cunoscute pe întreg continentul european.

Născut în anul 1433 la Borzeşti, în judeţul Bacău, Ştefan moare la data de 2 iulie 1504, la Suceava. Decesul său se pare că ar fi survenit ca urmare a unei răni suferite în anul 1462, când voievodul moldovean a asediat cetatea Chilia. Ştefan a primit un glonţ în picior, şchiopătând din cauza acestei leziuni timp de patru decenii, deoarece rana nu i s-a închis niciodată. Medicul veneţian Matteo Muriano a ajuns în anul 1502 în Moldova pentru a-l trata pe Ştefan cel Mare, însă fără prea mare succes. În vara anului 1504, domnitorului moldovean i-a fost arsă rana cu fierul înroşit, însă această operaţie nu a avut efectele scontate, Ştefan murind la 2 iulie 1504, la vârsta de 70 de ani.

„În ziua de 2 iulie 1504 Ştefan-vodă cel Mare se stingea de o moarte blândă la Suceava, în desăvârşita pace măreaţă ce se boltea asupra întregei ţări pe stâlpii puternici ai biruinţelor sale. Pentru cea din urmă oară porţile cetăţii se deschideau înaintea acelui ce luptase bărbăteşte cea mai grea din luptele sale. Boierii călări, în haine de urşinic şi aur, unii bătrâni ca şi stăpânul adormit, ceilalţi în toată puterea vârstei sau în avântul încrezător al tinereţelor, înconjurau sicriul înfăşurat în scumpe stofe. Suliţile ostaşilor se ridicau drepte în văzduhul limpede, zâmbitor al zilei de vară. Alaiul străbătea holdele grele de bogăţie, în drumul spre Mănăstirea Putnei”, a arătat marele istoric Nicolae Iorga.

 Moartea lui Ştefan cel Mare a fost o lovitură grea pentru Moldova şi locuitorii ei. Oamenii şi-au pierdut conducătorul, care a ocupat tronul ţării aproape jumătate de veac, reuşind în acest timp să se împotrivească turcilor, polonilor şi ungurilor. „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan Vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nici odinioară, şi decii preste vară au fostu ploi grele şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut. Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei săptămâni şi au făcut 44 de mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara”, a consemnat cronicarul Grigore Ureche.

Nicolae Iorga face o scurtă descriere a domniei lui Ştefan cel Mare în cartea „Istoria lui Ştefan cel Mare, prezentându-l pe voievod ca un conducător foarte înţelept. „Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tânăr, în vijelia năvălirii, ca să răzbune pe ai săi, ca să-şi întemeieze viaţa şi ca să tragă zid de vitejie în jurul ţării sale de moştenire. De atunci toate drumurile spre hotarele duşmane fusese bătute de copitele cailor oştirii sale. Dar peste sabia lui minunată apăsa o mână sigură, stăpânită de un gând cuminte. I-a fost totdeauna milă de sângele oamenilor vărsat în zădar. A adus cu dânsul rânduiala şi buna cârmuire. Oastea aceea ale cărei steaguri îi fluturau deasupra sicriului el o închegase, el o făurise, ca pe o singură armă menită să învingă totdeauna. Boierilor acelora ce-l întovărăşeau înainte de a-şi lua hotărâtorul rămas bun el li statornicise chemările şi drepturile. Secerând buruiana roşie a vremilor de restrişte şi nelegiuire, el curăţise ţărâna ce băuse sângele nevinovat, coborând în ea sfinte temelii de biserică. Vlădicilor ce se rugau acum la Dumnezeu pentru sufletul său el li pusese mitra pe cap, după ce ştiuse că se cuvine s-o poarte. Gândul lui de înţelepciune se stinsese în sfârşit, sau, mai curând, el se cobora ca o rază de bucurie asupra tuturora, trecea ca o binecuvântare asupra bogăţiei lanurilor şi fremăta ca o ameninţare pentru vrăjmaşii viitorului prin frunza pădurilor ce ocrotiseră si meniseră luptele învingătoare. Glasul lui nu se mai auzea însă, şi icoana lui nu mai stătea înaintea nimănuia”.

 

A.David

Curiozităţi cu şi despre copii

Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi copiii şi, de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit şi plin de succese. Copilăria este însoţită de diferite peripeţii şi curiozităţi.

Va prezentăm câteva  curiozităţi cu si despre copii.

Curiozităţi despre gemeni:

Gemenii separaţi la naştere se dezvoltă asemănător.

Gemenii au amprente diferite.

Gemenii pot avea 2 taţi diferiţi.

Copiii făcuţi de două seturi de gemeni împreună vor fi veri (teoretic) şi fraţi (din punct de vedere genetic). 

Gemenii pot dezvolta un limbaj propriu.

Gemenii pot avea rase diferite la naştere. 

Alte curiozităţi

Vocea unui băieţel de 3 ani este mai puternică decât vocile a 200 de oameni intr-un restaurant aglomerat. 

În medie, un copil de 4 ani pune 437 întrebari pe zi.

Uitatul la televizor are efect de calmant natural pentru copii.

In Grecia antică, copiii familiilor înstarite erau scufundaţi în ulei de măsline la naştere pentru a ramâne fără păr de-a lungul vieţii.

Marele faraon Ramses al II-lea a fost tată a peste 160 de copii.

În Anglia anilor 1600, atât băieţii cât şi fetele purtau rochiţe pâna la vârsta de 7 ani.

A.David

Ziua Nistrului

Nistrul izvorăşte în Carpaţii orientali (pe versantul de nord-vest al Muntelui Rozluci, în Ucraina, la altitudinea de 760 m şi se revarsă prin limanul omonim în Marea Neagră. 

 În fiecare an, în ultima zi de duminică a lunii mai, conform Hotărîrii Parlamentului, în R.Moldova este sărbătorită Ziua Nistrului.

Instituirea acestei zile era absolut necesară “ţinând cont de importanţa majoră a fluviului Nistru pentru Republica Moldova”, pentru că Nistrul are un rol important în economia regiunii, în menţinerea balanţei ecologice, dar şi o importanţă social, istorico-culturală, inclusiv turistică.

În limitele Republicii Moldova, fluviul cuprinde sectorul de la Naslavcea (cea mai nordică localitate din Republica Moldova) până la Palanca, unde hotarul Republicii Moldova se întâlneşte din nou cu al Ucrainei

Nistru este rîul cel mai mare după debit şi cel mai frumos al Moldovei. Dar, datorită activităţii nechibzuite a omului, această arteră acvatică se confruntă cu cele mai grele şi, probabil, cele mai tragice timpuri pentru ea.                                                                      . 

Este responsabilitatea noastră să ajutăm acest rîu, datoria noastră faţă de generaţiile viitoare. Astăzi, aceasta este o sarcină naţională şi internaţională, statală şi interstatală. 

Pe întreaga sa lungime, apele rîului curg printre localităţile dens populate.              

La darea în exploatare a hidrocentralei electrice de la Dubăsari, a avut loc o dereglare a debitului rîului pe cursul său inferior. Pe această lungime a Nistrului au început procese ecologice puțin observabile, dar ireversibile. Foarte curând, aceasta a afectat rezerva de peşte în Nistrul inferior. Treptat, dar foarte curând, au dispărut peştii semimigratori, deoarece nu au putut ajunge la locurile lor de reproducere, din cauza barajelor de pe râu. A dispărut morunul, a scăzut brusc populaţia de nisetri, de şalău, heringului de Dunăre şi alte specii valoroase de peşti. S-au intensificat procesele alunecărilor de teren ale malurilor râului, la care a contribuit şi extracţia intensă, cu dragele de aspiraţie, a amestecului de nisip şi pietriş pe această porţiune. Această extragere a dus la deteriorarea fundului râului, la distrugerea locurilor de reproducere a peştilor, cu toate consecinţele care decurg din aceasta.                                                                                  . 

A doua lovitură suferită de Nistru a avut loc la sfârşitul secolului al XX-lea. În 1986, la Novodnestrovsk, regiunea Sokiryanskaya din Ucraina, a început să funcţioneze a doua staţie hidroelectrică

Apa rece de pe segmentul de la Naslavcea la Soroca a afectat imediat componenţa faunei piscicole din această regiune. Au dispărut cleanul şi scobarul, somnul şi bibanul, morunaşul, mreana, şi alte specii care nu se pot reproduce în apă rece. Au apărut specii noi de peşti mai puţin valoroase, ce nu sunt specifice pentru aceste locuri: cleanul mic, babuşca, iar din cauza creşterii exagerate a vegetaţiei în râu, s-a mărit cantitatea de biban şi ştiucă.

Se mai poate scrie multe despre necazurile frumosului nostru rîu, despre care s-au compus o mulţime de cîntece, poezii şi legende. Dar este timpul să acţionăm pentru a salva principalul rîu al Moldovei.

Rîul Nistru – principala arteră acvatică a Republicii Moldova, joacă un rol vital în aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă, în asigurarea necesităţilor agriculturii, industriei şi, în general, în dezvoltarea durabilă a ţării. Concomitent, fluviul Nistru reprezintă sursa principală de aprovizionare cu apă potabilă a unor localităţi ale Ucrainei, inclusiv a regiunii Odesa, sursa ce determină existenţa unor zone umede de importanţă internaţională, precum şi starea ecosistemului Mării Negre.

A.David

 

Ziua internațională a diversității biologice

 

Ziua a fost aleasă după data de 22 mai 1992 când a fost adoptat, cu prilejul Conferinței de la Nairobi, textul Convenției privind Diversitatea Biologică. Principalele obiective ale acestei Convenții sunt conservarea diversității biologice, utilizarea componentelor sale într-un mod durabil și partajarea corectă și echitabilă a beneficiilor care decurg din utilizarea resurselor genetice.

Inițial această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 49/119, din 19 decembrie 1994, spre a fi celebrată la 29 decembrie, reprezentând data la care a intrat în vigoare Convenția privind Diversitatea Biologică (29 decembrie 1993). Data stabilită fiind foarte aproape de sfârșitul anului, o perioadă marcată de vacanțe în multe țări, a făcut dificilă organizarea evenimentelor dedicate zilei, ceea ce a dus, ulterior, la schimbarea acesteia.

Anul 2018 marchează cea de-a 25-a aniversare a intrării în vigoare a Convenției privind diversitatea biologică. De la intrarea în vigoare, Convenția a fost pusă în aplicare prin viziunea și conducerea afișate de țări, organizații neguvernamentale și interguvernamentale, popoare indigene și comunități locale, comunitatea științifică și indivizi.

A 25-a aniversare a Convenției prezintă o ocazie unică de a evidenția realizarea obiectivelor sale la nivel național și global. De asemenea, oferă o oportunitate de a privi spre viitor, în special pe măsură ce începem să luăm în considerare continuarea Planului strategic pentru biodiversitate 2011-2020.

Planul strategic este alcătuit dintr-o viziune comună, o misiune, obiective strategice și 20 de obiective ambițioase, dar realizabile, țintele Aichi. Planul funcționează ca un cadru flexibil pentru stabilirea obiectivelor naționale și regionale și promovează implementarea coerentă și eficientă a celor trei obiective ale Convenției privind diversitatea biologică.

Misiunea noului plan este: „să ia măsuri eficiente și urgente pentru a stopa pierderea biodiversității, pentru a se asigura că până în 2020 ecosistemele sunt rezistente și continuă să furnizeze servicii esențiale, asigurând astfel diversitatea vieții planetei și contribuind la bunăstarea umană și la eradicarea sărăciei. Asigurarea acestui fapt, reducerea presiunilor asupra biodiversității, restabilirea ecosistemelor, utilizarea resurselor biologice și valorificarea echitabilă a avantajelor generate de utilizarea resurselor genetice, asigurarea unor resurse financiare adecvate, consolidarea capacităților, aspecte legate de biodiversitate și valori integrate, politicile adecvate sunt implementate efectiv, iar luarea deciziilor se bazează pe știința solidă și pe abordarea preventivă.”

A.David

 

Ziua mondială a diversităţii culturale pentru dialog şi dezvoltare

După evenimentele din 11 septembrie 2001, în cadrul celei de-a 31-a Sesiuni a Conferinţei Gene­rale UNESCO din noiembrie 2001, cele 185 de state membre au adoptat în unanimitate Declaraţia Universală asupra Diversităţii Culturale, act fondator al unei noi etici promovate la începutul seco­lului XXI.

Şi, conform principiilor UE, Diversitatea Culturală constituie o nouă etică universală în slujba dezvoltării şi a păcii. Însăşi deviza UE este „Unitate în diversitate”, o sintagmă menţionată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat în 2004.

Căci a recunoaşte şi a respecta diferenţele într-o lume globali­zată, a proteja diversitatea cultura­lă în cadrul dialogului dintre civilizaţii înseamnă a oferi omenirii şansa de a se dezvolta în afara conflictelor de identitate de toate felurile.

Statele membre UE, organizaţiile internaţionale şi nonguvernamentale, societatea civilă în ansamblul ei, sunt datoare să sensibilizeze opinia publică faţă de valoarea diversităţii culturale şi faţă de imperativul etic al respectării acesteia, diversitatea fiind o sursă de bogăţie şi creaţie ce poate conduce la unitate şi progres.

Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare.

În 2018, Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare va fi marcată, la sediul UNESCO, printr-un eveniment ce va avea loc la 22 mai, sub genericul ”Către accesul la cultură pentru toţi”. Acest eveniment, al cărui discurs de deschidere va fi rostit de directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, cuprinde două dezbateri, intitulate ”Conexiunea dintre accesul la cultură şi drepturile omului”, respectiv ”Extinderea accesului la cultură: noi tehnologii, noi abordări”.

A. David