Arhive

Ziua în care a murit Ştefan cel Mare.

 „Cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime,
strașnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai,
gospodar şi iubitor al lucrărilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale,
care, se pare că vin pintr-însul de aiurea şi de mai sus”.

                                                                                                  Nicolae Iorga

isDupă o domnie de aproape 50 de ani, a murit din cauza unei răni netratate. Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a fost cel mai important conducător al Moldovei. Din cele 36 de bătălii purtate cu otomanii, polonii, ungurii şi muntenii, marele domnitor a pierdut doar două lupte. El a murit la vârsta de 70 de ani, din cauza unei răni netratate la picior. Domnitorul cu cele mai multe domnii pe tronul Ţării Româneşti. Ştefan cel Mare a fost cel mai important domnitor al Moldovei, ocupând tronul ţării între 1457 şi 1504. Timp de aproape 50 de ani, Ştefan a condus destinele Moldovei, devenind totodată un  apărător al creştinătăţii, luptele sale împotriva otomanilor au ajuns să fie cunoscute pe întreg continentul european.

Născut în anul 1433 la Borzeşti, în judeţul Bacău, Ştefan moare la data de 2 iulie 1504, la Suceava. Decesul său se pare că ar fi survenit ca urmare a unei răni suferite în anul 1462, când voievodul moldovean a asediat cetatea Chilia. Ştefan a primit un glonţ în picior, şchiopătând din cauza acestei leziuni timp de patru decenii, deoarece rana nu i s-a închis niciodată. Medicul veneţian Matteo Muriano a ajuns în anul 1502 în Moldova pentru a-l trata pe Ştefan cel Mare, însă fără prea mare succes. În vara anului 1504, domnitorului moldovean i-a fost arsă rana cu fierul înroşit, însă această operaţie nu a avut efectele scontate, Ştefan murind la 2 iulie 1504, la vârsta de 70 de ani.

„În ziua de 2 iulie 1504 Ştefan-vodă cel Mare se stingea de o moarte blândă la Suceava, în desăvârşita pace măreaţă ce se boltea asupra întregei ţări pe stâlpii puternici ai biruinţelor sale. Pentru cea din urmă oară porţile cetăţii se deschideau înaintea acelui ce luptase bărbăteşte cea mai grea din luptele sale. Boierii călări, în haine de urşinic şi aur, unii bătrâni ca şi stăpânul adormit, ceilalţi în toată puterea vârstei sau în avântul încrezător al tinereţelor, înconjurau sicriul înfăşurat în scumpe stofe. Suliţile ostaşilor se ridicau drepte în văzduhul limpede, zâmbitor al zilei de vară. Alaiul străbătea holdele grele de bogăţie, în drumul spre Mănăstirea Putnei”, a arătat marele istoric Nicolae Iorga.

 Moartea lui Ştefan cel Mare a fost o lovitură grea pentru Moldova şi locuitorii ei. Oamenii şi-au pierdut conducătorul, care a ocupat tronul ţării aproape jumătate de veac, reuşind în acest timp să se împotrivească turcilor, polonilor şi ungurilor. „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan Vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nici odinioară, şi decii preste vară au fostu ploi grele şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut. Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei săptămâni şi au făcut 44 de mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara”, a consemnat cronicarul Grigore Ureche.

Nicolae Iorga face o scurtă descriere a domniei lui Ştefan cel Mare în cartea „Istoria lui Ştefan cel Mare, prezentându-l pe voievod ca un conducător foarte înţelept. „Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tânăr, în vijelia năvălirii, ca să răzbune pe ai săi, ca să-şi întemeieze viaţa şi ca să tragă zid de vitejie în jurul ţării sale de moştenire. De atunci toate drumurile spre hotarele duşmane fusese bătute de copitele cailor oştirii sale. Dar peste sabia lui minunată apăsa o mână sigură, stăpânită de un gând cuminte. I-a fost totdeauna milă de sângele oamenilor vărsat în zădar. A adus cu dânsul rânduiala şi buna cârmuire. Oastea aceea ale cărei steaguri îi fluturau deasupra sicriului el o închegase, el o făurise, ca pe o singură armă menită să învingă totdeauna. Boierilor acelora ce-l întovărăşeau înainte de a-şi lua hotărâtorul rămas bun el li statornicise chemările şi drepturile. Secerând buruiana roşie a vremilor de restrişte şi nelegiuire, el curăţise ţărâna ce băuse sângele nevinovat, coborând în ea sfinte temelii de biserică. Vlădicilor ce se rugau acum la Dumnezeu pentru sufletul său el li pusese mitra pe cap, după ce ştiuse că se cuvine s-o poarte. Gândul lui de înţelepciune se stinsese în sfârşit, sau, mai curând, el se cobora ca o rază de bucurie asupra tuturora, trecea ca o binecuvântare asupra bogăţiei lanurilor şi fremăta ca o ameninţare pentru vrăjmaşii viitorului prin frunza pădurilor ce ocrotiseră si meniseră luptele învingătoare. Glasul lui nu se mai auzea însă, şi icoana lui nu mai stătea înaintea nimănuia”.

 

A.David

Reclame

27 martie 1918 – 27 martie 2018: Centenarul Unirii Basarabiei cu România

La 28 aprilie curent, la bibliotecă s-a desfășurat masa rotundă cu genericul „Centenarul Unirii Basarabiei cu România”. Organizatorul activității a fost Lia Canțîr, care a prezentat invitații și a vorbit despre importanța temei puse în desbateri. Participanți au fost: Savin Alexandru – lector universitar; Dolganiuc Valentin – analist politic; Vâlcu Mihai – scriitor; Pelivan Constantin – descendent a lui Ion Pelivan; Gheorghe Negru – istoric; Andrei Viziru – jurnalist la Radio Moldova 1 și profesorii de istorie – Adrian Cojocaru (moderatorul activității), Ruslan Sebastian, precum și elevi de la Liceele Teoretice „L.Rebreanu”; „V. Alecsandri”; Liceul de Arte „Elena Alistar”; Școala Grădiniță „Pas cu Pas” nr.152.

În comunicatele lor, vorbitorii au relatat următoarele:

Primul război mondial (1914-1918), Revoluţia bolşevică din 1917 au constituit împrejurări istorice favorabile pentru oprirea suferinţelor românilor din provinciile aflate sub vremelnică stăpânire străină. Se cuvine însă să precizăm că realizarea Unirii şi desăvârşirea statului naţional unitar a fost opera naţiunii române, a acţiunii energice a acesteia, având ca bază acumulările istorice, seculare, încă de la naşterea poporului român ca popor romanic şi creştin.

În Basarabia se crease o situaţie favorabilă în urma ieşirii Rusiei lui Lenin din război şi a declarării de către acesta a principiului autodeterminării, „ca noroadele singure să-şi hotărască soarta. Ion G. Pelivan în „ La Bessarabie sous le regime russe”, Paris,1919.p.58 îl cita pe mareşalul rus Prozorovski care arăta că „Basarabia a  fost transformată de trupele ruseşti într-un pustiu total”.

Rolul principal în revenirea acestei provincii româneşti la Regatul României îl va juca Sfatul Ţării constituit la 25 septembrie 1917 ca Reprezentanţă naţională, 156 de deputaţi, din care 105 români, 51 reprezentanţi ai naţionaliăţilor. Preşedinte a fost ales Ioan Inculeţ, vicepreşedinte Pantelimon Halippa, iar secretar I.Buzdugan.

 

În acelaşi început de an se crease Partidul Naţional Moldovean care va folosi ziarul „Cuvânt Moldovenesc” ca tribună de propagare a ideilor unioniste. După proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, aceasta îşi declară independenţa, iar Consiliul Directorilor (organul executiv) cere sprijinul armatei române pentru a proteja populaţia împotriva soldaţilor ruşi constituţi în bande ce jefuiau localităţile basarabene, căci armata imperială se afla într-un proces de bolşevizare şi descompunere.

Sfatul Ţării întrunit la 27 martie 1918 avea ca subiect de dezbatere Unirea cu România. C. Stere, cooptat în sfat, declara: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra sorții viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. Cu 86 de voturi pentru Unire din cei 136 de deputaţi prezenţi aceasta este aprobată;  Vă prezentăm o parte din Hotărârea Sfatului Ţării : „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarelei ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum 100 de ani mai bine (106 ani s.n.) din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Trăiasca Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna”! (M.Manea, B.Teodorescu – Istoria românilor, Bucureşti 1996, p. 232).

prima-poza-actul-unirii

Primul Ministru Al. Marghiloman recunoaşte acest act: „În numele poporului român şi al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România şi proclamă Basarabia  Unită  de data aceasta pentru totdeauna cu România şi nedivizibilă. La 9 aprilie 1918, Regele Ferdinand I prin decret regal sancţionează Unirea. Conferinţa de pace de la Paris din 1920, prin Tratatul României cu Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia este recunoscută de jure şi de facto (juridic internaţional) unirea Basarabiei cu Patria mamă.

Rusia sovietică nu va accepta aceasta realitate şi va căuta să-şi „recupere” teritoriul care istoric şi  juridic, cum am arătat anterior, aparţinea Moldovei lui Ştefan.

În 1940, după două ultimatum-uri, Basarabia este ocupată de armata roşie, la fel ca şi Bucovina de Nord. Începe Golgota românilor: depotări în Gulagul siberian, mutări de sate întregi în Asia Centrală, asasinate, închisori, luarea pământurilor în colhozuri şi dărâmarea bisericilor. Se produce o sovietizare şi rusificare a basarabenilor, limba rusă înlocuieşte româna în şcoli, istoria este mutilată. Urmele acestei politici au fost atât de adânci încât se văd şi astăzi.

Nădăjduim însă că Dumnezeu va ocroti neamul nostru şi că va veni iar o zi măreaţă pentru moldovenii din stânga Prutului de a reveni la patria strămoşească și sperăm ca elevii participanți la discuții vor fi martori la întregirea neamului.

Realizat de A. David

 

 

Interpreta Sofia Rotaru – 70 ani de la naștere

Sofia Rotaru împlineşte astăzi, 7 august, 70 de ani. Cântăreața s-a născut în satul Marșenița, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți. Talentul muzical a devenit evident din copilărie. Sofia a început să cânte din clasa întâi în corul școlii, mai cânta și în corul bisericii, ceea ce n-a fost bine văzut la școală.

sofia-rotaru-implineste-astazi-66-de-ani-1375888201

 

 

Este cunoscută pentru vocea sa lirică și sex appeal, cât și pentru recunoștința socială si religioasă. Cariera sa este marcată de un succes mondial pe scena muzicală și de mai multe controverse, cauza cărora a devenit Sofia Rotari. Cântă atât în limba română, cât și în rusă.

În 1986, a fost prima cântăreață care a primit titlul „Artist al Poporului din URSS” și în 2000 a fost numită Cântăreața secolului XX. Azi, Sofia Rotaru are cetățenie ucraineană și este cetățean de onoare al Crimeei și Ialtei. Ialta este locul reședinței sale principale, dar locuiește și la Moscova, Kiev cât și în Baden-Baden.

 

Omagiu bibliotecii

Cărțile reprezintă o valoare monumentală. Ele sunt comoara de neprețuit a   unei biblioteci. Or, bibliotecile au fost dintotdeauna locul unde lectura devine misterul ce suspendă timpul, te duce într-un spațiu istoric fascinant și elegant, pe fonul unui miros specific și inconfundabil de praf și  de copertă veche.

Cea mai veche bibliotecă din lume este fondată în anul 859 și se află în Maroc, la Universitatea Al-Karaouine din Fez, care, la fel, este cea mai veche instituție de învățământ superior. Construită în stil arabo-andaluz și fiind moștenită,biblioteca  a fost pus în slujba comunității de  Fatima el-Fihriya, fiica unui bogat negustor tunisian, care a emigrat la Fez.

Acum în bibliotecă se găsesc manuscrise vechi foarte prețioase  din domeniul teologiei, dreptului, astronomiei, care au peste o mie două sute de ani. E vorba de o colecție deosebit de rară, pe care timpul și-a pus amprenta.

Cele mai frumoase biblioteci din lume, edificii culturale au fost și vor fi totdeauna nucleul progresului și dezvoltării civilizației umane. Cu arhitectura lor misterioasă și cu spații grandioase și pline de taine ale  trecutului, ele oferă  cititorilor un farmec aparte pe care nici un alt imobil nu-l poate impune.

Biblioteca Trinity din Dublin, superba Bibliotecă Regală Portugheză de la Rio de Janero, Biblioteca Mănăstirii Admont, realizată în stilul barocului târziu, Biblioteca Națională din Praga,  Biblioteca Institutului Peabody din   SUA, Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și multe alte biblioteci s-au învrednicit de titlul de cele mai frumoase biblioteci din lume.

Autor: Lilia CANȚÎR, bibliotecar

Fănuș Neagu – meșterul limbii române

omagiu la 85 de ani de la naștere

fanus-neagu-301911l

„Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.”

Fănuş Neagu, născut în 1932 la Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila, într-o familie de ţărani, este romancier, dramaturg şi nuvelist. El a devenit membru titular al Academiei Române în 2001.

Povestitor şi nuvelist extraordinar, inspirat în special de lumea ţărănească, dar şi de specificul vieţii portuare dunărene din zona sud-estică a ţării, a Brăilei natale, Fănuş Neagu s-a impus prin cărţile sale ca unul dintre marii povestitori ai literaturii române, pitorescul, lirismul şi savoarea lexicală din Criticul Nicolae Manolescu, potrivit Mediafax, spunea „A fost unul dintre cei mai talentaţi scriitori ai generaţiei sale, chiar dacă se spune că aceasta este generaţia ‘expirată’. Acum devine expirată şi la propriu”, a mai spus criticul. Manolescu a povestit că, la începuturile sale scriitoriceşti, Fănuş Neagu a fost „un ştirist şi un inventiv”, remarcându-se în articole pe teme sportive şi în proză scurtă, mai târziu trecând la romane.

„În general, numele lui a fost legat de un fel de inventivitate a lexicului şi de un stil specific sudicilor”, adăugând că, probabil, sensibilitatea scriitorului a fost formată şi de locul unde s-a născut şi a crescut, „undeva între Buzău şi Brăila, unde vine prima dată viscolul, o zonă a podgoriilor”. „Vinul a avut un loc important în viaţa lui Fănuş Neagu şi în arta sa, ca şi la Sadoveanu” a spus criticul literar.

dincolo-de-nisipuri_1_fullsize

Literar, a debutat cu nuvela ‘Duşman cu lumea’, apărută în revista ‘Tânărul scriitor’ (1954), patru ani mai târziu debutând editorial cu povestirile din ‘Ningea în Bărăgan’ (1959). Au urmat culegerile de povestiri şi nuvele ‘Somnul de la amiază’ (1960), ‘Dincolo de nisipuri’ (1962), ‘Cantonul părăsit’ (1964, Premiul Uniunii Scriitorilor), ‘Vară buimacă’ (1967) – care au fost incluse, alături de lucrări inedite, în antologiile ‘În văpaia lunii’ (1971, 1979), ‘Fântâna’ (1974), şi alte volume de proză scurtă, printre care: ‘Casa care se leagănă’ (1972), ‘Pierdut în Balcania’ (1982), ‘Povestiri din drumul Brăilei’ (1985), ‘Partida de pocher’ (1994) şi ‘O corabie spre Bethleem’ (1997), ‘Dincolo de nisipuri’ (2004).

Câteva dintre nuvelele şi povestirile sale au fost traduse şi incluse în numeroase antologii apărute în străinătate. Ca prozator, a cunoscut deplina consacrare cu romanul ‘Îngerul a strigat’ (1968), titlu de referinţă al prozei româneşti postbelice, carte care a dominat evenimentele editoriale ale anului în care a apărut.

992bc86142117370e16e196456e85517

Acest prim roman a fost urmat de ‘Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire’ (1976), ‘Scaunul singurătăţii’ (1988), toate trei obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor, şi de ‘Ţara hoţilor de cai’ (1991), ‘Amantul Marii Doamne Dracula’ (2001). În anul 2004 i-a apărut ‘Asfinţit de Europa, Răsărit de Asie. Jurnal cu faţa ascunsă’ (2 volume).

Atras de teatru, a scris câteva Amantul-marii-doamne-dracula-Un-nou-roman-de-Fanus-Neagupiese, între care ‘Eclipsa de zgomote’ (1970, piesă în două părţi), ‘Scoica de lemn’ (1978), ‘Casa de la miezul nopţii sau Paiaţa soseşte la timp’ (1988), toate premiate de Uniunea Scriitorilor, ‘Olelie’ (1983). A semnat, singur sau în colaborare, scenarii de film: ‘Lumină de iulie’ (1963), ‘Casa de la miezul nopţilor’ (1975), ‘Lişca’ (1983), ‘Sosesc păsările călătoare’ (1984), ‘Casa din vis’ (1991), ‘Terente – regele bălţilor’ (1995) ş.a.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi a fost scriitorul Ion Băieșu, pe care l-a cunoscut la Școala de Literatură. ” Ursuz mereu ca după un chef”, așa cum îl descrie Alex Ștefănescu în România Liberă.

fanus_neagu_cartea_cu_prieteni

Fănuș Neagu avea să aibă legături strânse și cu Nichita Stănescu/Acesta avea să îl descrie în cîteva cuvinte, înșirate într-un catren:” Ursul acesta blînd și calm și bleg, Fănuș/ e apucat  de nimeni ca de doruri; -/ dă cu sărutul numai doar în zboruri/ iar iernii lumii e învârtecuș „

Curiozitati despre râs: cand și cine râde mai mult?

10154386_626032627479779_716365917_nSe zice că o zi în care nu ai râs e o zi pierdută, așa că dacă nu ți-ai luat porția de „hahahahaha” pe ziua de azi să știi că încă mai ai timp, iar aici nu ne referim la numărul de LOL-uri sau de „emoji” pe care l-ai trimis prietenilor tăi azi.

Nu-i așa că sunt unele momente în care ți-e dor să râzi până îți dau lacrimile și te doare burta? Să-ncerci să te oprești, dar cu toate astea întreg corpul tău să vrea să se bucure în continuare de sentimentul de libertate care vine odată cu o glumă bună sau o poveste amuzantă? Și-apoi să te lași cuprins de o stare de bine pentru că ai uitat de tot pentru câteva minute și ai trăit clipa.

shutterstock_2109145Râsul face minuni atât pentru corpul cât și pentru mintea noastră, mai ales că este o reacție naturală ce nu poate fi mimată. Mai multe curiozități aflați mai jos:

  1. Tindem să râdem de 30 de ori mai mult atunci când suntem înconjurați de alte persoane față de momentele în care suntem singuri.
  2. Sobolanii râd atunci când sunt gâdilați, dar și atunci când se joacă împreună. Psihologul Jack Panksepp a observat acest lucru în anii ‘90.
  3. Creierul nostru poate face diferența între râsul forțat și cel natural. Asta pentru că atunci când auzim pe cineva râzând începem să căutăm involuntar motivul pentru care se întâmplă acest lucru.
  4. Chiar dacă nu înlocuiește mersul la sală, se spune că atunci când râzi îți întărești mușchii feței, ai abdomenului și ai diafragmei.
  5. Unele studii au ajuns la concluzia că 15 minute de râs pe zi îți pot prelungi viața cu aproximativ două zile. Așa că, profitați de orice moment ca să râdeși cu poftă.
  6. Se pare că o mică porție de râs imediat după ce te-ai trezit are același efect ca băutul unei cești de cafea. Bine, probabil că nu în zilele de luni. :)))
  7. Gelotologia este știința care se ocupă cu studiul râsului și a efectelor acestuia asupra corpului nostru. hqdefault
  8. Femeile râd cu 126% mai mult decât bărbații.
  9. Râsul poate stabili rapid o legătură între oameni. Când ne amuzăm de ceva într-un grup sau cu o altă persoană, această conexiune îndepărtează stresul cauzat de momentele în care te afli pe lângă oameni noi.
  10. Râsul chiar este contagios. Sunetul acestuia activează anumite părți ale creierului care sunt în legătură directă cu mușchii feței, pe care îi pregătesc să se alăture activității.
  11. Conform cercetărilor, cuplurile care zâmbesc sau râd atunci când discută subiecte dificile au un nivel mult mai ridicat al satisfacției din cadrul relației.
  12. Deși putem să afișăm un zâmbet fals atunci când nu ne simțim bine, râsul nu poate fi mimat. Nu ai cum să-ți păcălești creierul să creadă că ești fericit. Râsul e ceva natural.
  13. Aparențele contează când vine vorba de a găsi persoana potrivită, iar tot mai mulți oameni spun că își doresc parteneri cu simțul umorului.
  14. Copiii râd de trei ori mai mult decât adulții. Poate ar trebui să luăm niște lecții de la ei.

mori-de-ris-9_5de680543516c5

Poeta Ana Blandiana a aniversat 75 de ani

Poeta Ana Blandiana s-a născut la 25 martie 1942, la Timișoara. Acad. Eugen Simion spunea despre poezia acesteia, în volumul „Scriitorii români de azi” (Editura Cartea Românească, 1974), că „Primind această viziune gravă, poezia Blandianei nu renunță la o anumită dorință de seducție. Ea nu se hotărăște să părăsească valea care desparte tărâmurilePoeta-Ana-Blandiana-aniverseaza-75-de-ani.jpg și nu-și refuză, vorbind de moarte, o anumită grație a jocului”.

A făcut studii de filologie romanică, fiind licențiată a Facultății de Filologie a Universității Cluj (1962-1967).

Ana Blandiana a debutat ca poetă în 1954, în reviste de tineret, apoi în „Tribuna” (1959) și în antologia „30 de poeți tineri”. A colaborat la multe periodice din țară, printre care „Viața Studențească” sau „Amfiteatru” (1968-1974). A fost bibliotecară la Institutul de Arte Plastice ”N. Grigorescu” din București (1975-1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979). A obținut o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internațional al Universității din Yowa City (SUA) (1973-1974), potrivit „Dicționarului scriitorilor români” (M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu, 1995).

În 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan. Între 1960 și 1963, a lipsit din paginile revistelor literare, având interdicție de publicare. A revenit însă, în 1964, la „Contemporanul”, unde a deținut ani de zile rubrici permanente. O a doua interdicție de a publica a fost declanșată de ciclul de poeme din revista „Amfiteatru” (1985), culminând cu versurile pentru copii din volumul „Întâmplări de pe strada mea” (1988). Totuși, în 1989 îi va apărea culegerea antologică de „Poezii”, cu o prefață de Eugen Simion, mai scrie sursa menționată mai sus.

După debutul editorial cu placheta „Persoana întîia plural” (1964), s-a impus printre poeții cei mai reprezentativi ai epocii, publicând „Călcâiul vulnerabil” (1966) și „A treia taină” (1969, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor). A continuat cu alte cărți de poezie: „Cincizeci de poeme” (1970), „Octombrie, Noiembrie, Decembrie” (1972), „Somnul din somn” (1977), „Ochiul de greier” (1981), „Ora de nisip” (1983), „Stea de pradă” (1985), „Arhitectura valurilor” (1990), „La cules de îngeri” (1998), „Soarele de apoi” (2000, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie), „Refluxul sensurilor” (2004).

A scris și versuri pentru copii: „Întâmplări din grădina mea” (1980), „Întâmplări fără Arpagic pentru cititorul cel mic” (1991), „Cartea albă a lui Arpagic” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii).

A semnat tablete, eseuri, însemnări de călătorie, adunate în volumele „Calitatea de martor” (1970), „Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie” (1976), „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile” (1978), „Coridoare de oglinzi” (1984), „Autoportret cu palimpsest” (1986), „Ghicitul în mulțimi”, „Geniul de a fi” (1998), „Cine sunt eu?” (2001).

A mai publicat, în colaborare cu soțul său, Romulus Rusan, cărți de interviuri cu personalități ale culturii românești: „Convorbiri subiective” (1972), „O discuție la Masa Tăcerii” (1977).

Abordând și proza fantastică, a scris „Cele patru anotimpuri” (1977, 2001) și „Proiecte de trecut” (1982), ambele volume apărând sub titlul „Orașul topit și alte povestiri fantastice”, în 2004. În 1992 i-a apărut romanul „Sertarul cu aplauze”, care s-a bucurat de o foarte bună primire din partea publicului și a criticii (următoarele ediții: 1998, 2002, 2004), iar în 1994 volumul de nuvele „Imitație de coșmar”.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie, în calitate de invitată a unor universități, academii, organizații culturale, scrie site-ul http://www.anablandiana.eu/.

În afara volumelor de poezie traduse în foarte multe limbi, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura sa, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

În decembrie 1989 a făcut parte din Consiliu Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, din care a demisionat la 29 ianuarie 1990, în semn de protest față de transformarea FSN în partid politic.

A fost unul dintre inițiatorii Alianței Civice și președinte al organizației în perioada 1991-2001. Este președintă a Fundației Academia Civică, director fondator al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, președintă de onoare a PEN Club România, membră a Academiei de Poezie ”Stéphane Mallarmé”, membră a Academiei Europene de Poezie, membră a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO), mai scrie site-ul http://www.anablandiana.eu/.

Este cetățean de onoare al municipiilor Sighet, Botoșani, Timișoara, Oradea și deține decorația regală „Nihil Sine Deo”, Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler (2009), distincția „Femei curajoase din întreaga lume” (Departamentul de Stat al SUA, 2014). Este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest, Timișoara (2015), Doctor Honoris Causa al Universității UBB (Cluj, 2016), Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” (Galați, 2016).

Din 2012, are loc, la Brăila, sub egida Ministerului Educației și a Inspectoratului Școlar Județean Brăila, Festivalul de creație și interpretare ”Ana Blandiana”, mai scrie sursa menționată mai sus.

Printre premiile obținute de poetă se numără: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie la Academiei Române (1970), Premiul internațional Herder (1982), Premiul de Literatură pentru Copii (1998), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (2000), Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor (2001), Premiul internațional Vilenica (2002), Premiul Internațional Camaiore (2005), Premiul Revistei Observator Cultural pentru Memorialistică, ediția a VIII-a (2014), Premiul „Opera Omnia” acordat de Revista „Convorbiri Literare”, ediția a XVIII-a, (Iași, 2014), Premiul „Poetul European al Libertății” (Gdansk, 2016).

La 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de învățătură, Ana Blandiana și-a lansat cartea de poezie, „Patria mea ”. În 2013, Ana Blandiana a mai publicat un volum de eseuri, intitulat „Fals tratat de manipulare”. Cel mai recent volum de poezie, „Orologiul fără ore”, a fost publicat la Humanitas, în 2016.

Radu Enescu sublinia, în Revista „Familia” din 1988 (citat de site-ul http://www.anablandiana.eu) că „Gestul de a scrie constituie pentru Ana Blandiana un act existențial definitoriu, un destin la care a fost ‘condamnată’ dar pe care și l-a asumat, o formulă de echilibru, între perfecta, precara materie și spiritul fragil, de neînvins”.