Arhive

Alina Trofim – poetă cu rețete

Programul estival „Rucsacul de vacanță” continuă cu o lansare de carte pentru copii Rețeta mea de Alina Trofim.  Picii de la Școală – Grădiniță „Pas cu Pas” nr. 152 i-au făcut autoarei o mică surpriză prin recitarea poeziei Rețeta mea.

Alina Trofim este o iubitoare de poezie,  de a crea ceva frumos și a cultiva dragostea față de cuvânt și natură, combinând profesia și creația literară.  Cartea Rețeta mea este dedicată copiilor în care poezia este o filă fantastică ce trezește interesul pentru călătorii în lumea copilăriei. Din spusele educatoarei copiii au rămas plăcut surprinși de a cunoaște pe poetă și de a regăsi în poezia Rețeta mea preferințele culinare. Această carte le oferă și posibilitatea de a colora având desene pe gustul fiecăruia fie fată sau băiat. Pentru fetițe este o adevărată rețetă culinară prin care pot să-și surprindă părinții și bunicii. Autoarea le dă sfaturi utile de a se alimenta sănătos și corect. În poezie autoarea îi descrie și pe personajele naturii, a apelor și a universului. Citind această poezie te afli undeva departe de pământ, de cer și de nori. Iar dacă vrem să ne amintim de personajele minunate ale copilăriei avem și un vers dedicat poveștilor.

Copiii și-au exprimat pe rând ce preferă să mănânce și ce desert preferat au. E o încântare să observi cum acești mici prichindei descriu pe viu deliciile copilăriei lor. E rândul nostru să ne delectăm cu o rețetă culinară fie prăjitură, înghețată, feulul întîi sau doi și fructe alese pe măsură. Poftă mare!

Publicat de Doina Spătaru

Șef – Oficiu

Această prezentare necesită JavaScript.

Dansul florilor

Încurajarea lecturii ca mijloc de dezvoltare culturală și creativă direcționează cititul spre valorile autohtone  prin programul de lectură “Chișinăul citește”,  inițiat încă din anul 2004 de BM “B.P. Hasdeu”. Dintre cele trei cărți promovate prin acest program este frumoasa și misterioasa carte   “ Dansul florilor” de Ianuș Țurcanu.

IMG_20170518_142651

Micii cititori au avut parte de mai multe activități privind această carte: discuții, recital de poezie, întâlnire cu autorul la o oră de lectură etc. De data aceasta, copii au fost provocați pentru o altă activitate, una în care, să dea  o nouă viață cărții obișnuite  într-o formă nouă a acesteia. Miercuri, 25 mai, primele pagini au devenit senzoriale datorită acestor mici copii creativi, inspirați și plini de idei.

Cartea va fi plăcută la atingere și într-o altă dimensiune, spre finele lunii septembrie. Faptul , că acești mici utilizatori au învățat de la bibliotecari arta creării aceste cărți și vice-versa a fost senzațional.

“M-am simțit fericită, curajoasă, încrezătoare în sine și am înțeles că pot face orice îmi doresc “ -spunea spre finele activității o mica principesă cu frumosul nume , Amalia.

Vă așteptăm cu drag, pentru a da viață altor șapte pagini ai acestei cărți în fiecare miercuri- ziua creativității din programul Rucsacul de Vacanță  de pe 7 iunie începând cu ora 11,00-16,00,  în incinta bibliotecii “Ștefan cel Mare”.

Medalion Literar – artistic : Poezii dedicate mamei

Dacă ai o mamă,

ai şi un izvor,

Nu mai eşti pe lume,

simplu călător.

Dacă ai o mamă şi e lângă tine,

Pe pământ e pace,

pe pământ e bine.

„Cel mai încăpător şi mai sigur loc di lume este sufletul mamei”

Irina Binder

Mama! Ce cuvânt înalţător ! Primul nostru cuvânt ! Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul şi un chip sfânt ne apare în faţa ochilor atunci când îl rostim ! O privire caldă şi ocrotitoare ne urmăreşte fiecare pas al vieţii, făcând-o astfel sigură pentru noi să sorbim fără grijă din pântecul ei fermecat, cu sufletul împăcat şi cu siguranţă că orice greşeală va fi imediat îndreptată.

          Mama este fiinţa căreia îi suntem datori cu un respect profound, căreia îi mulţumim pentru faptul că ne-a adus pe lume şi că alături de Dumnezeu a contribuit la existenţa noastră, dăruindu-ne cel mai frumos cadou pe care îl putem primi cu inima deschisă: viaţa. Tot ceea ce avem şi tot ceea ce vom avea , viitorul, prezentul şi trecutul îl datorăm mamei, celui mai bun prieten pe care îl avem alături în clipe grele.

          Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt, o carte de poveşti frumoase, copilăria cu toate tainele ei sunt strâns legate de aceeaşi persoană care descrisă cu ajutorul cuvintelor pare ireală. Ochii ca nişte lumănări sclipitoare, gura ca un trandafir îmbobocit, zâmb
etul ca un curcubeu după o ploaie caldă de vară alcătuiesc figura draguţă a mamei.

Pentru a afla şi ce ne pot vorbi copiii despre mamă am avut deosebita plăcere să-i avem ca oaspeţi pe copiii clasei a II-D de la Liceul Iulia Haşdeu. Cu acest prilej, în data de 13 martie, am desfăşurat un medalion literar – artistic dedicat celei mai blânde şi scumpă fiinţă : mama. Particularitatea evenimentului a constat în particuparea activă a elevilor, fiind ajutaţi şi de doamna profesoară Bejan Nona. Pe lângă versurile marilor scriitori : Grigore Vieru, Victor Tulbure, ş.a. Elevii au dat dovadă de multă dragoste faţă de mamele sale prin felul unic cum au recitat poezii, cu multă emoţie şi respect faţă de cea care ne-a dat viaţă : mama. A fost un recital pentru suflet, deoarece mamele au cel mai preţuit loc în inima fiecăruia şi inclusiv în inima acestor copiii care au oferit tot ce au mai scump faţă de mamele lor : iubirea.

Copiii ne-au bucurat şi cu desene proprii, unde am oferit şi locuri. Locul I a fost desemnat elevei : Botnari Gabriela; Locul II : Spinenco Vlad, Locul III : Hellis Băssma.

Poeziile recitate de către elevi vor fi publicate pe youtube. Pentru participare activă şi pentru faptul că avem o colaborare productivă cu Liceul Iulia Haşdeu, copiii vor primi diplome pentru meritele lor.

20170313_132611

Publicat de Doina Spătaru

Şef – Oficiu

 

Decada Chișinău : Recital de poezie

În cadrul Decadei Chișinău elevii de la Școala – Grădiniță Pas cu Pas nr. 152, ne-au bucurat cu un recital de poezie dedicat orașului Chișinău. Chișinăul este un oraș iubit, cântat și descris în multe feluri ca poezii sau texte, dar acest recital a fost un adevărat omagiu adus orașului Chișinău. Elevii au reușit să ne încânte și să ne copleșească inimile cu aceste minunate poezii recitate și redate atât de frumos și inimos. Elevii din clasele a II- d, și  IV -a au recitat poezii despre Chișinău din propria creație, poezii îmbinate despre orașul Chișinău, Salcâmii Chișinăului de Nicolai Costenco, Chișinăul meu cel mic, Chișinău – oraș de vis de Dumitru Matcovschi, Chișinăul meu iubit de Grigore Vieru.

Elevii au fost apreciați cu diplome locul I, II și III și diplome de mențiune pentru creativitate și recitare.

Propunem spre lectură  Salcâmii Chişinăului semnată de Nicolai Costenco culeasă din ziarul „Chişinău.  Salcâmul este un arbore des întâlnit pe teritoriul Republicii Moldova precum și în Chișinăul vechi, iar în sectorul Botanica al capitalei există chiar strada Salcâmilor.

Lectură plăcută!

Salcâmii Chişinăului 

De treci prin Chişinău, pe străzi

Salcâmii nu poţi să nu-i vezi,

Salcâmi cu umbră rară, gingaşi…

Tremure-şi frunza, floarea ningă-şi!

Pe-aceste drepte trotuare,

Stropite printre crengi de soare,

Răsadniţă de vis – poetul

Înaripa tot tineretul!

Şi-acum salcâmii alba ceară

Dizolvă-n aerul de sară:

Miresme dulci, ca un răsuflet

De zâna ce-ţi rămâne-n suflet.

O lume nouă-n bucurii

L-a ocupat, roi de copii,

Prin vechi şi nouă cartiere,

Oraş de cântec de plăcere.

Privesc la cerul plin de stele

Aşa ştiut privirii mele,

Şi printre schele de clădiri

Văd macarale subţiri.

Câte schimbări în sânul tău

Oraş de piatră, Chişinău.

Dar visul tău tot frumos rămâne –

Ca floarea ce-a-ncărcat salcâmii.

( Poezie recitată de Călin Gabrici clasa a IV – B  de la Școala -Grădiniță „Pas cu Pas”)