Arhive etichetă | agricultură

Academicianul Serafim Andrieș la 75 de ani.

Serafim ANDRIEȘ Doctor habilitat în ştiinţe agricole (1992). Membru corespondent al A.Ş M., 2000.

Născut la 6.11.1942 în Caşunca, Floreşti. în 1965 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău. A activat în calitate de pedolog în cadrul Laboratorului agrochimic zonal, 1964-1965; şi-a făcut doctorantura în cadrul Institutului de Pedologie şi Agrochimie „Nicolae Dimo” (1965-1969). După doctorantură a exercitat mai multe funcţii în ierarhia de formare a unui savant de performanţă: laborant superior, colaborator ştiinţific inferior al secţiei agrochimie, colaborator ştiinţific superior al secţiei implementare şi informaţie. În anii 1976-1983 a lucrat în calitate de colaborator ştiinţific superior în laboratorul de modelare şi programare al Filialei Chişinău a Institutului Unional pentru Deservire Agrochimică.

Din anul 1983 savantul şi-a legat întreaga activitate ştiinţifică de Institutul de Pedologie şi Agrochimie „Nicolae Dimo”: şef al secţiei agrochimie, director adjunct pentru problemele de  ştiintă (1990-1995) şi director al Institutului (din 1995).

A elaborat: concepţia de formare a regimurilor nutritive optime pentru obţinerea recoltelor planificate. În baza generalizării rezultatelor experienţelor de câmp şi de laborator, a determinat legităţile acţiunii îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu asupra modificării regimurilor nutritive ale solurilor şi productivităţii plantelor de cultură; parametrii optimi ai indicilor agrochimici pentru formarea recoltelor scontate de înaltă calitate şi consumul de fertilizanţi pentru obţinerea lor; parametrii optimi ai indicilor agrochimici şi diagnosticării complexe sol-plante a nutriţiei minerale a culturilor de câmp pentru obţinerea recoltelor înalte, precum şi normativele de aplicare a fertilizanţi lor.

Împreună cu colegii a elaborat „Programul naţional complex de sporire a fertilităţii solului pentru anii 2001-2020”. A iniţiat şi a participat la întocmirea „Programului complex de valorificare a terenurilor degradate şi sporirea fertilităţii solurilor”.

Rezultatele cercetărilor s-au concretizat în cele de peste 300 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 8 monografii, 7 buletine ecopedologice, 20 de recomandări şi instrucţiuni metodice, care au fost publicate în ţară şi peste hotare – Rusia, Ucraina, Franţa, România, SUA.

Activitatea ştiinţifică a savantului este îmbinată armonios cu cea didactică şi de instruire a specialiştilor din agricultură.images-1

Distincţii: Laureat al Premiului de Stat, Om Emerit, Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (2006), Membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Ecologice şi Securitate a Vieţii, cu sediul la Sankt-Petersburg(I997); Conferirea Ordinului „Gloria Muncii” (2012).

Activitatea fructuoasă în cercetare, performanțele manageriale, erudiția vastă în domeniul agriculturii și biologiei, în cel al tehnologiilor de irigare, sistemelor de protecție a plantelor sunt meritele indiscutabile ale domniei sale  care au contribuit la dezvoltarea RM. Activitatea sa științifică în scopul elucidării mai profunde a proceselor fiziologice, fazelor critice de aplicate cu succes în asigurarea obținerii unor recolte scontate în diferite condiții pedoclimaterice și de producere, la fel  și în diminuarea consecințelor provocate de condițiile nefavorabile, permiterea efectuării controlului asupra dirijării proceselor de formare a productivității plantelor și calității producției. Spiritul inventiv, perseverența, cunoștințele profunde în diferite domenii l-au direcționat pe o cale mult mai originală de rezolvare a problemelor ce țin de sporirea recoltelor și competitivitatea producției agricole. Realizând  multiple și complexe cercetări a obținut rezultate valoroase.

La mulți ani, dnule Serafim Andrieș!

Vă dorim multă, multă sănătate, viata lunga,  alaturi de cei dragi, mult noroc, succese in toate deciziile pe care le veți lua și fie ca Dumnezeu sa-vă lumineze calea spre tot ce este cel mai bun!                                                                                   Lilia Canțîr, bibliotecar

 

Reclame