Arhive etichetă | arta macrameului

Serviciul „Fantezie”

Dacă ați crezut până acum ,că  pasiunea pentru arta macrameului se cultivă doar prin centre specializate cu măieștri de mare  pricepere, cu o deosebită îndemânare în această artă, v-ați înșelat. În cadrul bibliotecii „Ștefan cel Mare” un grup de copii din clasele: I-b și III-n al Școlii-Grădiniță nr. 152„ Pas cu Pas” sub îndrumarea unui bibliotecar învață tehnica de împletire prin noduri și deja  de ceva timp această pasiune ocupă un loc special în viața și activitatea lor.

Deși la prima vedere pare simplu,  dar arta de a împleti prin noduri necesită multă  imaginație, îndemânare, atenție, răbdare și timp în funcție de complexitatea lucrării executate. Copii au început deja să împletească  din nodurile învățate propria lucrare. Ei au ales  ațe de toate culorile și obiecte diverse pentru executare, așa ca genți, animăluțe: pisici, cățeluși, bufnițe, brățări, coșulețe etc, care vor împodobi frumos încăperile din școală, bibliotecă și odăile de acasă, dar și cadouri deosebite  (mărțișoare) pentru  cei dragi la ocaziile sărbătorilor primăverii.

 

Reclame

Istoria  macrameului

 

Istoria împletirii prin noduri numără milenii, încă de atunci, când omul a avut nevoie să unească două capete de ață și a legat primul nod. Mai târziu vânătorii din epoca primitivă împleteau mreje din lână și ierburi de baltă, acestea pot fi văzute în muzeele din Scandinavia, dar și în zilele noastre ele se folosesc de către pescarii din Malta și insulele Canare. Odată cu perfecționarea firelor au fost inventate nodurile fixe. Primele școli de macrameu au fost deschise în orașul Torino, unde erau învățați să împletească copii de la vârsta de 5-6 ani. În anii secolului XX macrameul devine la modă și se răspândește și cucerește tot mai mulți admiratori de toate vârstele. Popularitatea e ușor de explicat, fiindcă lucrurile împletite în acest mod se deosebesc nu numai prin trăinicie, ci și prin frumusețe și eleganță. Macrameul oferă mari posibilități pentru manifestarea creatoare a personalității. Prima lecție din cadrul serviciului ” Fantezie” a avut loc, astăzi, 11 septembrie. Participanții au fost copii de vârsta celor care au participat la prima școală de învățare a macrameului, organizată la Torino. Prima lecție  din alfabetul macrameului a fost pregătirea de lucru: dispozitive, materiale pentru împletit. Au făcut cunoștință cu detalii de construcție, inele de metal, elementele decorative care au menirea să mențină forma obiectului împletit și alte materiale care pot servi la crearea și confecționarea lucrărilor. Realizat: Lia Canțîr