Arhive etichetă | cititorul activ

Cititorul informat

 

Fiecare cititor este, atunci când citeşte, propriul său cititor. Opera scriitorului nu este decât un fel de instrument optic pe care îl oferă cititorului pentru a-i permite să discearnă ceea ce, fără acea carte, nu ar fi văzut poate în el însuşi„.

(Marcel Proust : În căutarea timpului pierdut)

„Cititor înseamnă cine înţelege o carte”.

(Nicolae Iorga)

Există un citit mort și un citit viu. Cititul mort, în care cuvintele nu apar niciodată vii pe pagină, este experiența multor copii, a acelor copii care, așa cum se spune, nu învață niciodată sămeditatie-citit aprecieze cititul. Nu este imposibil să înveți prin cititul mort, ca atunci când înveți pe de rost, dar aceasta este în sine o experiență stearpă, neatrăgătoare. Pe de altă parte, cititul viu mi se pare o chestie misterioasă. El presupune să-ți găsești drumul către vocea care-ți vorbește de pe pagină, vocea celuilalt, și să-ți asumi vocea aceea astfel încât să-ți vorbești ție (sinelui tău) din afara ta. Astfel, procesul este ca un dialog, chiar dacă unul interior. Arta scriitorului, o artă care nu se poate studia nicăieri, deși poate fi furată, constă în crearea unei forme (a unei fantasme capabile să vorbească) și a unui punct de intrare, care îi va permite cititorului să se pună în locul fantasmei.

Toți cititorii din lume abordează o carte la fel cum un băutor își privește paharul. Un text nu este niciodată același pentru toți. Scriitorii sunt conștienți de acest lucru? Se gândesc ei vreodată că ceea ce spun va fi perceput prin mai multe filtre? În orice caz, autorii de teatru sunt convinși de asta. Un dramaturg știe că piesa lui va purta marca numeroșilor intervenienți: regizorul, decoratorul, costumierul, actorii etc. De asemenea, știe că piesa va fi văzută de mai multe tipuri de public și că acestea nu vor fi pasive, ci, în receptarea spectacolelor, vor aduce o parte din ele însele. (…) Odată ce piesa lui este creată, autorul de teatru se consideră o primă verig550ă dintr-un lanț, verigă esențială, poate, dar tot verigă. În schimb, aflat în fața piesei publicate, doar a textului, fără intermediari între el și cititorii săi, el își imaginează că aceștia vor fi mai aproape de adevărul lui, al autorului; că acest adevăr va fi primit în puritatea lui originală; că nimic nu-l va putea îngreuna, slăbi, trăda. Pe scurt, aflat singur cu cititorul, autorul de teatru se crede asemănător confratelui său romancier. La fel ca el, își închipuie că este în contact direct cu cititorul. Cât se înșală! Amândoi! Cu siguranță, nu se află nimeni între scriitor și cei care îl citesc, dar ce multe sunt circumstanțele care se vor interpune în relația lor! O migrenă, o durere de dinți nu prea favorizează înțelegerea. În schimb, o stare de bine incită la indulgență. Acestea nu sunt decât detalii fizice. Ce să m15320377_1737901503195222_1974297839_nai spunem despre cele care implică educația, mentalitatea, experiențele personale? Faptul de a fi trăit ceva asemănător cu ce povestește naratorul poate provoca atât respingere, cât și empatie, iar reacțiile cele mai profunde sunt adesea inconștiente. De ce urâm anumite prenume, anumite ticuri, anumite expresii, dacă nu pentru că trezesc în noi amintiri neplăcute? De ce anumite prenume, anumite ticuri, anumite expresii ne plac de îndată, ne emoționează fără vreun motiv? Ființa cea mai obiectivă nu poate fi complet obiectivă. Nici cititorul cel mai puțin informat nu abordează vreodată o carte într-un mod complet neutru.

Autorul încearcă și speră să comunice adevărul lui, viziunea lui, povestea lui, dar cititorul trece totul prin filtrul propriei experiențe, astfel că un text va fi interpretat în tot atâtea moduri câți cititori va avea. De aici, multitudinea de lecturi, de chei de interpretare, de mesaje. Un cititor poate să nu rezoneze la nivel de experiență cu o carte foarte bine scrisă, deși îi recunoaște meritul, sau să rezoneze cu o carte mai puțin bine scrisă, care însă trezește în el anumite emoții. Trecutul și urmele lui în conștiința noastră nu sunt singurii factori care influențează lectura; starea de moment își spune, de asemenea, cuvântul. De aceea, o carte citită în momente diferite de aceeași persoană poate crea impresii diferite (percepții specifice unei anumite vârste) sau, dimpotrivă, poate recrea impresiile de la prima lectură.

20161122_131131

O altă modalitate de a informa cititorul este prin prisma programelor de lectură, prin proiectele iniţiate de BM „B.P.Hasdeu”, cât şi prin oferirea unor lecţii de instruire sau prezentarea  unor blog-urii ale bibliotecilor sau ale Departamentelor BM „B.P.Hasdeu” : aşa cum a fost în cadrul Zilei Bibliografiei sau a Decadei Chişinău.