Arhive etichetă | istorie

Centenarul Marii Uniri

La 18 mai curent, la bibliotecă s-a desfășurat masa rotundă cu genericul „Centenarul Marii Unirii.   Participanți au fost: Val Butnaru – scriitor și analist politic; Vâlcu Mihai – scriitor; precum  și  elevii de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”.

În comunicatele lor, vorbitorii au relatat următoarele:

În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi  unirea Bucovinei cu România  (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România  (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI.

La această dezbatere, opiniile participanților s-au axat pe evenimentul Marii Uniri și pe importanța ei. Ideea principală, dar și cea mai discutată, a fost însăși unirea. Dacă va fi atunci cum? ce facem? cum procedăm? La aceste întrebări au răspuns atât elevii, cât și invitații Val Butnaru și Mihai Vâlcu.

Unirea ne reaminteşte rezoluţia adoptată la Alba Iulia, în urmă cu 99 de ani. A fost asociată explicit cu o condiţionalitate politică, şi anume „înfăptuirea desăvârşită a unui regim democratic pe toate tărâmurile vieţii publice”.

Deci, la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să știm că România nu este întreagă fără Basarabia și fără nordul Bucovinei!

Publicat de Doina Spătaru

 

 

 

Reclame

27 martie 1918 – 27 martie 2018: Centenarul Unirii Basarabiei cu România

La 28 aprilie curent, la bibliotecă s-a desfășurat masa rotundă cu genericul „Centenarul Unirii Basarabiei cu România”. Organizatorul activității a fost Lia Canțîr, care a prezentat invitații și a vorbit despre importanța temei puse în desbateri. Participanți au fost: Savin Alexandru – lector universitar; Dolganiuc Valentin – analist politic; Vâlcu Mihai – scriitor; Pelivan Constantin – descendent a lui Ion Pelivan; Gheorghe Negru – istoric; Andrei Viziru – jurnalist la Radio Moldova 1 și profesorii de istorie – Adrian Cojocaru (moderatorul activității), Ruslan Sebastian, precum și elevi de la Liceele Teoretice „L.Rebreanu”; „V. Alecsandri”; Liceul de Arte „Elena Alistar”; Școala Grădiniță „Pas cu Pas” nr.152.

În comunicatele lor, vorbitorii au relatat următoarele:

Primul război mondial (1914-1918), Revoluţia bolşevică din 1917 au constituit împrejurări istorice favorabile pentru oprirea suferinţelor românilor din provinciile aflate sub vremelnică stăpânire străină. Se cuvine însă să precizăm că realizarea Unirii şi desăvârşirea statului naţional unitar a fost opera naţiunii române, a acţiunii energice a acesteia, având ca bază acumulările istorice, seculare, încă de la naşterea poporului român ca popor romanic şi creştin.

În Basarabia se crease o situaţie favorabilă în urma ieşirii Rusiei lui Lenin din război şi a declarării de către acesta a principiului autodeterminării, „ca noroadele singure să-şi hotărască soarta. Ion G. Pelivan în „ La Bessarabie sous le regime russe”, Paris,1919.p.58 îl cita pe mareşalul rus Prozorovski care arăta că „Basarabia a  fost transformată de trupele ruseşti într-un pustiu total”.

Rolul principal în revenirea acestei provincii româneşti la Regatul României îl va juca Sfatul Ţării constituit la 25 septembrie 1917 ca Reprezentanţă naţională, 156 de deputaţi, din care 105 români, 51 reprezentanţi ai naţionaliăţilor. Preşedinte a fost ales Ioan Inculeţ, vicepreşedinte Pantelimon Halippa, iar secretar I.Buzdugan.

 

În acelaşi început de an se crease Partidul Naţional Moldovean care va folosi ziarul „Cuvânt Moldovenesc” ca tribună de propagare a ideilor unioniste. După proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, aceasta îşi declară independenţa, iar Consiliul Directorilor (organul executiv) cere sprijinul armatei române pentru a proteja populaţia împotriva soldaţilor ruşi constituţi în bande ce jefuiau localităţile basarabene, căci armata imperială se afla într-un proces de bolşevizare şi descompunere.

Sfatul Ţării întrunit la 27 martie 1918 avea ca subiect de dezbatere Unirea cu România. C. Stere, cooptat în sfat, declara: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra sorții viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. Cu 86 de voturi pentru Unire din cei 136 de deputaţi prezenţi aceasta este aprobată;  Vă prezentăm o parte din Hotărârea Sfatului Ţării : „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarelei ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum 100 de ani mai bine (106 ani s.n.) din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Trăiasca Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna”! (M.Manea, B.Teodorescu – Istoria românilor, Bucureşti 1996, p. 232).

prima-poza-actul-unirii

Primul Ministru Al. Marghiloman recunoaşte acest act: „În numele poporului român şi al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România şi proclamă Basarabia  Unită  de data aceasta pentru totdeauna cu România şi nedivizibilă. La 9 aprilie 1918, Regele Ferdinand I prin decret regal sancţionează Unirea. Conferinţa de pace de la Paris din 1920, prin Tratatul României cu Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia este recunoscută de jure şi de facto (juridic internaţional) unirea Basarabiei cu Patria mamă.

Rusia sovietică nu va accepta aceasta realitate şi va căuta să-şi „recupere” teritoriul care istoric şi  juridic, cum am arătat anterior, aparţinea Moldovei lui Ştefan.

În 1940, după două ultimatum-uri, Basarabia este ocupată de armata roşie, la fel ca şi Bucovina de Nord. Începe Golgota românilor: depotări în Gulagul siberian, mutări de sate întregi în Asia Centrală, asasinate, închisori, luarea pământurilor în colhozuri şi dărâmarea bisericilor. Se produce o sovietizare şi rusificare a basarabenilor, limba rusă înlocuieşte româna în şcoli, istoria este mutilată. Urmele acestei politici au fost atât de adânci încât se văd şi astăzi.

Nădăjduim însă că Dumnezeu va ocroti neamul nostru şi că va veni iar o zi măreaţă pentru moldovenii din stânga Prutului de a reveni la patria strămoşească și sperăm ca elevii participanți la discuții vor fi martori la întregirea neamului.

Realizat de A. David

 

 

27 august-Ziua Independenței Republicii Moldova

Vineri, 25 august, ora 14:00 în incinta bibliotecii a fost  organizată o expoziție cu genericul: ”27 august – Ziua Independenței Republicii Moldova” și ținută o lecție publică dedicată aniversării de 26 de ani de la declararea Independenței Republicii Moldova, ca stat suveran și independent.

Orice națiune are în istoria sa un punct de cotitură, acel început care îi determină soarta. Pentru Republica Moldova, data de 27 august are semnificația libertății, atât de râvnită ani la rând. Despre istoria și drumul independenței Republicii Moldova le-a vorbit Alexandru Savin, lector  universitar, istoric.

Cum reușește țara să rămână fermă și dacă reușește să-și apere valorile și integritatea, cum învățăm din greșelile trecutului și privim cu încredere în viitor sunt subiectele care i-au interesat pe cititorii prezenți la lecția publică.

Soluția este cultivarea conștiinței naționale, uniți pe această palmă de pământ.

Țara suntem noi și noi ne decidem soarta. Cum va fi scrisă istoria sau cum va arăta viitorul suntem la fel de responsabili.

La mulți ani Republica Moldova!

Realizat: Lia Canțîr

 

 

 

Serviciul „Ingenioșii” : Europa – „leagănul civilizației moderne”

Deoarece recent s-a celebrat Ziua Mondială a Europei pe 9 mai, azi 10 mai la clubul Ingenioșii am discutat despre cele mai ciudate lucruri despre europa. Ziua Europei marchează sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când locuitorii „Bătrânului Continent“, după cum îl numesc americanii, au simţit că-şi pot recupera vieţile distruse de război. Şi aveau dreptate. Există multe lucruri minunat de ciudate care reprezintă 20170510_150458Europa: cel mai mare, dar şi cel mai mic stat din lume, cele mai lungi denumiri de oraşe sau locul naşterii celor mai mari imperii ale lumii. Pentru a marca Ziua Europei, ar trebui să ne aducem aminte şi de ciudăţeniile care ne fac pe noi, europenii, atât de speciali.  Europa, inima civilizaţiei moderne, are mii de locuri despre care merită să amintim.

Însă, iată o listă mai scurtă cu zece informaţii mai ciudate despre continentul care îşi sărbătoreşte ziua.  Ziua Europei trebuie să ne amintim şi de frumuseţile ei înfricoşătoare: Europa este casa celor mai bătrâni vulcani din lume – Etna şi Vezuviu fiind printre cei mai faimoşi. Şi cea mai mică, dar şi cea mai mare ţară din lume se regăsesc pe continentul european: Vatican şi Rusia. Ziua Europei marchează şi proiectele faimoase ale europenilor, chiar dacă acestea au fost dăruite şi nu sunt simbolurile continentului. Statuia Libertăţii, simbolul Statelor Unite ale Americii, a fost construită în Franţa. Faimosul monument a fost proiectat de Frederic Bartholdi şi dat în dar Americii. Arhitectul şi inginerul francez Alexandre-Gustav Eiffel a fost responsabil de elementele de structură internă ale Statuii Libertăţii. Numele „Europa“ provine din mitologia greacă. Europa a fost o prinţesă de care s-a îndrăg20170510_145240ostit Zeus şi pe care a răpit-o luând forma unui taur imens alb. Europa a fost dusă apoi în insula grecească Creta. Istanbul este oraşul cel mai mare al Europei, dar şi cel care se află în două continente, întinzându-se şi în Asia. Are o populaţie de 14 milioane de oameni şi se află între Marea Marmara şi Marea Neagră. „Dacă Pământul ar fi o singură ţară, Istanbul i-ar fi capitală“, spunea Napoleon Bonaparte despre oraşul din Turcia.

La acest capitol copii au numit cele 7 continete printre care și Europa.20170510_151741

Pentru a le păstra interesul și de ai stimula să fie mai activi și creativi au avut ca lucru individual de completat un rebus despre EuropaRebusul consta din 6 întrebări care defineau orașe, monumente, cultură, istorie. Copiii au fost fascinați de acest rebus pe care l-au dezlegat ușor și repede. La final am vorbit și despre cine a fost Europa ca zeiță din grecia antică și ca stat.

 

 

Publicat de : Doina Spătaru

Șef – Oficiu

Revistă bibliografică : „Muzeele din Chișinău – centre științifico-culturale și etnografice”

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală este cea mai veche instituţie muzeistică din Basarabia. Ea a fost fondată la frontiera deceniilor 9 şi 10 ale secolului XIX în baza exponatelor Expoziţiei agricole din anul 1889. La început instituţia s-a numit “Muzeu agricol al Zemstvei guberniale basarabene”, apoi “Muzeu zoologic, agricol şi de artizanat casnic al Zemstvei guberniale basarabene”. Iniţiator al organizării muzeului a fost baronul Alexander F. Stuart (Stewart), membru (ulterior – preşedinte) al Consiliului Zemstvei guberniale şi magistru în zoologie. Clădirea muzeului a fost înălţată în anii 1903 – 1905 în stil mauritan după proiectul arhitectului Vl. Ţîganko. La 30 aprilie 1906 a avut loc inaugurarea primei expoziţii în noul local. În acelaşi an pe teritoriul muzeului a fost organizată şi prima Grădină Botanică din Basarabia – grădină – care există şi astăzi şi constituie o expoziţie vie a florei meleagurilor pruto-nistrene. În 1994, în cadrul muzeului a fost inaugurată o nouă expoziţie permanentă pe o suprafaţă de 2 mii metri pătraţi cu genericul „Natura. Omul. Cultura”. Această expoziţie dezvăluie evoluţia corelaţiei om-natură în diferite etape ale dezvoltării lumii, evoluţia lumii organice, dinamica folosirii resurselor naturale, sinteza creatoare om-natură, situaţia ecologică din Republica Moldova şi căile de ameliorare a ei. În prezent muzeul activează în direcţia organizării la Chişinău a Muzeului Satului. Sub egida Muzeului se află şi Complexul Muzeistic din satul Ivancea (Orhei), unde, după realizarea unor lucrări de restaurare a conacului-parc Balioz, a fost deschis Muzeul Meşteşugurilor Populare din Moldova.

 

Muzeul de Istorie a Moldovei

Muzeul se află într-o clădire remarcabilă prin arhitectura şi istoria sa. A fost reconstruită după seismul din 1977, fiind reamplasată pe fundaţii noi, restabilindu-se cu stricteţe vechile faţade. Această clădire devine cunoscută începând cu anul 1837, când proaspăt construită de negustorul Bogaciov, este propusă pentru sediul Dumei orăşeneşti. În 1842 este închiriată pentru Gimnaziul regional pentru băieţi Nr.1 (fondat în 1833), dar în curând este cedată pentru amenajarea în ea a spitalului militar, în care erau trataţi răniţii aduşi de pe frontul ruso-turc. După reîntoarcerea gimnaziului în această clădire, are loc un incendiu în 1862, lucrările de reconstrucţie ulterioare, schimbând radical aspectul ei exterior şi structura spaţială, care devin caracteristice pentru eclectica franceză, aspect păstrat şi după ultima sa reconstrucţie. Spaţiul dintre aripile laterale a fost închis şi amenajat pentru demonstrarea dioaramei “Iaşi-Chişinău”. Muzeul a fost fondat în 1983 pe baza fondurilor istorice ale Muzeului de Stat a Ţinutului şi ale Muzeului Gloriei Militare. După 1991 Muzeul a primit în fondurile sale colecţiile istorice ale muzeelor desfiinţate: ale Muzeului republican “G.I. Kotovski şi S. Lazo” (întemeiate în 1948), Muzeul prieteniei popoarelor (din 1970), Muzeul tipografiei ilegale a ziarului “Iskra” (întemeiat în 1960), Muzeul de Istorie a partidului comunist al Moldovei (1970), Muzeul de ateism ştiinţific (1978).
Astăzi patrimoniul muzeului numără peste 250 000 exponate şi colecţii, expoziţia permanentă ocupând 6 săli cu o suprafaţă de cca 2000 m2. Este situat pe strada 31 August 1989 nr. 121 A şi a fost înfiinţat în anul 1983. Edificiul său, construit în 1842 ca sediu al gimnaziului de băieţi, servind un timp şi pentru alte instituţii de învăţământ, a suferit mult din cauza cutremurului din 1977. A fost reconstruit din temelii în perioada 1982-1987. Planificarea interioară a fost concepută în scopuri expoziţionale, urmărindu-se, în acelaşi timp, reproducerea fidelă a faţadei clădirii vechi.
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei deţine circa 300 000 de piese de patrimoniu.

 

Muzeul Național de Arte Plastice

Muzeul ocupă clădirea fostului gimnaziu pentru fete, fondat de principesa Natalia Dadiani. Destinat pentru instruirea fetelor din familiile nobile, clădirea a fost concepută în spiritul Renaşterii italiene, care corespundea idealurilor iluministe. Are în plan în forma literei “T”, scos în evidenţă de structura rezalitului faţadei principale, acoperit cu o piramidă încununată cu un foişor. El îşi asumă pondera limbajului plastic, fiind înzestrat cu nelipsitul balcon-tribună, amplasat deasupra intrării, parte indispensabilă a instituţiilor de învăţământ din acea perioadă. În nişele din pereţi erau amplasate cândva statui alegorice, care se armonizau cu piatra feţuită a parterului şi detaliilor contrastante de cărămidă roşie a parterului. Pinacoteca a fost fondată la sfârşitul anului 1939, dar în timpul războiului colecţiile s-au pierdut. Muzeul a fost reînfiinţat din nou în 1944 cu lucrări, donaţii ale fondurilor plastice centrale din Moscova şi Leningrad. Fondurile actuale numără peste 30 000 unităţi expoziţionale, suprafaţa sălilor de expoziţie fiind de 800 m2. Operele de artă din patrimoniul muzeistic sunt grupate în 5 secţii: artă medievală şi creaţie populară; artă basarabeană şi contemporană; artă rusă, vest europeană şi orientală, scenografie şi artă decorativ-aplicativă.  îşi are sediul în trei edificii – monumente de istorie şi arhitectură de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX, două dintre care au fost construite drept case particulare, aparţinând moşierului V. Hertza şi avocatului M. Kligman (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 115), al treilea fiind destinat unui liceu de fete, construit din iniţiativa şi pe banii principesei Natalia Dadiani, al cărei nume îl şi poartă, mai târziu, până în 1945, instituţia (str. 31 August 1989 nr. 115). Anume în acest edificiu în prezent îşi desfăşoară activitatea expoziţională muzeul.Astăzi, ca şi mai înainte, muzeul îşi completează fondurile prin achiziţii, transferuri şi donaţii. Dispune de 15 colecţii, un patrimoniu de artă naţională şi universală în număr de 33 mii unităţi de păstrare. Operele de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, numismatică şi artă medalieră, prin valoarea lor şi numele autorilor care le-au creat, permit formarea unei imagini clare asupra dezvoltării artelor plastice în ţară precum şi în întreaga lume, începând cu perioada antică până la finele secolului al XX-lea.

 

Casa-muzeu “Alexandr Puskin”

Cea mai veche clădire a complexului este casa muzeu A.S. Puşkin, construită anterior sistematizării perimetrale ulterioare a oraşului vechi. Casa, iniţial, era situată în mijlocul grădinii, orientată cu faţada spre est. Pentru două luni, din septembrie 21 până în octombrie 1820, în această casă s-a oprit poetul rus Alexandru Puşkin. Ulterior casa a intrat în componenţa unei clădiri aliniate perimetral străzii Anton Pann. După restaurare a fost detaşată de ea. Este o casă cu o structură tradiţională, alcătuită din trei camere, aflate de o parte şi alta a unei tinzi centrale. Faţada este simetrică, cu o compoziţie alcătuită din cinci axe, patru goluri de ferestre şi unul de uşă, amplasat central. Casa este acoperită cu o învelitoare înaltă, în patru ape. Casa negustorului I.N. Naumov, in care a locuit A.S. Puskin azi casa-muzeu “A.S. Puskin” (denumire din Registru) Monument de arhitectură de valoare naţională, inclus în Registrul de monumente de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. S-a costituit de la sfârşitul secolului al XVIII-lea – până la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil eclectic. Este un complex alcătuit din patru clădiri, care făceau parte din două proprietăţi imobiliare, comasate în perioada postbelică. Întreg complexul a fost restaurat în anul 1982, aspectul actual fiind datorat acestor intervenţii.

Casa-muzeul “A.V. Şciusev”

Este o casă de locuit cu aspect comun clădirilor de locuit modeste din Chişinăul istoric. Partea veche a casei se compune din două odăi, amplasate de o parte şi alta a tindei mediane, spre curte aflându-se încă alte două încăperi. Această casă a fost procurată de tatăl viitorului arhitect la venirea familiei în Chişinău. Muzeul a fost inaugurat în 1973 în casa natală, la aniversarea a 100 ani de la naşterea distinsului arhitect, academician în arhitectură (1873-1949). Fondurile muzeului numără peste 2000 de exponate, din care fac parte lucrurile personale, materialele grafice ce privesc activitatea sa – schiţe, proiecte, fotografii ale unor edificii celebre ridicate în Rusia, Ucraina, Uzbekistan, etc, printre care şi în Republica Moldova. Muzeul deţine o bogată bibliografie privitor la arhitectura Chişinăului şi arhitecţii care au contribuit la crearea aspectului lui edilitar.