Arhive etichetă | reguli de siguranță

Mesagerii siguranței

Conceptul proiectului „Mesagerii siguranței”,  a fost organizat de biblioteca ”Ștefan cel Mare”  cu ajutorul  Direcției Generale a Inspectoratului  General al Poliției în colaborare  cu Școala – Grădiniță nr. 152  ” Pas cu Pas”. Grupul țintă a fost clasa III-N, învățător Olga Neamțu. Conținuturile proiectului nominalizat au fost concepute și fixate pe opt activități esențiale de informare și sensibilizare pentru copii.  Aceste instruiri au fost, în mod intenționat, destinate copiilor. Ele includ două domenii prioritare: siguranța personală și siguranța rutieră și au fost dirijate de Daniela Buzatu, Daniel Mînzat și Uliana Catan.

Pe parcursul desfășurării acestor activități, patru dintre acestea au fost cu scopuri bine definite raportate siguranței personale. Copii au fost instruiți și informați cu precauție asupra posibilelor forme de violență. Pe parcurs au fost scoase în evidență multiple tipuri și semne ale violenței și cine, eventual, ar fi persoanele sau autoritățile care pot să le ofere ajutor în asemenea situații. De asemenea, o atenție sporită, în cadrul acestor manifestații, a fost acordată și altor teme, cum ar fi : siguranța în mediul virtual, căile și formele de protecție a bunurilor personale în stradă, la școală și care ar putea fi obiectele ce le pot pune viața lor personală în pericol.

Alte patru activități au fost dedicate regulilor de siguranță rutieră. În acest sens s-a acordat o mare importanță celor trei factori implicați în tumultul rutier: omul, vehiculul și drumul. Omul fiind de  cea mai mare importanță, deoarece, de modul în care cunoaște și respectă  regulile și normele de circulație, depinde siguranța lui în traficului rutier. S-a constatat că, din numărul accidentelor de circulație cu victime  omenești și efecte letale, sunt produse din vina pietonilor. Prin urmare, instruirile nominalizate s-au axat pe importanța comportării ființelor umane pe arterele rutiere. Copii au învățat reguli și semne de circulație pentru pietoni și bicicliști, care pot fi de un real folos în evitarea accidentelor rutiere.

Realizat: Lia Canțîr

Siguranța personală a bunurilor

Astăzi, 16 noiembrie în cadrul serviciului” Mesagerii Siguranței”  participanții au fost informați despre siguranța personală a bunurilor. La activitate au participat specialiștii din cadrul Direcției Generale de Securitate Publică. Copii au lucrat în echipe, au răspuns la întrebări și au fost instruiți cum să-și păzească bunurile în stradă și care sunt obiectele  de la domiciliu ce le-ar pune viața în pericol . Recomandările instructorilor îi vor ajuta pe copii să evite momentele nedorite din viața lor, infractorii și persoanele rău intenționate.  La final au evaluat cunoștințele prin rezolvarea unui  rebus. Cei mai activi au primit insigne  ”Mesagerii Siguranței”. Cele mai importante reguli de siguranță  personală a bunurilor au fost scrise pe niște fluturași improvizați din hârtie colorată și lipiți pe poster.