Arhive etichetă | veverita

Cioc! Cioc! Cioc!, de Emil Garleanu

Şi păsările se-nţeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veţi crede. Atâta pagubă! Dar eu ştiu multe asupra lucrului ăstuia de la gaiţa mea, de la gaiţa mea care, fiindcă am învăţat-o să vorbească omeneşte, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc.D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, aşa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă poveţe puişorilor ei: „Nu ieşiţi la marginea cuibului!” „Nu strigaţi când nu sunt eu cu voi!” „Tst! pisica!”

O vrabie ciripeşte pe gard. D-tale puţin îţi pasă. Şi ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!” În nopţile cu lună asculţi privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine îşi revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuieşti că-şi plânge numai dragostea ei .  Aşa, mulţumită gaiţei mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru şi-un scatiu. Să v-o spun.
„Cioc! cioc! cioc!” se aude de departe. Măcăleandrul zice:
— E ciocănitoarea!
— Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu?
— Caută veveriţa, îl desluşi măcăleandrul.
— Veveriţa? De ce?
— Urâţi îmi sunteţi voi, scatiii, că nu ştiţi nimic. Nu-i cunoşti povestea? Să ţi-o spun!

   (Mărturisesc că vreo câteva ciripiri nu le-am înţeles, dar le-am ţinut însă minte. Acasă i le-am spus gaiţei, şi gaiţa mi le-a tălmăcit. Aşa vă pot spune întocmai, după zisele măcăleandrului, povestea ciocănitorii:)

— Demult, m-asculţi, scatiule? începu măcăleandrul, demult tare, la-nceput, pe când oamenii erau puţini de tot, şi poamele şi mai puţine, veveriţa a dat, într-o bună zi, peste un pom ciudat, cu roadă rotundă, tare, dar cu miezul dulce şi gustos. Dăduse, frate, peste alun. I-au plăcut alunele şi, vezi, fiinţă prevăzătoare, să nu mai păţească cum o păţise când rosese o iarnă întreagă coaja copacilor, să se hrănească, ce i-a venit în gând? Să strângă alune! Şi şi-a umplut scorbura de cu toamnă. Tocmai se bucura că dăduse norocul peste dânsa, făcea planuri mari, să nu se mişte toată iarna din căsuţa ei, nici cu vârful botului să nu miroase viforniţa, când, într-o bună dimineaţă, se zgârie la un picior într-o coajă. Caută, — coajă de alună! De unde? că ea nici nu se atinsese încă de merindele strânse. Cercetează: un sfert de alune mâncate!  S-a mâhnit veveriţa, dar s-a şi mâniat. S-a pus la pândă, să prindă pe hoţ. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, şi-a aşteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în scorbură de alune, şi, cum e iscusită, a înţeles ea că-n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craţ! iaca şi miezul. Bun! Craţ-craţ-craţ, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-şi ia prânzul.

În dimineaţa când o pândea veveriţa, a sosit tot aşa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veveriţa se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veveriţa o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca şopârla, în laba veveriţei, şi pe ici ţi-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc şi s-a văzut fără coadă, s-a întors la veveriţă să se roage de dânsa. N-a mai intrat în scorbura ei şi, smerită, a bătut cu ciocul: Cioc! cioc! cioc! Dar veveriţa îşi mutase culcuşul! De atunci mereu ciocăneşte la fiecare copac, dar nici că dă de răspuns…

— Zi, de atunci, întrebă scatiul, n-are ciocănitoarea coadă?…
— Vezi bine… Ssst! Uite-o…

Mă uit şi eu. O fulgerare roşie străbate luminişul. Ciocănitoarea se caţără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn şi-l ciocăneşte de jos până sus. Apoi trece la alt copac, şi la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbuşit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Şi ciocănaşul bate mereu, se duce, se şterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc!

Scatiul piruie iar:
— Ştii una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai nişte vorbe. Ea ciocăneşte fiindcă suge din mustul copacilor, i-o fi plăcând hrana asta.
Măcăleandrul se supără:
— Se cunoaşte că eşti pasăre neisprăvită. S-o fi hrănind ea cu mustul copacilor, dar ce şi-o fi zis: „Dacă mi-i dat să ciocănesc mereu, cel puţin să trag din asta un folos, să mă hrănesc!”
— Aşa-i! încheie scatiul.

Acestea le-am auzit mai deunăzi povestite de către un măcăleandru unui scatiu. Un lucru însă: dacă veniţi cineva pe la mine, să nu spuneţi cumva gaiţei mele cele ce v-am destăinuit. Mă asurzeşte cu ocările. Vă rog!

 Test

Am lecturat! Să exersăm…

Titlul textului––––––––––––––

Autorul––––––––––––––-

Povestirea înfățișază o–––––––––––––având ca personaje–––––––––

Ele sunt––––––––––––––––- și comunică în ––––––––– doar de ele înțeles.

Povestitorul află de la ––––––––– lui de o întâmplare de demult, povestită de  –––––

Povestirea este despre o lecție de viață pe care –––––––––––––––o dă ––––––––––– care i-a furat alunele.

Indicii: gaiță, întâmplare, măcăleandru, veverița, personificate, vețuitoarele pădurii, ciocănitorii.

  1. Pune în ordine evenimentele.
  2. Ciocănitoarea intră să se ospăteze cu alune
  3. Veverița descoperă alunul cu fructe gustoase
  4. Veverița își face provizii pentru iarnă
  5. Ciocănitoarea caută să își ia coada înapoi de la veveriță
  6. Veverița descoperă lipsa alunelor
  7. Ea prinde ciocănitoarea furând și îi smulge coada
  8. Completează corespunzător.

Veverița adună alunele ca să –––––––––––––––––-

Când a descoperit că I se furase alunele, veverița –––––––––––––– pentru a prinde hoțul.

Ciocănitoarea bate cu ciocul fiecare copac –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––.

  • Cum a descoperit veverița că I s-au furat alunele?

Cum a reușit veverița să descopere hoțul?

  • Găsește corespondența cuvintelor din cele două coloane.

Alimente                                              a se mania

Le-a tradus                                            șe-a tălmăcit

De exemplu                                           merinde

A se supăra                                            spre pildă

  • Transcrie cuvintele care sugerează sunete din natură–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
  • Care este opinia ta?
  • Ciocănitoarea aprocedat bine luând alunele?   DA/NU   De ce?
  • Ghici ghicitoarea:
  • O sportivă cu renume

Umblă-n pomi după alune.

  • Vine doctoru-n pădure

Cu fes roșu și secure.

Știai că…..

  • Ca toboșar al orchestrei pădurii, ciocănitoarea își revendică teritoriul lovind cu ciocul în scoarța copacilor pentru a căuta insecte cu care se hrănește?
  • Dacă intri pe teritoriul unei veverițe roșii, vei auzi țipete și schelălăieli puternice. Ăn acest fel, prin sunete care își sfredelesc timpanele, veverița alungă animalele care se apropie de cămara ei cu provizii.

Realizat: L. Canțîr