Arhive etichetă | volum de proză scurtă

Lansare de carte : volumul de proză scurtă „Îngerașul purta fustă mini” de Nicolae Spătaru

Nicolae Spătaru este un scriitor care vine din dulcea Bucovină cu menirea de a scrie pentru copii şi adulţi. S-a născut pe 13 ianuarie 1961, în satul Hârbova, Ţinutul Herţa. În 1983 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii de Stat din Cernăuţi. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-clubului. Este autorul mai multor cărţi de poezie, una de publicistică** şi, mai nou, proză.

Volumul conţine cinci proze scurte despre oameni şi întâmplări ciudate, apropiate 04

uneori de ezoterism. ematica e una strict actuală, face parte din viaţa scriitorilor, când „sitele valorice” par că s-au înfundat, iar „refuzul de ciur” devine tot mai mare cantitativ. Un scriitor îşi lansează o carte şi are promisiunea unui critic literar că va avea o foarte bună cronică într-o revistă de prestigiu. Nu se întâmplă aşa, criticul trădează şi cronica este un fiasco pentru scriitorul nostru.

Ca structură, povestirile sunt concepute pe mai multe planuri, uneori concentrice, alteori încrucişate, pornind de la un realism bine redat, clar, exprimat simplu în propoziţii sau fraze scurte (ceea ce realizează un dinamism bun al naraţiunii şi al lecturii), după care începe o plonjare în fantastic sau oniric, ceea ce oferă o altă cromatică, mai specială, iar acest melanj, repet, face bine imaginaţiei cititorului.

Pentru că este o carte de debut în proza scurtă, îi dau dreptate lui Nicolae Coande cu citatul de mai sus. Originalitatea, vocea puternică, atmosfera creată şi retorica lui Nicolae Spătaru, dar şi plăcerea lecturii, m-au convins.

La lansare au participat elevii de la Școala Profesională nr. 3 cu care avem o strânsă

Nicolae Spătaru a mai publicat și :  Întoarcerea zeilor, poeme, Editura „Hyperion”, Chişinău, 1992; Ion şi alte revoluţii, poeme, Editura „Hyperion”, Chişinău, 1996; Noaptea când soclurile îşi recrutează noile glorii, poeme, Editura „Junimea”, Iaşi, 1998; Tristeţea recită din Rilke, poeme; Editura „Augusta”, Timişoara, 2000; Cifrele în spectacol, poezii pentru copii, Editura „Prut Internaţional”, 2005; Reportaje în culori, poezii pentru copii, Editura „Ideea Studio”; 2008 Pisicul informatician, poezii pentru copii, Editura „Arc”, 2012; Citirea zidului, poeme, Editura „Tipo Moldova”, Iaşi; 2013 Mici insomnii pentru Europa, poeme, Editura „Lumina”, Chişinău, 2013; Revolta clonelor, publicistică, Editura Tipo Moldova”, Iaşi, 2013.

20170216_134823

20170216_134855

 

20170216_141248

 

 

Publicat de : Doina Spătaru

Șef – oficiu