Când vom reveni la normalitate?

         Biblioteca este asemenea unei câmpii de flori. Flori, care de fapt, sunt copiii ei.  Prin copiii biblioteca își trăiește destinul. Copiii fiind cititorii ei care dau viață și frumusețe bibliotecii. Dar ce face ea fără cititori? Ce se întâmplă când în bibliotecă nu se mai aude vocile prichindeilor? Când stau cuminți și citesc pe canapea? Când vin ca niște puișori mânați de mamele lor, de profesori sau educatori. Ce ne facem fără lectură? Cât timp tehnologiile informaționale ne vor conduce mintea și sufletele. Dar cartea? Ea care aduce atâtea cunoștințe, în acest timp de carantină epidemică (Covid – 19) cum ne poate fi de folos? Ce putem face pentru a o aduce la îndemâna cititorului? Când va fi mai importantă decât de a ne preocupa de problemele lumii? Ce fac bibliotecile acum? Ce fac ele în acest impas în care ne-am blocat. Dacă vrei să citești intri pe internet și o citești online (unele nici nu le putem găsi online). Una din căile posibile este de a promova cartea prin sesiuni video, și prin recomandarea lor prin elaborarea listelor bibliografice și recenziilor de pe rețelele de socializare.

        Însă eu optez pentru cea tradițională. Ea nu va fi niciodată ca cea electronică, nu îi va putea ocupa locul. De ce? Deoarece a ține o carte în mână este o legătură directă cu esența ei, cu personajele, cu autorul. Pe când cea electronică nu ne va oferi aceste emoții, trăiri, asemănări cu propriul eu. Această normalitate din lume este un dezastru și pentru biblioteci. Nu interacționăm direct cu utilizatorul, nu ne întâlnim cu scriitorii, unde auzim cât de frumos recită copiii din creația scriitorilor. Nu mai suntem cum am fost. Ne-am izolat de tot ce e frumos, minunat și feeric.

     Această normalitate care persistă de ceva timp îi pune pe cititori în situații neprevăzute. Copiii nu pot împrumuta cartea dorită nici să o procure. Această cale de acces este blocată de invadarea acestui virus care circulă oriunde. 

Copilul meu vrea să citească o carte care l-a impresionat. Ce pot face eu acum? Biblioteca nu oferă acces la împrumut, librăriile sunt închise însă se oferă acces online cu puține oferte. Dar ce este mai periculos pentru sănătatea copiilor? Să citească online sau să o țină în mână o carte. Să o simtă, să o atingă, să îi simtă mirosul, care cea online nu îi oferă această plăcere. Plăcerea de a citi nu trebuie stopată. Lectura ne face mai frumoși la suflet. Lectura ne deschide inima spre a cunoaște noi orizonturi. Ea ne apropie mai mult de valorile culturale.

      Ajută-ne Doamne, să revenim la normalitate cât mai degrabă. Bibliotecile să își deschidă larg ușile și să nu le mai închidă niciodată.

Creat de Doina Spătaru, șef – sector

Continuă lectura

Vindecare prin artă

Biblioteca „Ștefan cel Mare” și-a completat fondul de carte cu o serie de lucrări din domeniul culturii. Arta, în general, poate să răspundă, în felul său, la întrebările existențiale. Prin artă poți descoperi multe lucruri profunde a creativității umane, a tot ce e frumos. Nu în zadar se spune că „frumosul va schimba lumea”.

  1. Bâzgu, Eugen. Arhitectura tradițională – memorie identitară / Eugen Bâzgu; Muzeul Naț. de Etnografie și Istorie Naturală, Societatea de Etnologie din Rep. Moldova. – Chișinău: S.n., 2018. – 548 p.  ISBN978-9975-146-01-2. 
  2.  Bienala Internațională de Artă Decorativă/ Min. Educației, Culturii și Cercetării al Rep. Moldova, Uniunea Artiștilor Plastici din Rep. Moldova; coord.: Valeriu Vânagă. – Chișinău: Bons Offices, 2018. – 100 p.    ISBN 978-9975-87-441-0.
  3. Buzilă, Varvara. Arta tradițională din Republica Moldova=Traditional art from Republic of Moldova / Varvara Buzilă; desing: Vitalie Coroban. – Chișinău: Cartier, 2018. – 272 p.     ISBN 978-9975-79-947-8.
  4. Eugeniu Ureche: teatrul nu se termină niciodată: catalog. – Chișinău: Cartier, 2018. – 80 p. ISBN 978-9975-86-322-3. 
  5. Murakami, Haruki. Pur şi simplu despre muzică/ Haruki Murakami: trad.: Mihaela Albulescu. – Iaşi, Polirom, 2018. – 82 p.
    ISBN 978-973-46-7553-1
  6. Popuşoi, Liliana. O legendă: Teatrul,,Luceafărul”/ Liliana Popuşoi: Chişinău, ARC, 2018. – 223 p. ISBN  978-9975-0-0227-1
  7.   Potâng, Tatiana. Personajul cu povestea sa /  Tatiana Potâng; cop.: Sergiu Stanciu. – Chișinău: Univers Educațional, 2018. – 128 p.   ISBN 978-9975-3192-1-8.
  8.   Prepelița, Corneliu. Patrimoniul cultural ecleziastic / Corneliu Prepelița,. – Chișinău: Lexon-Prim, 2018. – 224 p. ISBN 978-9975-139-70-0.
  9.  Roibu, Nicolae. Oglinzile memoriei / Nicolae Roibu; coop.: Svetlana Cersac. – Chișinău: S.n., 2018. – 416 p. ISBN 978-9975-144-93-3
  10. Ronald, Susan. Hoţul de artă al lui Hitler/ Susan Ronald; trad.: Ioana Bârzeanu-Bucureşti : Meteor Publishing, 2018. – 431 p.
    ISBN 978-606-910-079-0
  11. Slivca, Tatiana. Mihai Ciobani: cântecele de acasă mă poartă prin lume / Tatiana Slivca; coop.: Sergiu Stanciu. – Chișinău: Prut Internațional, 2018. – 312p. ISBN 978-9975-54-398-9.
  12.    Suraia, Vrancea: tradiții, patrimoniu, identitate/ coord.: Ioana-Ruxandra Frunteală; Suraia, Vrancea: Brumar, 2012. – 189 p.
    ISBN 978-973-602-760-4
  13. Turea, Larisa. ABCDoga, un destin în Do Major /  Larisa  Turea; coop.: Sergiu Stanciu. – Chișinău: Prut Internațional, 2017. – 272 p.    ISBN 978-9975-54-402-3.

Realizat: Lilia Canțîr

Origami ca mijloc de relaxare

Cuvântul „origami” e format din două  particule: „oru” („a îndoi”), respectiv „kami” („hârtie”). Prin urmare, „origami” desemnează  arta de a îndoi hârtia de mai multe ori, cu scopul reprezentării unor elemente diverse (flori, animale etc.). În funcţie de context, tehnica origami poate fi considerată  atât hobby, joc, cât si artă. Origami poate fi folosit inclusiv pentru a scăpa de stres după o zi grea la serviciu, dar şi ca modalitate de a îi încuraja pe cei mici sa fie mai creativi, de exemplu. Cu alte cuvinte, în teorie nu ai niciun motiv să nu încerci, măcar o dată, şi să vezi daca ţi-ar plăcea să faci asta mai des sau nu. Pentru confecţionarea lucrărilor origami, ai nevoie de foaie pe care o găseşti în comerţ, în magazinele  specializate; lipici; creioane de colorat. Origami reprezintă arta îndoirii hârtiei pentru a crea forme care mai de care mai interesante ale elementelor care ne înconjoară însa, trecând de punctul de vedere artistic din care cele mai multe persoane privesc această activitate, trebuie să ne îndreptăm privirile si către practicarea origami ca mijloc de relaxare. De-a lungul timpului, arta plierii hârtiei a cunoscut numeroase schimbări atât din punctul de vedere al tehnicilor, cât şi din punctul de vedere al modului în care este percepută. Tehnicile origami au evoluat considerabil şi continuă să evolueze, fiind strâns legate de numeroase teorii matematice. Iar din punct de vedere estetic, dacă în timpurile străvechi arta origami era utilizată pentru realizarea unor decoraţiuni utile pentru locuinţă sau în cadrul unor festivităţi, iată că în prezent orice element din mediul inconjurător poate fi transpus într-o miniatură din hârtie, să nu mai vorbim de accesoriile şi decoraţiunile create din hârtie prin aplicarea tehnicilor specifice, obiectele origami având un puternic impact estetic. Mai mult decât atât, origami nu mai este privit doar ca o simplă artă, ci este o activitate pe care oricine o poate practica indiferent de vârstă, este un hobby relaxant si o metodă ideală de terapie.

Iată câteva motive pentru care ar trebui să incercaţi să îmbrăţişaţi origami ca mijloc de relaxare:
– Este un hobby interesant şi cu adevărat deosebit care vă va pune imaginaţia si creativitatea la încercare, însa în acelaşi timp veţi fi nevoiţi să aplicaţi tehnici complexe. – Este o activitate care vă provoacă nu doar spiritul creativ, ci şi rabdarea. – Origami poate fi practicat alături de întreaga familie – Nu este deloc un hobby costisitor, poate fi practicat în intimitatea propriului cămin în fiecare zi, reprezentând în acest fel metoda ideala de a vă relaxa după o lungă şi stresantă zi. – Origami este o artă şi o pasiune complexă şi nu este de mirare că şi-a găsit un loc aparte in diverse domenii. De exemplu, această activitate a fost întrodusă în foarte multe şcoli din întreaga lume deoarece reprezintă un mijloc inedit de a-i convinge pe elevi sa socializeze. Latura socială a acestui hobby poate fi atinsă prin înscrierea celor care îl practică în cadrul unor cluburi speciale. De asemenea, arta origami este utilizată de profesori pentru a întroduce diverse notiuni.   – Origami reprezintă, fără îndoială, un mijloc de exprimare, fiind considerat de către specialişti o metodă inedită de a transmite un mesaj– Origami reprezintă un excelent exerciţiu pentru minte. Prin faptul că trebuie să urmariţi atent un model pentru a îndoi hârtia în aşa fel încât aceasta să ia forma dorită, vă veţi putea concentra. Tocmai din acest motiv, această activitate este adesea folosită în scopuri terapeutice. – Pe lângă faptul că vă îmbunătăţeste capacitatea de concentrare, arta origami vă va ajuta să deveniţi mult mai atenţi la detaliile si lucrurile care se petrec in jurul dumneavoastra. – Având in vedere că mâinile sunt implicate în acest amplu proces de creare, este un exerciţiu potrivit pentru persoanele care au suferit anumite intervenţii la membrele superioare. – De asemenea, puteţi crea accesorii (coliere, broşe, inele) sau decoraţiuni (cutii pentru bijuterii, rame foto) cu ajutorul cărora să vă înfrumuseţaţi locuinţa sau pe care să le oferiţi în dar persoanelor dragi. Acestea vor aprecia cu siguranţă originalitatea şi munca depusă. Aşadar, dacă doriţi să îmbrăţişaţi acest hobby, achiziţionaţi-vă lucrurile necesare şi puneţi-vă imaginaţia la încercare creând cele mai frumoase accesorii şi decoraţiuni origami.

Natalia Sofroni, şef sector

Ana Blandiana – legenda literaturii române

,,Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune, şi atât de mulţi materiale sintetice…’’

Ana Blandiana în ,,Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie” (1975)

Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, n. Coman; n. 25 martie 1942, Timişoara, România) este o scriitoare (autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi) și luptătoare pentru libertate civică din România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasa și apărătoarea drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate. De-a lungul anilor, Ana Blandiana a întreprins — ca invitată a unor universităţi, academii, organizaţii culturale — mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie. Ana Blandiana e decernată cu un şir de premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002.  In 1960, se căsătoreşte cu scriitorul Romulus Rusan. Redebuteaza. În acelaş an, intră la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj pe care o termină în 1967.

Un moment important din viaţa scriitoarei este apariţia primului volum de versuri, Persoana întaia plural, cu o prefaţă de Nicoale Manolescu, Editura pentru literatură, 1964. Poeziile Anei Blandiana au, fără urmă de îndoială, o mare fineţe a mesajului şi o muzicalitate aparte , un picur delicat al rimei. După o perioadă de 4 ani, în 1964, cînd a publicat din nou, toată lumea o cunoştea pe poetă. „Am fost cunoscută ca scriitor interzis înainte să fiu cunoscută ca scriitor. Am avut un statut, psihologic vorbind, foarte diferit de al debutanţilor. Am fost citită cu atenţie, pentru că fusesem interzisă. Mi-am dat seama că tot răul a fost spre bine.” Avea voie să publice, dar, înainte de a apărea in reviste, poeziile treceau prin filtrul cenzurii. „Trebuia mereu negociat, mereu renuntat. Despre prima carte nici nu pot spune cu toată gura că e a mea, atât de mult au intervenit cenzorii.” Una dintre cărţile care i-au marcat viaţa poetei a fost „Proiecte de trecut” – nuvele. Scriitoarea predase in 1981 volumul la editura „Cartea Romaneasca”, unde director era Marin Preda. Redactorii au făcut un referat favorabil, care a păcălit cenzura. Cartea a ajuns in tipografie, dar, înainte de a fi tipărită, una dintre nuvele, „Zburatoare de consum”, a fost dată spre publicare unei reviste. În 1982, Anei Blandiana i s-a decernat, la Viena, în prezenţa preşedintelui Austriei, premiul Herder, un important premiu International. Presiunea lumii culturale occidentale a reusit să învingă cenzura, si volumul a apărut pînă la urmă. A fost si cea mai tradusă carte a Anei Blandiana în străinătate. Poeta se uita visatoare in trecut: „Toata viata am avut senzaţia că am avut deasupra mea un înger care si-a spus: „Fata asta singură nu e in stare să se descurce, trebuie s-o ajut” Apărătoare a drepturilor omului, Ana Blandiana a rămas legenda literaturii române datorită poeziilor deja celebre. Versurile Anei Blandiana ne-au rămas în amintire pentru totdeauna și care ne impresionează și astăzi datorită profunzimii lor:

Ar trebui

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

 Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

Natalia Sofroni, şef sector

D-l Goe de Ion Luca Caragiale

Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’ mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai.  Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat: – Mam’ mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie! – Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria.  Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că „așa țin bărbații biletul”. – Vezi ce bine-i șade lui – zice mam’ mare – cu costumul de marinel? – Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel? – Da’ cum? – Marinal… – Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii – marinel. – Vezi, că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel. – Da’ cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic. – Mariner… – Apoi de! n-a învățat toata lumea carte ca d-ta! zice mam’ mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de mariner. Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult. Trenul este plin… Dar cu multă bunăvoință din partea unor tineri politicoși, cari merg până la o stație apropiată, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat… Mam’ mare își face cruce, apoi aprinde o țigară… Goe nu vrea să intre în cupeu; vrea să șadă în coridorul vagonului cu bărbații. – Nu!. nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d-l Goe, și-l trage puțin înapoi. – Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se. Și după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă și scoate iar capul. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, și mititelul își retrage îngrozit capul gol înăuntru și-ncepe să zbiere. – Mamițoo! mam’ maree! tantii! – Ce e? Ce e? sar cocoanele. – Să oprească! zbiară și mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria! să opreascăăă!!! Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la stația din urmă. – Biletele, domnilor! Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate și Goe să facă același lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, și, dacă a zburat pălăria, firește c-a zburat cu pamblică și cu bilet cu tot. Dar avea bilet… – Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Mița. Conductorul însă nu înțelege, pretinde bilet; daca nu, la stația apropiată, trebuie să-l dea jos pe d-l Goe. Așa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet și nu declară ca n-are bilet, i se ia o amendă de 7 lei și 50 de bani, și-l dă jos din tren la orice stație. – Dar noi n-am declaratără? strigă mamița. – Ce e vinovat băiatul, dacă i-a zburat pălăria? zice mam’ mare. – De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică urâtul. – Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mița urâtului… – Uite ce e, cucoană, zice conductorul, trebuie să plătiți un bilet… – Să mai plătim? n-am plătitără o dată? – Și pe d’asupra un leu și 25 de bani. – Și pe d’asupra?… – Vezi, daca nu te-astâmperi? zice mamița, și-l zguduie pe Goe de mână. – Ce faci, soro? ești nebună? nu știi ce simțitor e? zice mam’ mare. Și, apucându-l de mâna cealaltă, îl smucește de la mamița lui, tocmai când trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu’ mam’ mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe își pierde un moment centrul de gravitate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. Goe începe să urle… în sfârșit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărască a plăti biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui. Păcat însă de pălărie!… Ce-o să facă d. Goe la București cu capul gol? și toate prăvăliile închise!… s-ar întreba oricine, care nu știe câtă grije are mam’ mare și câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălăria de paie? Daca se întâmplă să plouă, ori răcoare? Și mam’ mare scoate din săculețul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable. – Te mai doare nasul, puișorule? întreabă mam’ mare. – Nu… răspunde Goe. – Să moară mam’ mare? – Să moară! – Ad’, să-l pupe mam’ mare, că trece! Și-l pupă în vârful nasului; apoi, așezându-i frumos beretul: – Parcă-i șade mai bine cu beretul!… zice mam’ mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce. – Cu ce nu-i șade lui bine? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută. – Lasă-l încolo! că prea e nu știu cum!… Auzi d-ta! pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcându-se foarte supărată. – Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam’ mare. Dar mamița adaogă: – Da’ pe mamițica n-o pupi? – Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor. – Așa? zice mamița. Lasă!… și-și acopere ochii cu mâinile și se face că plânge. – Las’ că știu eu că te prefaci! zice Goe. – Ți-ai găsit pe cine să-nșeli! zice mam’ mare. Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: – Cine mă pupă… uite!… ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor. – Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!… E lucru mare, cât e de deștept! zice mam’ mare. – E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița. Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta… Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș. – Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam’ mare. Mam’ mare se ridică bătrânește și se duce în coridor: – Goe! puișorule! Goe! Goe! Goe nicăieri. – Vai de mine! țipă cucoana! Nu-i băiatul! Unde e băiatul!… s-a prăpădit băiatul! Și toate cucoanele sar… – A căzut din tren băiatul! Țațo, mor! Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decât o persoană. – Goe! maică! acolo ești? – Da. – Aide! zice mam’ mare, ieși odată! ne-ai speriat. – Nu pot! zbiară Goe dinăuntru. – De ce?… te doare la inimă? – Nu! nu pot… – E încuiat! zice mam’ mare, vrând să deschidă pe dinafară. – Nu pot deschide! zbiară Goe desperat. – Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru! În sfârșit, iacătă conductorul cu biletul: primește paralele și liberează pe captiv, pe care toate trei cocoanele îl sărută dulce, ca și cum l-ar revedea după o îndelungată absență. Și mam’ mare se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă. – Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam’ mare… Trenul își urmează drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, și trenul se oprește pe loc, producând o zguduitură puternică. –Ce e? ce e?… Toți pasagerii sar înspăimântați la ferestre, la uși, pe scări… – Goe! puișorule! Goe! strigă tanti Mița și se repede afară din compartiment. Goe este în coridor… De ce s-a oprit trenul? Cineva, nu se știe din ce vagon, a tras semnalul de alarmă. Din ce vagon?… Asta e ușor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât rupându-se ața înnodată și cu nodul plumbuit. Personalul trenului umblă forfota, examinând roatele tamponate cu toată presiunea, așa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de aer comprimat și să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorii și șeful trenului aleargă din vagon în vagon și cercetează aparatele semnalelor de alarmă.  Cine poate ghici în ce vagon era ruptă ața plumbuită și răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam’ mare doarme în fundul cupeului cu puișorul în brațe. Nu se poate ști cine a tras manivela.   Trenul se pornește în sfârșit, și ajunge în București cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam’ mare așază frumușel beretul lui Goe, îl scuipă pe puișor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce. Apoi cocoanele se suie cu puișorul în trăsură și pornesc în oraș: – La bulivar, birjar! la bulivar!…

Am lecturat. Să exersăm…

Titlul textului –––––––––-

Autor –––––––

Locul acțiunii––––––––-

Timpul acțiunii –––––––-

Personajele –––––––––-

În ––––––––-„Domnul Goe”, Caragiale evidențiază efectele –––––-pe care educația ––– primită în –––––- le are asupra comportamentului unui copil.

Autorul își exprimă în mod –––– gândurile și –––- prin intermediul –––– și al personajelor. 

Indicii:  familie, schiță, opiniile, greșită, acțiunii, indirect, dăunătoare.

Succesiunea întâmplărilor ––––––––––––––––––––––––––––––––-

1. Care este opinia ta?

Personajul principal al acestei opere literare este numit Domnul Goe deoarece ––––––

2.Completează  Urmările purtării acestui copil sunt –––––––––––––––––

3. Transcrie cuvinte, expresii, replici comice din acest text ––––––––––

4. Elimină intrusul din fiecare serie de cuvinte

– politicos/ binecrescut/ sociabil/ amabil/ respectuos

– a examina/ a testa/ a cerceta/ a studia

– ciudat/ bizar/ interesant/ straniu/ extravagant

– îngrozit/ înfricoșat/ speriat/ încordat

5. Enumeră cuvintele de aliniat cu care personajele i se adresează lui Goe. ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

6. Scrie forma corectă a cuvintelor:

 cari(merg)––;

 plătitără –––;

declaratără –––-

un beret –––––;

 cocoane ––;

 ciucalată –––-

 pamblică ––––;

  bulivar –––––

Realizat: Lilia Canțîr

Perfecţionismul – latura întunecată a unei presupuse calităţi

A te strădui să faci tot ce-ți stă în putință și a fi perfectionist sunt două lucruri total diferite: primul implică echilibru, al doilea nu.

Perfecționismul este o problemă, dar pe măsură ce încerci să o depășești te vei bucura de avantaje nebănuite.  Perfecționiștii nutresc falsa idee că nu trebuie să greșești niciodată. Gândește-te la o activitate pe care ai tot amânat-o de teamă că n-o să-ți iasă perfect. Stabilește-ți o data la care să o duci la bun sfârșit.

Nimănui nu-i place să stea în compania unor oameni care-i fac pe alții să se simtă inferiori. Din motive neînsemnate oamenii își pierd prietenii apropiați. Uneori se întâmplă  ca cineva să nu-și dorească să fie prieten cu cei care nu sunt suficienți de buni pentru el. Perfecționismul te îndepărtează de oameni. De fapt, a crede că poți face toate lucrurile perfecte e la fel de absurd  ca a crede că e suficient să sari și deja ti-ai luat zborul. Oricât de mult nu vei crede în această idee, ea nu va deveni realitate. Așa dar nimeni nu poate fi perfect în sensul absolut.  Ce poți face în acest sens pentru a nu adopta această mentalitate?

În primul rând, redefinește „succesul”. Îți dorești cu ardoare să devii cel mai bun și muncești până la epuizare. Realitatea că puțini sunt cei care reușesc să fie cu adevărat cei mai buni. Iar când ajung să fie cel mai bun într-un domeniu, nu e nevoie decât de puțin timp pentru ca altcineva să-l întreacă.  A avea success înseamnă a face tot ce-ți stă în putință, în nici un caz a depăși performanțele altcuiva.

În al doilea rând nu trebuie să ai așteptări prea înalte cu privire la tine. Ține cont de capacitățile, și de limitile tale. Dacă ridici prea sus ștacheta, dovedești probabil, că nu ești modest sau chiar că ai o părere prea bună despre tine. Așadar, fii realist. Revizuește-ți părerea despre propria persoană. Străduește-te să faci tot ce poți. Nu încerca să atingi perfecțiunea.

În al treilea rând, încearcă să faci unele lucruri la care nu ești bun, de exemplu să cânți la un instrument. Evident că vei greși de nenumărate ori. Caută să-ți privești greșelile cu alți ochi, cu umor. Așa dar, încearcă să nu te prea ei în serios. Astfel, vei ajunge să înțelegi că greșelile fac parte din procesul de învățare. Probabil nu-ți va fi ușor să accepți că ceva nu ți-a ieșit perfect. Dar fă eforturi conștiente să-ți scoți din minte gândurile negative, critice. Așa dar fii mai puțin exigent.  Nu permite niciodata perfectionismului să te împiedice să îți duci la îndeplinire obiectivele. Acceptă-te așa cum ești și bucură-te de viață!

Realizat: Lilia Canțîr

Rebus: Aritmogriful

    În aritmogrif literele textului sunt înlocuite cu valori numerice (cifre). Cuvintele aritmogrifului aparțin unei sfere comune (literatură, muzică, teatru, matematică, etc.). Dezlegătorul înlocuiește cifrele cu literele unor cuvinte din același domeniu.

    Înlocuind numerele cu literele corespunzătoare, veți obține pe verticala evidențiată numele unui celebru poet român care s-a născut la 15 ianuarie 1850, iar pe orizontală – șase opere ce-i aparțin.

  Rezolvarea va începe, mai întâi cu căutarea presupusă a poetului.

    Pe verticala evidențiată sunt opt pătrățele cu cifre. Pătrățelul întîi și al cincilea sunt notate cu aceeași cifră (adică conțin aceeași literă).

    Ulterior facem înlocuirile acestor cifre cu literele deja cunoscute pe orizontală. Vedem că în rîndul 4 ne rămîne necunoscută o singură literă notată cu nr. 12. Analizând acest rând, ne dăm ușor seama, că e vorba de opera ,,GEMENII’’. În așa mod se rezolvă tot aritmogriful .

Vă doresc success ! Aștept răspunsurile voastre !

Realizat: Irina Haraz, bibliotecar