Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim

„Limba este întâiul mare poem al unui popor”

(Lucian Blaga)

Limba pe care o vorbim se numește limba maternă. Primul cuvânt rostit de oricare prunc este MAMA. Limba este sufletul unui popor. O limbă seamănă cu oamenii care o vorbesc. O limbă seamănă cu locurile în care e vorbită. Limba e opera cea mai de seamă a unui popor, e geniul lui. Limba e poporul. Poporul e limba. Un popor fără de limbă este ca o țară fără de popor. Baladele, doinele, legendele, proverbele, bocetele, basmele, poveștile ș.a. constituie, toate împreună, mitologia limbii române. Ele sunt piramidele noastre, vârfurile cărora se văd de la distanțe de secole cu ochiul liber, fără careva lunete, ocheane sau telescoape. Ele, baladele, doinele, sunt, întâi de toate, monumentele înălțate limbii în care au fost concepute.

O limbă nu încape într-o gramatică. Nici într-un dicționar. Un cuvânt e ca o sămânță: el poate încolți, face șfichi, floare și fruct, sau poate fi sămânță seacă, din care nu răsare decât nimicul. Ca și în oricare altă limbă, există și în limba română cuvinte tinere, cuvinte bătrâne, cuvinte care mor, cuvinte care abia se nasc… Limba a transmis cu ajutorul cuvintelor ei comorile spirituale ale umanității de la o generație la alta, ajutând omului să se depășească, ajutând unei generații să folosească experiența celeilalte. Cuvintele au avut sarcina de a comunica, dar și de a aduce aminte, de a atrage atenția, de a memoriza.

Limba e arhiva, averea spirituală a unui popor, moștenită din tată în fiu, sporită și transmisă ca o ștafetă mai departe. Limba este testamentul pe care-l lasă o generație a generațiilor care vin. Dacă nu știi cum te cheamă, nu poți fi suveran. Nu vom putea fi nici suverani, nici independenți, nici liberi – atâta timp cât nu știm cine suntem și care e limba noastră. Iar adevărul e unul: suntem români și vorbim românește. Fără limbă nu există nici libertate, nici independență, nici stat. Limba este temelia unui stat. Când se lovește în limba română, se lovește în temeinicia noastră.

Limba română face parte din noi înșine, ca și sufletul nostru, ca și creierul nostru, ca și conștiința noastră, ca și sângele care ne circulă prin vene și care, în acea primă clipă tainică a existenței noastre, ne pornește inima, făcând-o ulterior să bată de-a lungul întregii noastre vieți în ritmul silabelor ei. Apărându-ne limba – ne apărăm ființa națională. Apărând adevărul despre limba noastră, ne apărăm deopotrivă strămoșii și strănepoții, ajutându-i să comunice între ei și să se înțeleagă peste veacuri.

Limba românească

Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu.

Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiţi!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?

Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!

Gheorghe Sion

Realizat de Doina Spătaru

Șef-sector

Limba noastră cea română – graiul neamului românesc.

”Limba noastră -i limbă sfântă,

Limba vechilor cazanii,

Care -o o plâng și care o cântă

Pe la vatra lor țăranii”

(Alexei Mateevici – Limba noastră)

Limba română este cea în care scriem, o vorbim și în care citim. În limba română gândim, visăm și aspirăm la întregirea neamului românesc. În limba română au cântat mulți interpreți și au scris mulți poeți pentru a fi liberi, să vorbim cu demnitate despre o limbă cu multe valori și nenumărate comori. Chiar dacă este urâtă și ignorată de unele minorități, alții o înlocuiesc cu limba moldovenească, fiind și unii printre ei care vorbesc și scriu în limba română. Oare ce poate fi mai frumoasă decât limba română? Limba în care ne regăsim și suntem fericiți. Cât de frumos o vorbesc și o cântă cei care o simt în suflet și o păstrează în inimă. Limba română este iubită pentru frumusețea ei, pentru naturalețe și cât de semnificativă poate fi. În limba română au fost și sunt scrise cărți, poezii și cântece. Câte ne oferă folclorul românesc și poveștile din copilărie, pe care le citim copiilor noștri. Limba română trebuie păstrată, prețuită și transmisă generațiilor viitoare.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Fără limba română nu trăim, nu respirăm și nu suntem nimic. În limba română mamele le vorbesc și le cântă copiilor din fragedă pruncie. În limba română copiii învață să vorbească, să citească, să numere să cânte și să aibă un viitor.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Pentru limba română au murit poeți și interpreți dragi inimilor noastre, care ne-au transmis dorul și importanța limbii pe care o vorbim. Versuri care au fost scrise și cântate de către Doina și Ion- Aldea Teodorovici. Ion și Doina Aldea-Teodorovici, care continuă durerea și regretul profund față de dezrădăcinarea poporului român și a existenței hotarului de la Prut.

Pentru ea la Putna clopot bate
Pentru ea mi-i teamă de păcate
Pentru ea e bolta mai albastră
Pentru limba, pentru limba noastră.

Regretatul și marele poet, Grigore Vieru a presărat dragostea de patrie, neam, mamă și natură în toate poeziile sale:

Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră

De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, ştiu bine,
Din limba sfântă-a noastră.

(Frumoasă e limba noastră)

Cum au scris mari cărturari și scritori români : „Să ne ținem de limba, de istoria noastră, cum se ține un om, în primejdia de a se îneca, de prăjina ce i se aruncă spre scăpare.” (Mihail Kogalniceanu).
„Traiască frumoasa și cumintea limba românească! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie!” (I. L. Caragiale)
„Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră.” (Mihai Eminescu)
„Limba este întâiul mare poem al unui popor.” (Lucian Blaga)

Limba română este limba noastră de acasă, e limba mamei în care am rostit primele cuvinte, este cea care ne definește ca popor și cultură și ne face cunoscuţi în întreaga lume.

Realizat de : Doina Spătaru, șef-sector

Limba noastră cea romănă

„Limba care ne unește” este genericul  mesei rotunde care a avut loc la Biblioteca „Ștefan cel Mare ”, pe 24 august. Grație celor prezenți, evenimentul dedicat limbii române s-a transformat pe parcurs într-o emoționantă întâlnire de suflet,  literar-muzicală.

Participanții au făcut schimb de opinii despre necesitatea studierii limbii române începând  din grădiniță, precum și despre impactul acesteia asupra păstrării spiritualității românești în Republica Moldova.

Dna Lucia Cucu, directoarea Asociației Naționale a Trainerilor Europeni din Moldova, a donat bibliotecii un set de manuale foarte prețios pentru serviciul „Limba care ne unește”, inițiat și organizat la bibliotecă.

Dl Ștefan Sofronovici, poet, cercetător științific la AȘM, membru al Uniunii Scriitorilor, a donat  o antologie și mai multe numere ale Revistei Orizonturile Bucuriei.

Dna Diana Ciugureanu-Zlatan, poetă, cantautoare, jurnalistă, accentuând importanța cunoașterii limbii materne pentru dezvoltarea și manifestarea armonioasă a fiecăruia dintre noi, a încântat publicul cu o melodie din creația proprie  „Două lumi”.

31 august-Ziua limbii române

Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.”

Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. Peste 17 milioane de vorbitori se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie. În Republica Moldova limba română este limba oficială şi limba maternă pentru trei sferturi din populaţie,

Astăzi, 30 august, ora 15:00 în incinta bibliotecii ”Stefan cel Mare” a avut loc o masă rotundă cu genericul ”31 august – ziua limbii române. Cum o învățăm și de ce o sărbătorim”. Cu acest prilej a fost expusă și o expoziție de carte.

La discuții au participat Valentin Dolganiuc, deputat în primul Parlament, fost vice prim-ministru al Republicii Moldova, Inga Druță, director al Centrului de Terminologie al Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat în filologie, Viorica Răileanu, secretar științific al Institutului de Filologie al AȘM, doctor în filologie, Andrei Viziru, corespondent  la redacția Cultură, Radio Moldova,  Mihai Vîlcu, poet, Vlad Canțîr, profesor, bibliotecari, elevi și cititori ai bibliotecii.

Dna Viorica Răileanu a vorbit despre originea și evoluția sărbătorii dedicată limbii române. Modul de exprimare corect şi îngrijit care este prea des ignorat,  despre frecventele greşeli de exprimare, prin cuvinte şi expresii scrise sau pronunțate greşit. Despre importanța păstrării calității limbii române, culturii și a identității naționale a vorbit dna Inga Druță și  a prezent și câteva cărți , care ar contribui la învățarea și cultivarea limbii. Domnul Valentin Dolganiuc a reamintit celor prezenți  despre evenimentele din 1989, moment în care ziua de 31 august a fost proclamată  prin lege Ziua Limbii Române. Limba noastră – maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă, pe web, îmbogăţită sau sărăcită, cultivată sau maltratată – au fost subiecte de discuție la care au participat invitații la masa rotundă. Domnul Mihai Vîlcu a recitat câteva poezii, din creația proprie, dedicate limbii române.

” În Țara mea de limba mea mi-e dor,

De graiul dulce, care, iată-l, moare,

Și jale mi-e de-acest popor,

Care e pus mereu la încercare….”

Realizat: Lia Canțîr