Emil Cioran – artistul seducţiei şi al paradoxului, om de o rarisimă fineţe şi inteligenţă

Motto: “Dragostea creşte în ardorile banalităţii şi se micşorează în trezirile inteligenţei. Dobitocia extatică se repetă cu uşurinţă, căci nicio piedică nu intervine dintr-un creier luciu. „Creşteţi şi vă înmulţiţi” – poruncă într-un univers de slugi, deschise spre patima orizontală şi incapabile de voluptăţi fără tăvăliri.” – Emil Cioran în „Îndreptar pătimaş” – anul 1945

Azi, 8 aprilie, se împlinesc 109 ani de la naşterea marelui filosof român şi scriitor de limbă franceză, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori lumii din secolului al XX-lea, descris ca aristocrat al dubiului, dandy al metafizicii, sau stilist al disperării şi încadrat în generaţia interbelică a mentorilor, alături de Noica, Eliade şi Ţuţea.

Emil Cioran s-a născut la  8 aprilie 1911, la Rășinari, în comitatul – pe atunci – Sibiu, tatăl său, Emilian Cioran, fiind protopop ortodox, preot în sat și consilier al Mitropoliei din Sibiu – unul dintre cei mai respectaţi oameni din localitate, iar mama sa, Elvira, fiind fiică de nobil transilvănean originară din Veneția de Jos, de lângă Făgăraș,.

Cioran păşeşte în clasa I la şcoala generală din satul natal, aceeaşi unde avea să înveţe şi Octavian Goga, pe parcursul primelor clase dovedindu-se „deplin corespunzător“ la purtare morală şi „distins“ la religie şi morală, citire, scrierea corectă, gramatică, aritmetică-geometrie, fizică-chimie şi celelalte.

Continuă învăţătura la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, una dintre şcolile de elită ale oraşului, atunci şi acum.

Pentru a participa la cursuri, Cioran a plecat din Răşinariul natal cu o tristeţe extraordinară, fiind nevoit să locuiască în gazdă, la Sibiu.

În liceu, Cioran se dovedeşte deosebit de silitor, cu calificativele „foarte bine“ la religie, limba română, franceză, istorie, geografie, ştiinţe naturale şi desen şi „bine“ la germană, matematică, muzică şi restul.

La vârsta de 17 ani devine student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a fost coleg cu Constantin Noica şi i-a avut profesori pe Tudor Vianu şi pe Nae Ionescu.

În această perioadă, Cioran, bun cunoscător al limbii germane, i-a studiat în limba lor maternă pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche, manifestând o înclinație spre agnosticism, sau cum spunea el ulterior spre „incoveniența existenței”. Începe să fie influenţat de operele lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire.

În ultimul an al facultăţii publică articole în periodicele „Calendarul“, „Floarea de foc“, „Gândirea“, „Vremea“ şi „Azi“, iar după absolvire, în anul 1932, se înscrie la doctorat, în speranţa obţinerii unei burse în Franţa sau în Germania.

Un an mai târziu obține o bursă a Fundaţiei Humboldt, care îi permite să continue studiile de filosofie la Berlin, până în 1935, unde intră în contact cu gândirea lui Nicolai Hartmann și a lui Ludwig Klages.

În anul 1934, i se publică în România primul volum, „Pe culmile disperării“, pentru care primeşte Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitaţi şi Premiul Tinerilor Scriitori Români.

Un an mai târziu îi este publicată „Cartea amăgirilor“, urmată de „Schimbarea la faţă a României“ – în 1936 şi „Lacrimi şi sfinţi“ – în anul 1937.

Revenit în ţară în 1936, devine timp de un an profesor de filosofie la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov, fără însă să fie atras de această latură pedagogică. Dealtfel Cioran le spunea studenţilor să nu înveţe, fiindcă filosofia nu trebuie învăţată, ci trebuie judecată.

În anul 1937, obţine o bursă a Institutului Francez din București şi pleacă la Paris, şederea sa aici prelungindu-se până în 1944.

În această perioadă începe să scrie „Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, încheiată în 1945, în acelaşi an Cioran stabilindu-se definitiv în Franța, în Cartierul Latin din Paris, unde a trăit ca apatrid după retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste.În 1942 o cunoaşte chiar la cantina studenţească, când lua masa, pe Simone Boué, cea care, fără a-i fi fost soţie în acte, i-a stat alături până la plecarea în eternitate a filosofului. Se spune că Simone Boué este cea care, de fapt, a adus un real echilibru în viaţa lui Emil Cioran.

În anul 1949, îi apare „Précis de décomposition“ („Tratat de descompunere“), prima sa carte în limba franceză, la Editura Gallimard, care va publica apoi majoritatea cărţilor sale. Volumul îi aduce în anul 1950 Premiul Rivarol, singurul pe care îl va mai primi, refuzând ulterior toate distincţiile şi premiile care aveau să îi fie acordate (între care Sainte-Beuve, Combat şi Nimier), dar şi remuneraţii de mii de franci.

Ulterior a trăit mult timp retras, nefiind atras de publicitate.

A urmat publicarea volumelor Syllogismes de l’amertume (Silogismele amărăciunii) –în 1952, La tentation d’exister (Ispita de a exista) – în 1956, Histoire et utopie (Istorie şi utopie) – în 1960, La Chute dans le temps (Căderea în timp) – în 1964, Le Mauvais démiurge (Demiurgul cel rău) – în 1969, De l’inconvénient d’être né (Despre neajunsul de a te fi născut) – în 1973, Écartèlement (Sfârtecare) – în 1979, Exercises d’admiration (Exerciţii de admiraţie) – în 1986 şi Aveux et anathèmes (Mărturisiri şi anateme) – în 1987.

A pornit prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente, mereu preocupat de problematica morții și a suferinței, fiind atras de ideea sinuciderii ca idee de sprijin a supraviețuirii şi de tema alienării omului, prezentă la Sartre sau Camus, dar formulată de Cioran astfel: „Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”.

La mijlocul vieţii a părăsit gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale, manifestate şi în perioada sa epistolară, în care a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni – Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Samuel Beckett, dovedindu-se un excepţional autor al genului.

Însă în anul 1981, venit pentru un colocviu la Răşinari, Cioran avea să o cunoască şi să se îndrăgostească de Friedgard Thoma, tânără cu calităţi extraordinare, inteligentă, cultă, care preda filosofia la o facultate din Germania şi cu care ulterior a întreţinut o corespondenţă intensă bazată pe o admiraţie intelectuală – şi nu numai –  profundă şi reciprocă, numită ulterior de Cioran „blestemul său indispensabil”.

În 1990, la 79 de ani, Emil Cioran era considerat cel mai important stilist francez al secolului.

În ultimii ani ai vieţii este chinuit de Boala Alzheimer şi este internat la Spitalul Broca, un centru renumit din Paris, unde Simone Boué, partenera sa de viaţă, îl vizitează zilnic, îl îngrijeşte şi îi este alături până în ultima clipă.

Emil Cioran a trecut la cele veşnice la 20 iunie 1995, la vârsta de 84 de ani, şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Casa filosofului din comuna natală este acum proprietate privată, pe care se află un bust al filosofului. Anual aici au loc colocviile „Emil Cioran“, iar oamenii din sat încă îi ştiu bine viaţa şi păstrează despre el cele mai frumoase legende.

Lada cu manuscrise şi documente lăsate de Emil Cioran în grija părinţilor la plecarea la Paris în 1937, a ajuns peste ani în strada Dealului din Sibiu, pentru ca mai apoi să fie adjudecată, pentru 36.000 de euro, de Laurence Tacou, directoarea Editurii L’ Herne, şi fiica lui Constantin Tacou, unul dintre bunii prieteni ai lui Cioran. Ulterior colecţia a fost cumpărată, cu 507.500 de euro cu tot cu taxe, la licitaţie, de omul de afaceri de origine română, George Brăiloiu, care a donat-o Academiei Române.

Mai mult, mai există 37 de manuscrise semnate de Emil Cioran, evaluate la peste un milion de euro, care au fost în dispută în justiţie între Universitatea din Paris şi o firmă  de curăţenie care le-a descoperit în urmă cu câţiva ani în pivniţa apartamentului lui Simone Boue, după decesul acesteia.

Cioran a fost şi un om al contrastelor. Filosoful a scris cuvinte înfiorătoare despre români şi istoria lor, însă în anul 1989, după prăbuşirea dictaturii, ţopăia realmente pe stradă de bucurie şi striga că „ţara lui şi-a recăpătat libertatea”, în contextul în care el nu a cerut niciodată cetăţenia franceză. A abandonat limba română motivând că nu dorea să scrie într-o limbă „pe care n-o înţelege nimeni”, dar a rămas până la sfârşitul vieţii cu sentimentul că, atunci când vorbeşte franceza, o „maltratează”.În februarie 1995, Simone Boue scria Cancelariei Universităţilor din Paris că vrea să doneze bibliotecii instituţiei mai multe manuscrise ale lui Emil Cioran, însă ea a decedat după doi ani, iar donaţia nu s-a mai realizat. În cele din urmă justiţia franceză a decis că firma de curăţenie va putea dispune în mod liber de aceste manuscrise.

În tinereţe se declara, într-un articol, admirator al lui Hitler și justifica provocator „Noaptea cuțitelor lungi”, manifesta vădite afinităţi legionare – ca şi prietenii săi Ţuţea şi Eliade -, dar şi clare idei antisemite, viziuni repudiate peste ani, cu furie și rușine, motivându-le ca fiind „inadmisibile rătăciri ale tinereții”.

Emil Cioran, om de o rarisimă inteligenţă şi fineţe, ne-a oferit însă lecţia unei existenţe în care a luptat neîncetat să arate că noi oamenii suntem prost alcătuiţi, o aglomerare de fragmente, în care se întâlnesc urâtul şi divinul, în schimb a indicat ca sublime muzica şi poezia – ca fiind singurele care ne pot duce în rai. Desigur că sensurile cele mai ascunse ale gândirii şi creaţiei sale, ni se vor arăta celor care vom avea „cutezanţa” să îi studiem impresionanta sa operă.

Însă cel mai bine tot Cioran îşi sintetizează propria viaţă şi operă: „Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm […] Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.”

Realizat de Doina Spătaru, șef -sector

Spiridon Vangheli : cântărețul, mesagerul și ocrotitorul copilăriei

Pe 14 iunie îl sărbătorim pe scriitorul Spiridon Vangheli cu o binemeritată faimă mondială. El reprezintă universul fascinant al copilăriei, înconjurat de natura vie, de datini și obiceiuri naționale, de evenimente semnificative din istoria neamului și din istoria omenirii.

În continuare, îi îdemnăm pe cititorii noștri să cunoască câteva titluri de cărți din creația autorului!

Vangheli, Spiridon. Carte de citire și gîndire : Lecturi pentru cl. 1 : Ed. în 4 vol / Spiridon Vangheli; pictor : Eduard Maidenberg. – Chișinău : Editura Guguță, 2014. – 112 p.

Această carte include opere care contribuie la formarea personalității cititorului. Este o carte unde au încăput o bibliotecă întreagă și unde cititorii se întîlnesc cu scriitori cunoscuți și cei mai vestiți oameni de pe glob. Autorul a făcut tot posibilul să fie desene atrăgătoare, să-l emoționeze, ca să țină minte mesajul textului. Este o carte pentru toată familia. Ce poate fi mai scump pentru un copil decât emoțiile trăite împreună cu cei dragi?!

Vangheli, Spiridon. Carte de citire și gîndire : Lecturi pentru cl. 2 : Ed. în 4 vol / Spiridon Vangheli; pictor : Eduard Maidenberg. – Chișinău : Editura Guguță, 2006. – 160 p.

Spiridon Vangheli este un foarte bun cunoscător al psihologiei copilului. Cartea include povestri și poezii pentru copii din 35 de țări. Aici întîlnim momente interesante din copilăria și viața oamenilor care au schimbat lumea : Walt Disney, Donalt Bisset, Eminescu, Mozart și mulți alții. Veți găsi în carte lucrări de Alexandre Dumas, Nicolae Labiș, Spiridon Vangheli, Grigore Vieru. De asemenea, veți citi și din fabulele lui Esop.

Vangheli, Spiridon. Carte de citire și gîndire : Lecturi pentru cl. 3 : Ed. în 4 vol / Spiridon Vangheli; pictor : Eduard Maidenberg. – Chișinău : Editura Guguță, 2006. – 192 p.

”Copilul nu e singur, cînd ia cartea în mînă, spune în una din confesiunile sale Spiridon Vangheli. Copilul îi are alături pe eroii lui Ion Creangă și Andersen, pe Peter Pan, Micul Prinț, Pinochio, Pepi Cioraplung și alți eroi, pe care îi cunoaște. A scrie ceva nou pentru copii e ca și cum ai descoperi o formulă nouă în matematica universală. Acesta e unicul criteriu mare, crede autorul”.

Vangheli, Spiridon. Carte de citire și gîndire : Lecturi pentru cl. 4 : Ed. în 4 vol / Spiridon Vangheli; pictor : Eduard Maidenberg. – Chișinău : Editura Guguță, 2006. – 208 p.

Spiridon Vangheli este un bun cunoscător al psihologiei copilului. Prin cărțile sale, prin emoțiile provocate, oferă un substrat unic pentru educarea copiilor. Cartea evocă povestiri frumoase despre copilăria și viața oamenilor iluștri ca : Isus Hristos, Columb, Aristotel, Pitagora, Socrate, Bill Gates, Albert Einstein și alții. Întâlnim și fenomene interesnte din natură, viața păsărilor și a animalelor. Pagini alese de umor.

Vangheli, Spiridon. Băiețelul din Coliba Albastră / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Editura Guguță, 2011. – 96 p.

Despre ce băiețel este vorba? Guguță sau Ciuboțel? Sau e altul, căci Spiridon Vangheli are eroi deosebiți! De fapt, este o carte cu versuri și cu mici povestioare despre livezi, râuri, dealuri, ploaie, soare, și, da! este și o poezie despre o colibă albastră, unde totul este de această culoare!

Vangheli, Spiridon. Copii în cătușele Siberiei / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Guguță, 2013. – 56 p.

Această carte este despre cruntul destin al oamenilor în Siberia. Aceștia au rămas oameni în cele mai strașnice împrejurări. Și acel fierar care a ales moartea doar ca să salveze copii din vagon. Mătușica Vasilica, care a cerut să i se dea un termen dublu de închisoare, numai să nu rămână Olguța fără mamă. Dar tatăl Olguței? El a  riscat să apere un om în lagăr și ce moarte groaznică a avut! Adevărați eroi tăcuți ai neamului.

Vangheli, Spiridon. Guguță și prietenii săi . Vol, I / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Turturica, 1996. – 160 p.

Această carte conține adevărate valori umane. Ingenios, Guguță te cucerește de la primul contact cu el, ba uneori îl ajuți chiar să te biruie pe tine însuți. Autorul folosește o limbă simplă, dar plastică și bogată în culori. Cartea aceasta e plină de haz și, totodată, e o carte foarte serioasă. Guguță și Ciuboțel refc lumea după bunul lor plac, aducând-o la armonie.

Vangheli, Spiridon. Guguță și prietenii săi : proză, versuri, eseuri. Vol. II / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Turturica, 1994. – 224 p.

Talentul poetic luminos al lui Spiridon Vangheli a creat un nou erou – Ciuboțel. El are, fără îndoială, toate șansele să fie inclus, ca și Guguță, în familia eroilor îndrăgiți de copii. Vangheli face o literatură mare pentru cei mici. Ciuboțel, Grăia-Singur, Titirică … sînt, ca și Guguță, expresia copilăriei adevărate, nefalsificate literar, purtătoare a frumosului și a libertății interioare … Iată de ce opera acestui mare scriitor pentru copii va fi mereu și cu același nestins interes citită și de copii, și de omul matur.

Vangheli, Spiridon. Isprăvile lui Guguță / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Editura pentru copii, 2014. – 144 p.

Cartea aceasta o citești cu mult interes, deoarece Guguță te atrage prin modalitatea autorului de a descrie prin ce isprăvi trece. Această carte a fost tradusă în 38 de limbi. Guguță e un veritabil român prin viziunea, gîndurile și sentimentele sale. În el, totodată, se regăsesc copiii de pe tot globul. Naționalul și universalul se împletesc de minune în această fermecătoare carte, care nu mai e a lui Vangheli, ci a literaturii universale.

Vangheli, Spiridon. Pantalonia – țara năstrușnicilor / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Editura Guguță, 2013 – 160 p.

Spiridon Vangheli e de neîntrecut în fantezie, el reface lumea care îl înconjoară, o reface nostim, cu umor, ciudat, într-atât de ciudat, că nu pentru prima oară îl numesc Lewis Carrol al Moldovei… Scriitorul creează în opera sa o lume cu totul opusă aceleia, pe care ne-am croit-o noi, adulții, atât de neinspirat. Cartea însăși prin felul ei este apogeul scriitorului.

Vangheli, Spiridon. Ștrengaria / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Editura Guguță, 2012, – 120 p.

Copilăria – are ea

Secrete mici și mari…

Lăsați-mă în Șrengaria,

Ați fost și voi ștrengari!

Spiridon Vangheli.

E vorba de o altă țară, unde locuiesc ștrengari, unul dintre ei este Titirică. Mai locuiește acolo Singurel, Ion Duminică, un motan etc. Te îndemnăm să citești cartea ca să vezi ce năzbâtii mai fac alți copii, poate ale tale nu sunt chiar așa de grave.

Vangheli, Spiridon. Tatăl lui Guguță când era mic / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Editura Guguță, 1999 – 127 p.

Această carte te cucerește prin peripețiile pline de haz, ca să te surprindă apoi prin pagini tulburătoare. Nu doar părinții ci și bunicii sunt eroii acestei cărți când au fost și ei mici. Trecând prin cumpenele lor, copilul va primi mari lecții de caracter, verticalitate și optimism. Scriitorul are un farmec deosebit, pe care îl confirmă ți în cartea nouă : el știe, ca nimeni altul, să se apropie de sufletul copilului. Este o carte cu umor subtil, unde autorul se întoarce la copilăria sa. Poate este cea mai bună carte a scriitorului, care, îi va captiva și pe cei mai mari.

Lectură plăcută!

A publicat : Doina Spătaru

Meseria de scriitor : un elexir pentru minte și suflet

Descarcă

Meseria de scriitor exercită asupra multor oameni o vrajă aparte, dar aproape nimeni nu ştie cum este viaţa de zi cu zi a unui astfel de om, cum este ziua lui de salariu, pentru că, mai ales la noi, el trebuie să aibă un serviciu din care să-şi câştige traiul zilnic. Scriitorul este persoana care scrie povești, povestiri, poezii, romane, nuvele cititorilor. Munca de scriitor se definește prin imaginație, observație, asiduitate și creație. Opera lor poate fi destinată diferitor vârste : pentru copii și pentru maturi. În cadrul proiectului educațional „100 de profesii explicate pentru copii”, elevii de la Școala Grădiniță „Pas cu Pas”, ghidați de învățătoarea Ala Panait, au venit la 13 martie, pentru a afla ce reprezintă vocația de scriitor.

Ce aspecte are și ce trebuie să faci pentru a fi un bun scriitor copiii au aflat asta prin discuții și întrebări.  Pentru a înviora atmosfera copiii au înscenat un fragment din cartea autoarei : „Școala Steluțelor”. Povestirea “Stadionul cosmic” i-a determinat pe cei care au participat să poarte un nume de astru sau planetă.

Invitata de onoare a activității Victoria Fonari, scriitoare care are carți și pentru copii (“Abecică” și “Școala Steluțelor”), confirențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, moderatoare a Cenaclului «Magia cuvântului» din cadrul Bibliotecii Centrale, BM “B.M.Hasdeu”, a relevant reperele importante în meserie și atitudinea față de aceasta, provocându-i la un dialog pe bravii cititori ai bibliotecii.

La final copiii au făcut o poză cu steluțele în mîini alături de scriitoare. Este o enigmă şi, desigur, un dar de la Dumnezeu felul în care scriitorul poate să fie la fel ca toţi ceilalţi şi în acelaşi timp diferit, să meargă zi de zi la serviciul său – mai banal sau mai captivant -, dar şi să reuşească să concentreze toată condiţia omului muritor în scrieri de neuitat.

• 

Programul ”Chișinăul citește” : În ospeție la ursulețul Marmi de Mircea și Jana Grecu

 

Pe data de 4 mai, în incinta Bibliotecii Ștefan cel Mare, a avut loc o întâlnire cu scriitorul Mircea Grecu. Activitatea i-a avut ca participanți pe copiii de la Liceul Teoretic de Arte Plastice ”Elena Alistar”, clasa a II-D. Discuția s-a axat pe cartea ”În ospeție la ursulețul Marmi” de Mircea și Jana Grecu. Această carte este inclusă în Programul de lectură ”Chișinăul citește”, care se află la a 15-a ediție. Scopul cărții este de  a combate dependența de vicii.

„Consider că este inutil să prevenim la 14, 15 ani consumul de droguri, când unii copii și adolescenți au și consumat astfel de substanțe nocive. De aceea, am găsit un altfel de limbaj, o altfel de metodă și anume: trebuie să intervenim la vârsta preșcolară și școlară mică”, a spus coautorul cărții „În ospeție la ursulețul Marmi”, Mircea Grecu.

”În ospeție la ursulețul Marmi” este o carte educațională care permite copilului să discearnă corect timpul pentru citit și calculator. Poveștile terapeutice scrise de Mircea și Jana Grecu au fost traduse în mai multe limbi străine și editate într-un tiraj total de peste 100 de mii de exemplare.

• În căutarea fericiri pierdute, o poveste antidrog;

Actorii Teatrului Republican “Luceafărul” din Chișinău au pus în scenă “În căutarea fericirii”,  a anunțat scritorul în cadrul activității.

• Ghetuța și Papucel, o poveste pentru prevenirea dependenței de jocurile pe calculator;
• Ursulețul Marmi, o poveste pentru cultivarea simțului măsurii;
• Căpcăun cel Fioros, o poveste pentru prevenirea apariției sentimentului de frică;
• Pe urmele infractorului, o poveste pentru corectarea comportamentului agresiv.

În acest context, pentru a înțelege mai bine aceste povești, scriitorul a propus copiilor să însceneze poveștile pe roluri și astfel au primit cărți din partea autorului.

Poveștile joacă un rol foarte important în viața copiilor, stimulează imaginația și creativitatea, dezvoltă gândirea, limbajul, contribuie esențial la formarea principiilor morale. În lumea poveștilor e o lume în care binele învinge răul, iar copiii se identifică mereu cu personajele pozitive.

Copiii au înscenat unele dintre poveşti.

La finalul întîlnirii, copiii au primit cărți cu autograf.

 

 

Publicat de Doina Spătaru

Iulian Filip – ”poetul momentelor iluminatoare”

Poet, scriitor, dramaturg, folclorist și doctor în filologie

”70 ani de la naștere”

Găsim, în cărțile lui Iulian Filip, o continuitate tematică, pigmentată de o manifestare mai accentuată a ludicului. Poeziile lui Iulian Filip au o înfățișare de momente-iluminări, prinse din zborul imaginației și pecetluite rapid, în sensul mișcării lor pe hârtie.

Bineînțeles că, având astfel de însușiri ludice, Iulian Filip e în elementul său în basmele, poveștile și piesele pentru cei mici. În poezile pentru copii se impune discreția, colocvialitatea, ironia bonomă, tonalitatea șăgalnică. Iulian Filip e, în toate, poetul momentelor iluminatoare.

Prin dramaturgie, Iulian Filip se desparte total de plăsmuitorii de piese politiciene. Proza lui Iulian Filip rămâne fidelă vechiului registru stilistic al prozatorului-poet : liric – grav, mediatic – existențial, axat pe o partitură cu multe voci, ironic – sentimental.

Filip, Iulian. Din neamul lui Păcală / Iulian Filip. – Chișinău : Museum, 1996. – 12 p.

Este o culegere de poezii interesante și hazlii, dar pline de înțeles pentru copiii de vîrstă preșcolară și școlară mică. Cartea se impune atît prin cuvintele potrivite ale autorului, cît și prin ilustrațiile vii, frumos colorate, atractive realizate de către Sergiu Puică.

Filip, Iulian. Comoara tâlharului și Pălăriuță – Oranj / Iulian Filip. – Chișinău : Prut Internațional, 2014. – 140 p.

Cartea cuprinde 8 piese de teatru pentru copiii.

Filip, Iulian. Plăcințele cu mărar. / Iulian Filip. Nucul cu o singură nucă. / Iulian Filip; Ed. a 2-a, rev. – Chișinău : Prut Internațional, S.a. – 17 p. 

”Nucul cu o singură nucă” conține mai multe povestioare care au ca subiect momente din lumea plină de farmec a copilăriei și a vietăților care ne înconjoară. Poeziile și povestioarele însoțite de ilustrațiile viu colorate ale lui Oleg Cojocaru îi ajută pe micii cititori lucruri bune și frumoase.

Filip, Iulian. Plăcințele cu mărar / Iulian Filip. – Chișinău : Prut Internațional, S.a. – 15 p.

Cartea ”Plăcințele cu mărar” conține poezii hazlii, dar pline de lumină, scrise cu multă dragoste de către autor pentru copiii săi, Adrian și Adriana.

Filip, Iulian. Rochița leneșă / Iulian Filip. – Chișinău : PrutInternațional, 2009. -32 p.

Cartea cuprinde versuri pentru copii.

Filip, Iulian. Urmele mele frumoase / Iulian Filip. – Chișinău : Prut Internațional, 2013. – 159 p.

 O antologie de poezii, cântece, povestioare și teatru pentru copii, semnate de scriitorul Iulian Filip. Într-o înșiruire de la A la Z, creațiile sale îl vor purta pe micul cititor în lumea copilăriei, acolo unde va putea recita, cânta și juca mici scene de teatru. Cartea conține și note muzicale pentru cântecele compuse de Daria Radu, Anatol Chiriac, Gheorghe Mustea și Ion Dascăl.

Filip, Iulian. Care – s sălbaticii? : teatru italian / Iulian Filip. – Târgoviște : Bibliotheca, 2010. – 232 p.

„Exotismul teatrului iulian se alimentează substanțial din bogata faună a teatrului popular, pe care Iulian Filip, reputat folclorist, a cunoscut-o și a valorificat-o încă de la începuturile carierei sale academice și scriitoricești.”

Filip, Iulian. Cumpăna cucului: catrene, haiku – uri, desene / Iulian Filip. – Chișinău : Biblioteca, 2011. – 152 p.

 Culegerea de poezii Cumpăna cucului este publicată în memoria sculptorului Tudor Cataragă, iar fiecare pagină este însoțită de către o lucrare grafică a lui Iulian Filip.

Filip, Iulian. Luna -i una : poezii de dragoste și de durere ori din lipsă de dragoste/ Iulian Filip. – Chișinău : AȘM, 2009. – 174 p.

Este  un volum de versuri de dragoste, o antologie întoarsă mai ales către sine, către tinereţea sa, către amintirile dulci, prin care adie nostalgia vârstei de aur şi care are un titlu elegant şi romantic – LUNA-I UNA. Imaginea desprinsă din această admirabilă carte LUNA-I UNA este aceea a unui autor care de mult şi-a găsit drumul propriu în viaţă, în sentimente, în lirica de dragoste şi în literatura română contemporană. Romantic ca fire, cu un imaginar mai puţin tradiţional, poetul evită cu inteligenţă postura excesiv sentimentală.

Filip, Iulian. Nuca lui Newton / Iulian Filip. – Chișinău: Prut Internațional, 2016. – 264 p.

 „Găsim, în cărțile lui Iulian Filip, o continuitate tematică (rădăcinile, casa, omul și natura, viața etc.), pigmentată de o manifestare mai accentuată a ludicului. Iulian Filip dă dovadă de o imaginație frumoasă, jucându-se serios cu vorbele, inventând noțiuni și categorii, înflorindu-și fraza, „rampanizând-o”, făcând-o să „spumege”, să fie cu efect retoric, operând cu majuscule, cu rarefieri, sublinieri cu bolduri și aldine, metaforizând și graficizând, ornamentând cu desene, sigle, semnături. Scrie jucându-se, aproximează, definește, ironizează și o întoarce în serios, pune întrebări grave și se autoîntreabă, constată trist și se bucură luminos…”

Filip, Iulian. Când pe morți îi strâng pantofii, cum e mersul celor vii? / Iulian Filip. – Târgoviște: Bibliotheca, 2006. – 317 p.

„Prin eseurile, sutele de eseuri scrise de-a lungul de ani, Iulian Filip a dovedit că are calități de radar: el vede ce se ascunde dincolo de un eveniment sau altul, el ne spune ce se află de partea cealaltă a unui zid de confuzii și îndoieli, a cui este dreptatea într-o mulțime în care toți vorbesc în același timp… El face o biografie a prezentului. Scriitorul vorbește despre prezent, dar fără să uite trecutul și fără să înceteze să viseze viitorul.”  Nicolae Dabija.

Filip, Iulian. Puținul (m)eu; Urmele frumoase : antologie poetică de autor / Iulian Filip. – Târgoviște : Bibliotheca, 2010. – 140 p.

Am visat întotdeauna la o carte, pe care să o citească umăr la umăr cei în vârstă (părinții, buneii, frații și surorile mai mari), iar copiii să tragă, intrigați și nerăbdători, cu ochiul: oare ce găsesc bun cei mari în carte? […] Poeziile cele mai dragi le-am selectat cu gusturile celui care am ajuns să fiu astăzi și… iată-le.” Iulian Filip.

Publicat de Doina Spătaru

Dacă îți place să citești și să lecturezi cea nou , vin-o la Biblioteca Ștefan cel Mare!

 

Revistă bibliografică : scriitorul şi prozatorul Dumitru Crudu – „50 ani de la naştere”

Dumitru Crudu s-a născut  în anul  1967, satul Flutura, județul Ungheni.  Este un poet, publicist, prozator și dramaturg  român. A fost student în Chișinău, Tbilisi, Brașov și masterand la Sibiu. A fost membru ULCT (1982-1991). Câștigător al Concursului de dramaturgie Cea mai bună piesă românească a anului, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. A debutat cu volumul de poezie Falsul Dimitrie. A continuat să publice poezie, cele mai recente apariții fiind La revedere, tată (2015) și Strigătele de sub apă (2015). Printre cărțile sale se enumeră romanele Măcel în Georgia (2008), Oameni din Chișinău (2011),  Un american la Chișinău (2013). Romanul Un american la Chișinău a cîștigat Premiul de Proză al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România pE 2013.

Este membru al Uniunii  Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, al ASPRO și redactor al revistei web „Tiuk! (k-avem kef)”.

Dumitru Crudu a publicat 6 cărţi de poezie şi 3 romane. Cărţile lui au fost traduse în peste 8 limbi. A scris 20 de piese de teatru, după care s-au facut în jur de 30 de spectacole şi filme în ţară şi în străinătate : Italia, Germania, Haiti, Camerun, Suedia, Franța, Bulgaria. Multe dintre poeziile, piesele de teatru și povestirile sale au fost traduse în cehă, germană, rusă, italiană, franceză, engleză, catalană, suedeză, olandeză și au apărut în antologii și în reviste.  Dumitru Crudu îşi merită titlul de omul anului.

Dumitru Crudu a fost director al „Filialei Ștefan cel Mare și Sfânt” între anii 2012 – 2016. Actualmente este bibliotecar la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu unde duce un atelier de poezie și proză !”Vlad Ioviță”.

Bibliografie:

Poezie
Falsul Dimitrie, Editura Arhipelag, Târgu-Mureş, 1994.
E închis vă rugăm nu deranjaţi, Editura Pontica, Constanţa, 1994.
Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, Editura Paralela 45, Piteşti, 1996.
Poooooooooate, Editura Vinea, Bucureşti, 2004.
Falsul Dimitrie. Antologie de versuri, Editura Cartier, Chişinău, 2014.
La revedere tată, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015.

Teatru
Crima sângeroasă din staţiunea violetelor, Editura ARC, Chişinău, 2001.
Salvaţi Bostonul, Editura Cartier, Chişinău, 2001.
Alegerea lui Alexandru Suţţo, Editura Unitext, Bucureşti, 2004.
Duelul şi alte texte, Editura Eikon, Cluj, 2004.
Un concert la violă pentru câini, Editura Xerox, Chişinău, 2004.
Steaua fără… Mihail Sebastian, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006.
Oameni ai nimănui, Editura Cartier, Chişinău, 2007.

Proză
Măcel in Georgia, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
Oameni din Chişinău, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011.
Un american la Chişinău, Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013.
Salutări lui Troţki, Editura Univers, Bucureşti, 2016.

Vă recomandăm spre lectură următoarele titluri ale autorului :

Crudu, Dumitru. Eşarfe în cer / Dumitru Crudu. – Chişinău : Cartier, 2012. – 40 p.

Genul acesta de poezie expiatoare practicat de Crudu în Eşarfe în cer este la fel de intens şi de riscat ca bocetul – răvăşeşte cu totul pe cel care participă sufleteşte la hapax-ul în cauză, însă poate lăsa rece cititorul mai puţin dispus la eforturi empatice. Ba chiar celui infirm de organul empatiei îi poate provoca accese sarcastice – îmi aduc dureros de bine aminte de remarca lui Eugen Barbu din O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent după care în Sora mea de dincolo, extraordinarul ei kaddish pentru sora dispărută, Ileana Mălăncioiu ar fi speculat un mormânt pentru a face carieră literară. 

Crudu, Dumitru. Vrabia din geantă / Dumitru Crudu. – Chişinău : Prut Internaţional, 2016. – 20 p.

Cartea Vrabia din geantă este o carte dedicată copiilor. Cartea conform tradiţie a fost aleasă fiind   „Cartea Anului” la ediţia anterioară a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret. Dumitru Crudu pentru  povestirea „Vrabia din geantă„, a luat premiul în anul 2015.

Crudu, Dumitru. O bătrânică de unsprezece ani / Dumitru Crudu. – Chişinău : Prut Internaţional, 2015. – 24 p.

Este Cartea Anului 2015, titlu acordat de juriul de specialitate în cadrul ediției a XIX-a a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret. Este o piesă de teatru pentru copii, o poveste captivantă în versuri. Piesa „O bătrână de 11 ani” a fost montată, în anul 2014, la Radio Moldova, de regizoarea Nelly Cozaru, iar spectacolul a câștigat Premiul Senatului Uniunii Teatrale la ultima ediție a Galei UNITEM.

---

Crudu, Dumitru. Oameni ai nimănui / Dumitru Crudu. – Chişinău : Cartier, 2007. – 80 p.

Piesa de teatru „Oameni ai nimănui” de Dumitru Crudu a trezit discuții aprinse în sală: unii nu erau de acord cu imaginea migrantului redată cu mult talent de către actorii Gheorghe Petraru, Lucia Pogor, Victor Nofit ș. a., alții au afirmat că piesa reprezintă realitatea anilor 2000, când majoritatea migranților au trecut prin încercări grele și au avut de suferit de pe urma migrației ilegale. Cineva a plâns, unii s-au emoționat sau supărat, dar cert este că nimeni nu a rămas indiferent după vizionarea spectacolului.

Crudu, Dumitru. Salutări lui Troţki / Dumitru Crudu. – Chişinău : Univers, 2006. – 159 p.

Salutări lui Troţki este carte despre greva foamei, trotuare ocupate de protestatari, primării luate cu asalt. Dar și un student care o seduce pe amanta profesorului. Pumni ridicați, manifeste radicale, acuzații scandate contra guvernului. Dar și o bătrână furișându-se spre întâlnirea cu iubitul ei. Nunta unor mafioți, un ucigaș cu îndoieli, un medic criminal. Câțiva pui de găină ciugulind niște roșii. Povestirile lui Dumitru Crudu, scriitor pe deplin consacrat, redau întreaga forfotă a vieții de azi, într un limbaj savuros, cu o vervă inegalabilă și cu un umor de cea mai bună calitate.

Lectură plăcută!

Publicat de Doina Spătaru

Şef – Oficiu

 

Poeta Ana Blandiana a aniversat 75 de ani

Poeta Ana Blandiana s-a născut la 25 martie 1942, la Timișoara. Acad. Eugen Simion spunea despre poezia acesteia, în volumul „Scriitorii români de azi” (Editura Cartea Românească, 1974), că „Primind această viziune gravă, poezia Blandianei nu renunță la o anumită dorință de seducție. Ea nu se hotărăște să părăsească valea care desparte tărâmurile și nu-și refuză, vorbind de moarte, o anumită grație a jocului”.

A făcut studii de filologie romanică, fiind licențiată a Facultății de Filologie a Universității Cluj (1962-1967).

Ana Blandiana a debutat ca poetă în 1954, în reviste de tineret, apoi în „Tribuna” (1959) și în antologia „30 de poeți tineri”. A colaborat la multe periodice din țară, printre care „Viața Studențească” sau „Amfiteatru” (1968-1974). A fost bibliotecară la Institutul de Arte Plastice ”N. Grigorescu” din București (1975-1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979). A obținut o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internațional al Universității din Yowa City (SUA) (1973-1974), potrivit „Dicționarului scriitorilor români” (M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu, 1995).

În 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan. Între 1960 și 1963, a lipsit din paginile revistelor literare, având interdicție de publicare. A revenit însă, în 1964, la „Contemporanul”, unde a deținut ani de zile rubrici permanente. O a doua interdicție de a publica a fost declanșată de ciclul de poeme din revista „Amfiteatru” (1985), culminând cu versurile pentru copii din volumul „Întâmplări de pe strada mea” (1988). Totuși, în 1989 îi va apărea culegerea antologică de „Poezii”, cu o prefață de Eugen Simion, mai scrie sursa menționată mai sus.

După debutul editorial cu placheta „Persoana întîia plural” (1964), s-a impus printre poeții cei mai reprezentativi ai epocii, publicând „Călcâiul vulnerabil” (1966) și „A treia taină” (1969, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor). A continuat cu alte cărți de poezie: „Cincizeci de poeme” (1970), „Octombrie, Noiembrie, Decembrie” (1972), „Somnul din somn” (1977), „Ochiul de greier” (1981), „Ora de nisip” (1983), „Stea de pradă” (1985), „Arhitectura valurilor” (1990), „La cules de îngeri” (1998), „Soarele de apoi” (2000, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie), „Refluxul sensurilor” (2004).

A scris și versuri pentru copii: „Întâmplări din grădina mea” (1980), „Întâmplări fără Arpagic pentru cititorul cel mic” (1991), „Cartea albă a lui Arpagic” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii).

A semnat tablete, eseuri, însemnări de călătorie, adunate în volumele „Calitatea de martor” (1970), „Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie” (1976), „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile” (1978), „Coridoare de oglinzi” (1984), „Autoportret cu palimpsest” (1986), „Ghicitul în mulțimi”, „Geniul de a fi” (1998), „Cine sunt eu?” (2001).

A mai publicat, în colaborare cu soțul său, Romulus Rusan, cărți de interviuri cu personalități ale culturii românești: „Convorbiri subiective” (1972), „O discuție la Masa Tăcerii” (1977).

Abordând și proza fantastică, a scris „Cele patru anotimpuri” (1977, 2001) și „Proiecte de trecut” (1982), ambele volume apărând sub titlul „Orașul topit și alte povestiri fantastice”, în 2004. În 1992 i-a apărut romanul „Sertarul cu aplauze”, care s-a bucurat de o foarte bună primire din partea publicului și a criticii (următoarele ediții: 1998, 2002, 2004), iar în 1994 volumul de nuvele „Imitație de coșmar”.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie, în calitate de invitată a unor universități, academii, organizații culturale, scrie site-ul http://www.anablandiana.eu/.

În afara volumelor de poezie traduse în foarte multe limbi, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura sa, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

În decembrie 1989 a făcut parte din Consiliu Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, din care a demisionat la 29 ianuarie 1990, în semn de protest față de transformarea FSN în partid politic.

A fost unul dintre inițiatorii Alianței Civice și președinte al organizației în perioada 1991-2001. Este președintă a Fundației Academia Civică, director fondator al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, președintă de onoare a PEN Club România, membră a Academiei de Poezie ”Stéphane Mallarmé”, membră a Academiei Europene de Poezie, membră a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO), mai scrie site-ul http://www.anablandiana.eu/.

Este cetățean de onoare al municipiilor Sighet, Botoșani, Timișoara, Oradea și deține decorația regală „Nihil Sine Deo”, Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler (2009), distincția „Femei curajoase din întreaga lume” (Departamentul de Stat al SUA, 2014). Este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest, Timișoara (2015), Doctor Honoris Causa al Universității UBB (Cluj, 2016), Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” (Galați, 2016).

Din 2012, are loc, la Brăila, sub egida Ministerului Educației și a Inspectoratului Școlar Județean Brăila, Festivalul de creație și interpretare ”Ana Blandiana”, mai scrie sursa menționată mai sus.

Printre premiile obținute de poetă se numără: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie la Academiei Române (1970), Premiul internațional Herder (1982), Premiul de Literatură pentru Copii (1998), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (2000), Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor (2001), Premiul internațional Vilenica (2002), Premiul Internațional Camaiore (2005), Premiul Revistei Observator Cultural pentru Memorialistică, ediția a VIII-a (2014), Premiul „Opera Omnia” acordat de Revista „Convorbiri Literare”, ediția a XVIII-a, (Iași, 2014), Premiul „Poetul European al Libertății” (Gdansk, 2016).

La 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de învățătură, Ana Blandiana și-a lansat cartea de poezie, „Patria mea ”. În 2013, Ana Blandiana a mai publicat un volum de eseuri, intitulat „Fals tratat de manipulare”. Cel mai recent volum de poezie, „Orologiul fără ore”, a fost publicat la Humanitas, în 2016.

Radu Enescu sublinia, în Revista „Familia” din 1988 (citat de site-ul http://www.anablandiana.eu) că „Gestul de a scrie constituie pentru Ana Blandiana un act existențial definitoriu, un destin la care a fost ‘condamnată’ dar pe care și l-a asumat, o formulă de echilibru, între perfecta, precara materie și spiritul fragil, de neînvins”.