Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim

„Limba este întâiul mare poem al unui popor”

(Lucian Blaga)

Limba pe care o vorbim se numește limba maternă. Primul cuvânt rostit de oricare prunc este MAMA. Limba este sufletul unui popor. O limbă seamănă cu oamenii care o vorbesc. O limbă seamănă cu locurile în care e vorbită. Limba e opera cea mai de seamă a unui popor, e geniul lui. Limba e poporul. Poporul e limba. Un popor fără de limbă este ca o țară fără de popor. Baladele, doinele, legendele, proverbele, bocetele, basmele, poveștile ș.a. constituie, toate împreună, mitologia limbii române. Ele sunt piramidele noastre, vârfurile cărora se văd de la distanțe de secole cu ochiul liber, fără careva lunete, ocheane sau telescoape. Ele, baladele, doinele, sunt, întâi de toate, monumentele înălțate limbii în care au fost concepute.

O limbă nu încape într-o gramatică. Nici într-un dicționar. Un cuvânt e ca o sămânță: el poate încolți, face șfichi, floare și fruct, sau poate fi sămânță seacă, din care nu răsare decât nimicul. Ca și în oricare altă limbă, există și în limba română cuvinte tinere, cuvinte bătrâne, cuvinte care mor, cuvinte care abia se nasc… Limba a transmis cu ajutorul cuvintelor ei comorile spirituale ale umanității de la o generație la alta, ajutând omului să se depășească, ajutând unei generații să folosească experiența celeilalte. Cuvintele au avut sarcina de a comunica, dar și de a aduce aminte, de a atrage atenția, de a memoriza.

Limba e arhiva, averea spirituală a unui popor, moștenită din tată în fiu, sporită și transmisă ca o ștafetă mai departe. Limba este testamentul pe care-l lasă o generație a generațiilor care vin. Dacă nu știi cum te cheamă, nu poți fi suveran. Nu vom putea fi nici suverani, nici independenți, nici liberi – atâta timp cât nu știm cine suntem și care e limba noastră. Iar adevărul e unul: suntem români și vorbim românește. Fără limbă nu există nici libertate, nici independență, nici stat. Limba este temelia unui stat. Când se lovește în limba română, se lovește în temeinicia noastră.

Limba română face parte din noi înșine, ca și sufletul nostru, ca și creierul nostru, ca și conștiința noastră, ca și sângele care ne circulă prin vene și care, în acea primă clipă tainică a existenței noastre, ne pornește inima, făcând-o ulterior să bată de-a lungul întregii noastre vieți în ritmul silabelor ei. Apărându-ne limba – ne apărăm ființa națională. Apărând adevărul despre limba noastră, ne apărăm deopotrivă strămoșii și strănepoții, ajutându-i să comunice între ei și să se înțeleagă peste veacuri.

Limba românească

Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu.

Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiţi!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?

Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!

Gheorghe Sion

Realizat de Doina Spătaru

Șef-sector

Dorești să fii fericit?

    De multe ori suntem prizonierii tristeții. Fiecare din noi nu o dată a trecut prin această stare de suflet. Și astăzi îmi amintesc versurile din poezia lui Grigore Vieru ,,Cîntecul puișorului de melc’’ :

,,S-a stins soarele cel bun,

Eu mă culc, povești îmi spun,

Dar nici una nu-i frumoasă…

Greu e singurel în casă.’’

    Dorești să fii fericit? Ce trebuie să faci ca să te simți fericit?

    Pe mine, de exemplu, în momentele triste m-ar face să zîmbesc mai multe lucruri, nu pot spune cu exactitate că unul singur. Depinde de personalitatea fiecăruia, desigur de vîrstă și de generație. Cred că fericirea este foarte aproape, în inima noastră.

    Iți propun o listă cu cîteva lucruri care ar trebui să contribuie la fericirea ta.

    Iubește natura – o sursă eternă de fericire

    Petrecerea timpului în natură ne ajută să devenim mai sociabili și automat mai buni și mai generoși. Este inutil să te opui fericirii cînd ești înconjurat de un miros plin de iasomie sau de un miros îmbietor de lavandă abia înflorită.

    Înconjoară-te de oameni optimiști!

    Chiar și întîlnirile cu prietenii te pot ajuta să te simți mai fericit. Simplu fapt că aveți alături oameni pozitivi va fi de ajuns ca să zîmbiți mai des. Petrece-ți timpul cu un prieten care ține la tine, te apreciază!

   Păstrează pacea în familie!

    Chiar dacă suntem supărați sau avem nevoie de ajutor membrii familiei vor fi mereu lîngă noi pentru a ne susține. Să vă iubiți ca florile și atunci fiecare lacrimă se va transforma într-o clipă de fericire. Iubirea necondiționată pe care familia ne-o oferă ne ajută să trecem peste cele mai grele momente. Orice urmă de tristețe trece atunci cînd auzi un sincer Te iubesc! de la omul drag.

     Citiți o carte!

    Citind o carte poți să gasești ceva captivant sau nostim care te-ar face să uiți de probleme, dar și să birui tristețea din suflet pentru un timp îndelungat.

    Nu există o ocupație mai plăcută decît cea de a rămîne tête-à-tête cu cartea, de a trăi în toată profunzimea cele exprimate de scriitor, încît să vrei să-i continui gîndurile.

 O carte care merită citită este ,,Hoțul de cărți’’ de Markus Zusak. E un amestec de lacrimi, repulsie și o fericire ciudată. Din roman afli despre o fetiță de zece ani ce încearcă să supraviețuiască printre străini, despre plăcerea și fericirea ei de a citi și de a fura cărți. Această carte îmi aduce în suflet o nemărginită bucurie.

Realizat: Irina Haraz, bibliotecar

Lectura – o necesitate a sufletului

    Există locuri unde se opresc sufletele noastre, cel puțin pentru o clipă, pentru împlinire și liniște… Acest loc este biblioteca.

    Lectura este o lume de ginduri, de mesaje și de cuvinte. Ea este precum o cetate ce pune baza dezvoltării eului din noi și apără frumosul de perzanie.

    Prin lectură, copilul este condus să își formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi conținuturi și forme ale realității, exprimate într-o multitudine de modalități de expresie, de a le asocia unele cu altele, ceea ce le permite să își extindă astfel aria cunoașterii.

    Cititul este o abilitate foarte importantă pe care trebuie să o poata stăpâni copiii nostri. Cea mai eficientă metodă de a-i încuraja pe copii să iubească și să aprecieze carțile și cititul este să le citim de mici.

    Lectura contribuie intr-o masură însemnată la îmbogățirea cunoștințelor, la formarea unui vocabular activ, bogat si colorat, la dezvoltarea gustului estetic. Varietatea de texte literare reprezintă un suport material ce poate asigura dezvoltarea vocabularului și a limbajului literar, a creativității, precum și dezvoltarea capacității intelectuale, imaginative și motivaționale. Lecturile literare, prin accesibilitatea lor, îi apropie pe copii de realitate, le oferă o diversitate de informații și experiențe umane, modele morale, emoții si sentimente.

    Formarea, cultivarea și dezvoltarea gustului pentru lectură reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale ale bibliotecii.

    Anume prin intermediul lecturii atingem cele mai fine și mai înalte coarde ale sufletului ca să auzim și să înțelegem tot ce ne înconjoară.

    Într-o carte se ascund taine pe care doar citindu-le le descoperi. Se ascund împărății fără regi și război. Găsești numai bogății spirituale, răspunsuri la întrebările vieții și pe tine însuți te regăsești. Cînd citești o carte, te cufunzi într-un vis în care tu ești acel personaj, acel prinț puternic care înfruntă răul pentru ca binele din nou să triumfe.

    Dar, spre regret, tinerii de astăzi, atrași de posibilitățile infinite ale internetului, se îndepărtează tot mai mult de carte. Lectura este tratată acum ca o cenușăreasă, nu ca o regină.

    Cartea, această floare a bibliotecii poate rămîne necunoscută daca nu-i căutăm frumusețea ascunsă.

    Noi, bibliotecarii de la filiala ,, Ștefan cel Mare” descoperim pentru cititori frumusețea și înțelepciunea cărții prin organizarea a numeroase expoziții,  lansări de carte, întîlniri cu scriitorii și multe manifestări menite să popularizeze Cuvîntul artistic.

    Acum cînd avem la dispoziție atîta timp liber vă îndemn să răsfoiți paginile cărților și să savurați din plin de ele.

Cartea-om și omul-carte de Ion Hadîrcă.

Înca stau timizi, de-o parte,

Micul om și marea Carte:

Ea-și visează Tatăl-ram,

El deschide primul geam !

Prin biblioteci, uitată,

Cartea cea însingurată

Frunzărește fără vînt

Negre foi cu alb cuvînt.

Pom cu om și încă-un strop,

Greu se-aprinde acest Glob

Dornic lumii să-nveșminte

Adevărurile sfinte.

Dar minune! Ce-i în mina

Celui răsfoind lumina?

Împreună-s fără moarte

Cartea – Om și Omul – Carte !

        Realizat: Irina Haraz, bibliotecar

Lansare de carte : Străin printre ape de Vitalie Răileanu

Descarcă

Pe, 14 martie 2019, în incinta Bibliotecii „Ștefan cel Mare” a avut loc ședința cenaclului „Singur printre cărți…”. În discuție: volumul de poeme „Străin printre ape” de Vitalie Răileanu.

Prefaţa volumului de poezii Străin printre ape de Vitalie Răileanu este semnată de Maria Pilchin, care menţionează chiar de la început că: „Vitalie Răileanu este la al treilea volum de poeme. Fidel temei marine, autorul propulsează proiectul mai departe, tema rămâne aceeaşi, variază însă ideile poetice, care contribuie la consolidarea axului unic al poeziei scrise de acest poet.”

 La fel Maria Pilchin subliniază că prin poezia lui Vitalie Răileanu, „cititorul parcurge nişte poeme-egologii, texte în care eul rămas „de unul singur” îşi continuă existenţa ca pe o cochilie în „singuratica întindere acvatică”. O existenţă marcată continuu de „presentimentul mării”, de apropierea unui ţărm singuratic”. Egoul a concrescut cu acest ţărm, aşa cum „nu-mi poţi lua / speranţa şi singurătatea/ care au dat rădăcini/ în morfologia ţărmului la care/ încă visez”, susţine autorul.

Criticul literar Nina Corcinschi a ţinut să accentueze faptul că poezia lui Vitalie Răileanu este o prezenţă deosebită în arealul poeziei basarabene, venind de fiecare dată cu ceva aparte prin tematică şi însăşi forma de exprimare implicând tehnici moderne în ale versificaţiei şi stilului.

Aşa cum menţionează criticul român Răzvan Voncu: „Vitalie Răileanu este un poet autentic, nu doar un critic care scrie şi poezie. Amprenta personalităţii sale e netă, timbrul vocii, distinct, iar originalitatea în cadrul temei marine, evidentă.”

Autorul  sa a împărtășit cu noi impresii despre cărți și din cărți, ne-a povestit despre propria activitate și ne-a recitat fragmente din volumele sale de versuri, reușind să ne transpună într-o lume a liricului, pe care o percepe ca pe o alegorie și în care inserează varii personaje.

Ne-a impresionat prin simplitatea cu care privește lucrurile mari, prin felul deosebit de a mânui cuvântul și prin maniera-i inedită de a transforma biblioteca într-un laborator științific.

Deși se consideră un „întârziat” pe toate făgașurile și un „zgârcit” în ale scrierii, V. Răileanu se numără printre exegeții, dar și poeții cei mai fecunzi.

Puterea cuvântului poate fi distructivă, dar, în același timp, și sublimă.

La 13 februarie, Nicolae Popa a împlinit 60 de ani. A debutat  cu volumul de versuri ”Timpul probabil” (1983), urmat de cărțile de poezie ”Ghid pentru cometa Halley”, ”Lunaticul nopții scitice”,  ”Elegii de la casa scriitorilor”, ”O mie de ani cu fața la soare” (volum antologic) ș.a. Este autorul romanelor ”Cubul de zahăr”, ”Avionul mirosea a pește”, al cărților de proză ”Păsări mergând pe jos”, ”Careul cu raci”, ”Ghiozdanul zburător” etc.

Nicolae Popa a fost distins cu Premiul Tineretului (1988), cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996, 2001, 2003 și 2008), Premiul „Vasile Vasilache” la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău (2008), cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cea mai bună carte de poezie (2008) ș.a.

Vă propunem câteva titluri din creația autorului!

Popa, Nicolae. Avionul miroase a pește / Nicolae Popa. Chișinău : Arc, 2008. – 288 p.

 

Romanul ne prezintă pe personajul Mihai Loghin, care își mărturisește, printr-o ficțiune în ficțiune, propria istorie ce seamănă cu o trecere degradantă prin bolgiile infernului, la un capăt fiind penitenciarul, la celălalt așteptându-l, ca o altă gură de capcană, casa de nebuni. Romanul nu omite nimic din scîrboșeniile prezentului: mafia tentaculară, ținînd în ventuzele ei și marii demnitari, dar și victimele colaterale, mizeria care mînă peste hotare mai ales femeile, o viață sentimentală paralizată de sărăcie și neputință, care anulează sau dedublează personalitatea, violența, mîrlănia ordinară. Acest roman nu e numai al prezentului, ci și al viitorului, în el rămânînd cristalizată clipa efemeră de azi.

Popa Nicolae. Balcoane cu elefanți / Nicolae Popa. – Chișinău : Prut Internațional, 2011. – 72 p.                                                           

                                                           ”…Trăia odată un elefant.

Trăia el cum trăia, însă era toată vremea trist, săracul. Și nu trăia undeva în India sau sub soarele dogoritor al Africii, ci își ducea zilele la capătul străzii noastre. De ce anume acolo?…”– Nicolae Popa. Povestea elefanţilor modelaţi din plastilină care se transformă în elefanţi vii deschide în faţa copiilor uşa secretă spre miracolul creării unei lumi în care elementul primordial este imaginaţia. Urmărind povestea elefantului Raj Kapoor ne aventurăm în lunga sa secretă viață.

Popa, Nicolae. Careul cu raci / Nicolae Popa. – Chișinău : Cartier, 2003. – 87 p.

Lucrarea a fost declarata invingatoare de un juriu (Valeria Grosu, președinte) in cadrul Concursului de editare a trei, cele mai bune, manuscrise de beletristica, editia 2003. Privită din perspectiva „văzului ultim”, poezia lui Nicolae Popa se află în căutarea locului pierdut. O căutare de negăsire, alimentată de goana poetului după linia de orizont al versului deschizător de ceruri, acolo unde „marginile dispar lărgite de prăbușiri”. O poezie a profunzimilor, o poezie care scoate cercuri la suprafață…

Popa, Nicolae. Cubul de zahăr / Nicolae Popa. – Chișinău : Cartier, 2005. – 440 p.

                                                                                                   Considerând că secretele scrierii unui roman nu trebuie să fie la îndemâna exclusivă ascriitorului, Nicolae Popa îl face pe cititor să participe la consemnarea evenimentelor, autorul însuşi devine personaj/teoretician al romanului.

De la un cub de zahăr care refuză să se topească în ceaşca cu ceai şi pe care scriitorul îl contemplă la masa sa de lucru porneşte acţiunea care se desfăşoară într-un sat pierdut de lume, Bahuseni, unde îndeletnicirea de bază e creşterea porcilor corciţi cu mistreţi, iar unica modalitate de atingere a fericirii iluzorii e alcoolul. Întreg romanul e împânzit cu imagini de porci care par să simbolizeze lăcomia, voracitatea, ignoranţa. O lume mizeră, coruptă şi violentă, în care funcţionează regimul sovietic opresiv, iar oamenii sunt supravegheaţi fără încetare şi în care personajele centrale, Dora şi Sava, sătui de mediu, se sinucid. De la un anume moment, firul epic pare să scape, dar se regăseşte cubul de zahăr, ca un fel de liant.

Popa, Nicolae. Ghiozdanul zburător / Nicolae Popa. – Chișinău : Arc, 2015. – 95 p.

 

Ghiozdanul zburător este o povestire captivantă despre aventurile unei eleve din clasa a VI-a, Dorina, care, într-o dimineață, spre bucuria ei, nu mai este nevoită să-și ducă în spate Ghiozdanul-Bolovanul, ci, printr-un miracol al unui bun vrăjitor, ce-i strecoară în buzunarul de la geantă o cărțulie magică, ajunge la școală zburând cu… ghiozdanul. De aici se declanșează o serie întreagă de pățanii hazlii, în care, la un moment dat, este implicată toată școala, în frunte cu directorul ei, poreclit Domnul Pardon. Microromanul Ghiozdanul zburător, cum îl definește autorul Nicolae Popa, incită imaginația și curiozitatea copiilor și se citește ușor și cu mult interes, fiind scris într-un limbaj simplu, familiar copiilor și părinților.

Popa, Nicolae. Lunaticul nopții scitice : versuri / Nicolae Popa. – Chișinău : Cartier, 1995. – 79 p.

Nicolae Popa apare cu un volum de versuri după o abstinență poetică editoriala de opt ani. Volumul s-a bucurat de numeroase cronici pozitive în mass media culturală. Volumul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania și din Moldova. Este al doilea premiu acordat de USR unui autor din Basarabia.

Realizat de Doina Spătaru

Șef – Oficiu

Volumul de poezie „Fericirea din clepsidră” de Victoria Fonari

„Cuvântul e transparența materei

o așchie de antimaterie

ce plonjează din lumea

spiritului absolut„

Victoria Fonari

Miercuri, 6 februarie, la ședința cenaclului „Singur printre cărți„, moderat de scriitorul Nicolae Spătaru,  a fost pus în discuție volumul de poezie”Fericirea din clepsidră” de Victoria Fonari.

Poeta Victoria Fonari, eseistă, traducătoare și doctor în filologie, vine acum cu un nou volum de poezie care este împărțit în trei subteme:  timp, iubire și cuvânt. Timpul are ca motive anotimpul, iubirea apare ca principiu universal, iar cuvântul se va deghiza în literă, în poezie, în arta poetică, într-o stare lirică.

La eveniment au participat: Vitalie Răileanu – crtic literar și scriitor, Maria Pilchin – critic literar, certetător științific, poetă, Grigore Chiper – scriitor, Leo Bordianu – scriitor, Vlad Grecu – prozator, dramaturg, Călina Trifan – poetă, Elena Taragan – bibliotecar la BM „B.P.Hasdeu” , Andrei Viziru – cercetător științific, scriitor. Fiecare din ei au citit câte un poem și  au apreciat și discutat volumul  de poezie al autoarei.

„Poezia Victoriei Fonari este  o poezie plină de lumină. Am întrezărit în versurile poetei o ambiție de a ajunge la astral, dar și o conștientizare a condamnării noastre de a rămâne înrădăcinați în pământ. O lupătă între Luceafăr și om, între pământesc și dumnezeiesc. Avem uneori impresia că poeta se simte capturată în condiția ei de om, că coprul îi este prea strîmt, dorul/rîvna/aspirația de a atinge absolutul riscând să-i producă explozii în propriul corp, prefăcîndu-l în mii de fărîme, în urma căruia să rămînă doar o săgeată țintind cutezător spre infinit”, a precizat Elena Tărăgan.

Lucian Strochi spune despre poezia Victoriei Fonari că e una naturală, firească, o trăire reală. Dar poezia nu poate fi despărțită de autorul ei fizic și moral și poeta își ia ca lampadofor un poet cu adevărat important al literaturii române. Poeta are curajul de a-și data poeziile. Poate fi recunoașterea momentului astral sau marcarea unui moment unic? Sau curajul de a spune că viața noastră nu e altceva decât o succesiune de asemenea momente? Sau câte ceva din toate astea?

După cum evenimentul s-a început cu citire din poemele autoarei, Victoria Fonari a încheiat cu poemul „Fosforecență cu pești zburători”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Realizat de

Doina Spătaru, șef-oficiu

Recital de poezie: Mihai Eminescu – poet al neamului nostru

  “Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă”.

                                                                                                    (Mircea Eliade)

              Cu prilejul a  169  ani de la naşterea „Luceafărului” poeziei româneşti, pe  28 ianuarie  la Biblioteca „Ștefan cel Mare  și Sfânt” a avut loc un recital de  poezie dedicat marelui poet român Mihai Eminescu.  Creația eminesciană este încă actuală în rândul  celor care mai vibrează la auzul unei poezii sau al numelui  poetului nepereche. Opera lui Mihai Eminescu este cunoscută de la mic la mare, cântată și admirată de cei care încă aduc omagiu geniului neamului românesc.

               Protagoniștii  recitalului au fost elevii de la Liceul Teoretic cu Profil de Arte “Elena Alistar”, Liceul Teoretic “Iulia Hașdeu” și “Școala-Grădiniță Pas cu Pas nr. 152”, care au fost însoțiți de profesoarele Gomeniuc  Natalia de la “Elena Alistar”,  Cerneleanu  Maria – de la “Școala- Grădiniță Pas cu Pas nr.152” și Nona Bejan – de la “Iulia Hașdeu”.

              Un grup de elevi ai claselor a II-a, III-a  și a IV-a,  Liceul Teoretic cu profil de Arte de la “Elena Alistar”, au încântat publicul  cu un Omagiu și un Elogiu dedicate lui  Eminescu –  Luceafăr. Ei   au recitat fragmente din scrisoarea a II-a și  a  III-a, din poemul “Luceafărul” și unele  poezii:  “Lacul”, “Somnoroase păsărele”, “Codrule,  codruțule”,  “De ce  nu-mi vii”, “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

          Elevii prezenți din alte instituții au prezentat  poeziile „Și era ploaie cu senin”, „Codrule, Măria ta!”, „Crăiasa din povești”, „Ce te legeni, codrule”, „Povestea codrului(fragment) ”, „Glossă”, „De-aș avea”, intercalate cu repere biografice ale poetului. Prestația elevilor a demonstrat încă o data că  opera marelui  poet este actuală,  plină de frumusețe,  de muzicalitate, memorându-se  foarte ușor.  Toți cei prezenți au rămas plăcut încântați  de modul de  recitare  și citire  a  vastei  creații a geniului  poeziei românești.

          Membrii  juriului  –   scriitorul “Ianoș Țurcanu” și șefa bibliotecii Lilia Gamarța – au desemnat  cei mai buni elevi declamatori și au decernat în mod obiectiv și corect  diplome pentru locul I, II și III.

        Profesorii și elevii au rămas mulțumiți de desfășurarea recitalului și au fost invitați să mai participe la astfel de recitaluri de poezie,  organizate de bibliotecă.

 

 

 

 

 

 

 

Doina Spătaru

Șef- Oficiu

 

Întâlnire cu scriitorii : Istoria revistei Alunelul

În data de 19 decembrie în incinta Bibliotecii Ștefan cel Mare a avut loc o întâlnire cu scriitorul Nicolae Spătaru și Victor Prohin care, începînd cu anul 2002 este secretar responsabil la revista „Alunelul„. El a prezentat elevilor clasei a II-a de la „Școala – Grădiniță Pas cu Pas” o scurtă incursiune în istoria revistei „Alunelul„. Revista datează din anul 1982 cînd purta numele de Steluța, iar din 1990 a luat numele de Alunelul. „Alunelul” este o revistă pe placul celor mici și conține multe rubrici unde putem afla date despre personalitățile literaturii basarabene dar și române, despre anumite lucruri interante, poezii, ghicitori și glume. Copiii au discutat cu Domnul Prohin și i-au zis că și ei citesc această revistă deoarece anual școala se abonează, însă pot veni și la noi să o citească sau să o ia acasă cu împrumut. Eleva Andreea Baban a recitat poezia Iarna din creație proprie. Spre final elevii au pus întrebări despre revista Alunelul și au solicitat noi rubrici care îi pasionează.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Publicat  de : Doina Spătaru

Zi de informare : revistă bibliografică – Iubirea și natura în lirica eminesciană

Ziua mondială a poeziei este o ocazie de a ne onora poeții, de a reînvia tradițiile orale, cum ar fi recitalurile de poezie, de a promova lectura, scrierea și predarea poeziei, de a întări legătura dintre poezie și alte arte, cum ar fi teatru, dansul, muzica și pictura și de a facilita vizualizarea poeziei prin intermediul mass-mediei. Așa cum poezia continuă să unească oamenii de pe toate continentele, toți sunt invitați să se alăture” marcării acestei zile.

În data de 21 martie Biblioteca Ștefan cel Mare, și-a propus să elaboreze o revistă bibliografică dedicată Zilei Mondiale a Poeziei, cu genericul Iubirea și Natura în lirica eminesciană.  Dragostea și natura sunt teme romantice, permanente în creația lui Eminescu.

Natura cunoaște la Eminescu două ipostaze: una terestra și alta cosmica. Natura terestră se manifesta la Eminescu în rotirea veșnica a anotimpurilor. Natura este umana,ocrotitoare, calda, intima sau trista, rece, în deplina concordanta cu stările sufletești ale poetului. G. Ibrăileanu atrage atenția asupra faptului ca: „În privința sentimentului naturii și al picturii ei, vom observa ca în prima faza Eminescu este mai obiectiv, mai dezinteresat. E drept, el nu are nici un pastel, nici o poezie consacrata numai naturii. Putem enumera poezii ca : „Lacul”, „Seara pe deal”, „Fiind băiet păduri cutremuram”, „Dorința”, „Revedere”, „Mai am un singur dor”, ș.a.

Dragostea cunoaște dimensiuni de la suferința, iubiri pierdute („Și dacă…”, „Floare albastră”, „Lacul”, „Pe lângă plopii fără soț…”) și dragoste fără speranță („De câte ori iubito”, „Dacă iubești fără să speri”, „Sara pe deal”), la dragoste împlinită („Calin, file de poveste”, „Poveste teiului”, „De ce te temi”).

Mai jos evocăm unele titluri de carte din creația eminesciană:

Eminescu, Mihai. Cele mai frumoase pagini / Mihai Eminescu. – București : Editura Coresi, 2006. – 119 p.

Cartea conține pe lângă o varietate de poezii de dragoste, despre natură, dedicate altor personalități marcante ale literaturii române și un basm : Făt – Frumos din lacrimă.

 

Eminescu, Mihai. Luceafărul și alte poezii / Mihai Eminescu. – București : Corint, 2004. – 238 p.

Deoarece principalele date și informații privind viața și opera eminesciană, pot fi lesne aflate în paginile diverselor Istorii ale literaturii române aflate la îndemâna elevilor, în acest volum s-au publicat poezii, inedite care sunt scrise într-o succesiune expresivă. Acest volum este structurat din : prefață, despre poetul Eminescu, 73 de poezii, Post – scriptum, În loc de …., și un tabel cronologic.

Eminescu, Mihai. Pagini alese / Mihai Eminescu. – S,l : Regis, S,a. – 287 p.

Volumul de față cuprinde poezii dar proză, într-o ordine ce acoperă diversitatea tematică a creației eminesciene, așa cum se studiază în școală. În finalul volumului se include și o prezentare generală a operei și vieții scriitorului.

Eminescu, Mihai. Poezie. Proză / Mihai Eminescu; ed. alcăt. și îngrjită de Eugen Lungu. – Chișinău : Prut Internațional, 2015. – 468 p.

Viața lui se confundă cu opera, Eminescu n-are altă biografie … Rar se întâmplă ca un poet să fie sigilat de destin, să ilustreze prin însuși durerile existenței și de aceea multă vreme M. Eminescu va rămâne în poezia noastră nepereche. (G.Călinescu).

Această carte conține o prefață de Eugen Lungu : Eminescu azi, poezii publicate în timpul vieții, poezii postume și proză.

Eminescu, Mihai. Poezii / Mihai Eminescu. – Chișinău : Silvus Libris, 2006. – 128 p.

Cartea conține un portret al lui Mihai Eminescu de către Igor Vieru, cuvânt înainte de Mihai Sadoveanu, și o varietate de poezii. Mihai Eminescu a fost unul dintre scriitorii neamului românesc, care în viața lui scurtă a dus arta poeziei la înălțimi neîntrecute până astăzi, îmbogățind ritmul, rima și expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori noi și armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit. 

Publicat de : Doina Spătaru

Șef-oficiu

Medalion Literar – artistic : Poezii dedicate mamei

Dacă ai o mamă,

ai şi un izvor,

Nu mai eşti pe lume,

simplu călător.

Dacă ai o mamă şi e lângă tine,

Pe pământ e pace,

pe pământ e bine.

„Cel mai încăpător şi mai sigur loc di lume este sufletul mamei”

Irina Binder

Mama! Ce cuvânt înalţător ! Primul nostru cuvânt ! Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul şi un chip sfânt ne apare în faţa ochilor atunci când îl rostim ! O privire caldă şi ocrotitoare ne urmăreşte fiecare pas al vieţii, făcând-o astfel sigură pentru noi să sorbim fără grijă din pântecul ei fermecat, cu sufletul împăcat şi cu siguranţă că orice greşeală va fi imediat îndreptată.

          Mama este fiinţa căreia îi suntem datori cu un respect profound, căreia îi mulţumim pentru faptul că ne-a adus pe lume şi că alături de Dumnezeu a contribuit la existenţa noastră, dăruindu-ne cel mai frumos cadou pe care îl putem primi cu inima deschisă: viaţa. Tot ceea ce avem şi tot ceea ce vom avea , viitorul, prezentul şi trecutul îl datorăm mamei, celui mai bun prieten pe care îl avem alături în clipe grele.

          Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt, o carte de poveşti frumoase, copilăria cu toate tainele ei sunt strâns legate de aceeaşi persoană care descrisă cu ajutorul cuvintelor pare ireală. Ochii ca nişte lumănări sclipitoare, gura ca un trandafir îmbobocit, zâmb
etul ca un curcubeu după o ploaie caldă de vară alcătuiesc figura draguţă a mamei.

Pentru a afla şi ce ne pot vorbi copiii despre mamă am avut deosebita plăcere să-i avem ca oaspeţi pe copiii clasei a II-D de la Liceul Iulia Haşdeu. Cu acest prilej, în data de 13 martie, am desfăşurat un medalion literar – artistic dedicat celei mai blânde şi scumpă fiinţă : mama. Particularitatea evenimentului a constat în particuparea activă a elevilor, fiind ajutaţi şi de doamna profesoară Bejan Nona. Pe lângă versurile marilor scriitori : Grigore Vieru, Victor Tulbure, ş.a. Elevii au dat dovadă de multă dragoste faţă de mamele sale prin felul unic cum au recitat poezii, cu multă emoţie şi respect faţă de cea care ne-a dat viaţă : mama. A fost un recital pentru suflet, deoarece mamele au cel mai preţuit loc în inima fiecăruia şi inclusiv în inima acestor copiii care au oferit tot ce au mai scump faţă de mamele lor : iubirea.

Copiii ne-au bucurat şi cu desene proprii, unde am oferit şi locuri. Locul I a fost desemnat elevei : Botnari Gabriela; Locul II : Spinenco Vlad, Locul III : Hellis Băssma.

Poeziile recitate de către elevi vor fi publicate pe youtube. Pentru participare activă şi pentru faptul că avem o colaborare productivă cu Liceul Iulia Haşdeu, copiii vor primi diplome pentru meritele lor.

Publicat de Doina Spătaru

Şef – Oficiu