Fantastica Lume al lui Tolkien

 Ziua Lecturii cărților lui Tolkien are loc în fiecare an pe 25 martie. Sărbătorită la nivel internațional, această zi este dedicată operelor autorului John Ronald Reuel Tolkien, care au avut si continuă să aibă un succes răsunător în întreaga lume.

    John Ronald Reuel Tolkien (1892 -1973) a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic, cel mai bine cunoscut ca autor al lucrărilor Hobbitul, Stăpânul Inelelor și Silmarillion, care se încadrează în genul „fantasy”. Tolkien a fost profesor de limba și literatura anglo-saxonă la Universitatea Oxford între anii 1925 și 1945 și profesor de limba și literatura engleză la aceeași universitate, din 1945 până în 1959. În 1972 a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

   Dragi utilizatori, vă invit să faceți cunoștință cu opera scriitorului J.R.R. Tolkien care este citită în toată lumea.

   Tolkien, J.R.R. Roverandom/ J.R.R. Tolkien.- București : RAO International Publishing Company, 2004.- 128 p.

  Se spune că toți copiii cuminți ajung în ceruri. Ce se întâmplă  însă cu acei cățeluși obraznici care – culmea impertinenței! – își permit să supere un vrăjitor? Ei bine, acești micuți sânt transformați … nu, nu în stane de piatră, ci în cățeluși de plus. Este exact ceea ce pățește Rove, care se trezește pe nesimțite transformat în jucărie. Și necazurile lui nu se opresc aici. După ce va fi pierdut de noul său stăpân pe malul mării, el va ajunge pe Lună unde îi va fi schimbat numele în Roverandom, își va face un prieten și va afla cum trăiesc dragonii.

   Tolkien, J.R.R. Hobbitul/ J.R.R. Tolkien.- București : RAO International Publishing Company, 2012.- 320p.

   Hobbitul, preludiul trilogiei Stăpânul Inelelor, este povestea unor aventuri extraordinare prin care trece un grup de pitici, în căutarea unei comori păzite de dragonul Smaug Magnificul. Participant fără voie în această expediție periculoasă, Bilbo Baggins, un hobbit iubitor de confort și lipsit de ambiții, își descoperă spiritul de aventură într-o călătorie în care întîlnește troli, elfi, păianjeni, uriași, gnomi, dar și prieteni adevărați.

   Tolkien, J.R.R. Stăpânul inelelor. Vol.1 Frăția Inelului / J.R.R. Tolkien.- București : Adevărul holding, 2010.- 576p.

   În celebra trilogie a lui J.R.R. Tolkien, „Stăpânul Inelelor”, autorul continuă povestea începută de el în cartea sa Hobbitul. Sauron, Seniorul Întunecimii, a reuşit să adune toate inelele puterii, dorinţa lui fiind aceea de a stăpâni peste întregul Pământ de Mijloc. Dar pentru a-şi îndeplini visul îi lipseşte un inel special. Aici va începe odiseea tânărului hobbit Frodo, căruia i se încredinţează o misiune ciudată, el nu trebuie să găsească, ci să ascundă o comoară. Să ascundă Inelul. Frodo trebuie să pornească la drum din îndrăgitul său Comitat până în întunecatul Mordor, ca să distrugă teribilul Inel şi să-i zădărnicească planurile lui Sauron. O sarcină uriaşă pentru un hobbit atât de mic, dar Frodo nu va porni singur la drum. Reprezentanţii celor mai importante seminţii vor fi alături de el.

   Tolkien, J.R.R. Stăpânul inelelor. Vol.2 Cele două turnuri / J.R.R. Tolkien.- București : Adevărul holding, 2010.- 448p.

   Frăția este împrăștiată. Unii se pregătesc de război împotriva Seniorului Întunecimii. Unii luptă împotriva trădării vrăjitorului corupt Saruman. Doar Frodo și Sam au rămas să ia Inelul blestemat pentru a fi distrus în focul Muntelui Osândei. Muntele Osândei se află chiar în inima ținutului Întunecimii. Singurul lor ghid în călătoria periculoasă este Gollum, o creatură insistentă și cinstită care a posedat cândva Inelul și care tânjește să-și exercite din nou puterea. Pe măsură ce forțele întunecate se adună, soarta Pământului de Mijloc le revine celor doi hobbiți singuratici…dar îi conduce Gollum spre moartea lor?

   Tolkien, J.R.R. Stăpânul inelelor. Vol.3 Întoarcerea regelui / J.R.R. Tolkien.- București : Adevărul holding, 2010.- 608p.

   Bătălia finală împotriva lui Sauron, Seniorul Întunecimii. Dar Frodo şi Sam sunt singuri în Mordor, încercând să răzbească până la Hăul Destinului pentru a distruge Inelul Suprem. Lupta lor pare fără sorţi de izbândă, însă micuţii hobbiţi sunt mai puternici decât ar fi crezut oricine. Din păcate, triumful binelui nu este absolut. Hobbiţii se vor întoarce în Comitat, dar cel de-al Treilea Ev al Pământului de Mijloc ia sfârşit. Începe Evul Puterii Omului şi nu se ştie dacă oamenii vor avea înţelepciunea şi curajul să-şi distrugă propriul Inel al Puterii sau dacă vor fi ei cei distruşi.

Realizat de Haraz Irina

Bibliotecar